Gülen și sufismul
Gülen a atras atenția prin activitățile adepților săi mai ales în domeniul educației și al dialogului interconfesional.1 Rețeaua media și instituțiile comerciale înființate de adepții săi au ajutat la propagarea viziunilor sale și la creșterea vizibilității comunității sale.2 Dacă modelul educațional laic și modern urmărește să promoveze toleranța culturală și valorile morale, exemplificate prin profesori – modeli și să dezvolte o rețea internațională de intelectuali vorbitori de limbă turcă, educați în școlile turcești, activitățile ce țin de dialogul interconfesional și intercultural urmăresc să stabilească conexiuni între diferitele comunități culturale și religioase, punând accentul pe toleranță, coexistența pașnică și liberalism religios. Gülen conduce comunitatea prin stabilirea și prpunerea de noi arii de acțiune pentru adepții săi, precum și prin revitalizarea permanentă a conștiinței islamice și a spiritualității în viața de zi cu zi a adepților săi și prin prezentarea unei viziuni asupra islamului care este practicabilă în lumea contemporană. Implicațiile politice și cele sociale ale activităților comunității lui Gülen au fost larg dezbătute și tratate în numeroase lucrări, însă aspectul religios al lui Gülen și al comunității sale s-a bucurat de o analiză mai sumară.3
Examinarea influenței și a impactului sufismului asupra viziunilor lui Gülen are o importanță capitală, în sensul atingerii unei înțelegeri depline a filosofiei religioase a lui Gülen și a activităților comunității sale. Scopul acestei lucrări nu este să găsim o definiție corectă a sufismului4 sau să analizăm exhaustiv gândirea lui Gülen și comunitatea sa; nici măcar nu avem suficient spațiu aici ca să discutăm la extinderea potrivită poziția lui Gülen față de diferitele aspecte conținute de sufism. Scopul lucrării de față este identificarea rădăcinilor sufismului lui Gülen, atât în viața sa de zi cu zi, cât și în tradiția istorică sufistă. O analiză istorică a factorilor care au conturat înțelegerea de natură sufistă a lui Gülen necesită o analiză atentă a background-ului personal al lui Gülen. Recenzia capodoperei sale sufiste Kalbin Zumrut Tepeleri (la care ne vom referi, de aici înainte, utilizând numele său tradus, Dealurile de Smarald ale Inimii) este, de asemenea, esențială pentru o analiză cronologică și comparativă a viziunilor lui și pentru plasarea lui Gülen într-un context istoric, în cadrul istoriei sufismului.
Un studiu atent al aspectelor sufiste regăsite la Gülen demonstrează faptul că Gülen este un cercetător sufist contemporan care, departe de a înființa un ordin sufist, urmărește să revitalizeze și să combine activismul Profetului Muhammad și al însoțitorilor săi, ascetismului primei generații de sufiști și cunoașterea terminologică sufistă și conștiinței celor mai recenți cercetători sufiști. Într-o perioadă în care prăpastia dintre sufiști și principalii lor critic, salafis, se adâncește, scopul principal al lui Gülen este să restabilească sufismul pe baza Coranului și a sunnei. Cea mai semnificativă contribuție la literatura suftă este accentul acordat activismului religios. În abordarea sufistă a lui Gülen, pasivismul, ascetismul și focalizarea exclusivă asupra lumii interioare sub ghidarea șeicului sunt înlocuite, în multe dintre lucrările sale, cu purificarea sinelui printr-o luptă și acțiune continuă în cadrul comunității, sub ghidarea Coranului și a sunnei. Această abordare oferă un nou echilibru în cadrul lumii musulmane și promovează înțelegere pașnică și toleranță a coexistenței pașnice a comunităților musulmane și a celor non-musulmane.
Interviul autobiografic al lui Gülen publicat sub titlul de Fethullah Gülen Hocaefendi Küçük Dünyam (sau Mica mea lume) oferă numeroase exemple de influență puternică a sufismului asupra lui Gülen în timpul copilăriei sale. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător, luând în considerare faptul că prima prezență musulmană în Anatolia s-a datorat dershivelor sudiste din Asia Centrală, iar ordinele sufiste au jucat întotdeauna un rol foarte important în Asia Mică. În plus, locul de naștere al lui Gülen, Erzurum, este cunoscut pentru atmosfera sa conservatoare și spirituală.
Conform lui Gülen, figura autoritară centrală din familia sa a fost bunicul său, Molla Ahmed. (Erdogan, 1995, pp. 15-18) Calitățile care l-au făcut pe Gülen să îl venereze sunt toate atribute sufiste: ascetism, combinarea cunoașterii cu pietatea, hrană puțină, constând în doar câteva măsline pe zi, pe toată perioada vieții sale, somn puțin și niciodată într-un pat. Gülen menționează atașamentul său puternic față de bunicul său, Samil. De asemenea, îl onorează pe bunicul său pentru că nu și-a dat niciodată jos turbanul, pentru respectul manifestat față de învățații adevărat și pentru rezervarea sa (nu râdea niciodată, iar de zâmbit, zâmbea foarte puțin). De asemenea, scoate în evidență și influența bunicii sale asupra sa, datorită spiritualității sale. Gülen îl menționează și pe tatăl său, cu un mare respect, pentru influența pe care a avut-o asupra sa și își amintește pasiunea lui pentru cunoaștere, dragostea față de însoțitorii Profetului și manierele ireproșabile.
Chiar dacă aceste trăsături demonstrează calitățile sufiste ale familiei lui Gülen, cea mai puternică influență a avut-o, totuși, un sheikh sufist local, Mehmed Lutfi sau Alvarli Efe, așa cum era cunoscut de locali, șeic care a avut o influență decisivă în adoptarea calităților sufiste ale vieții de către Gülen. (Erdogan, 1995, pp. 27-29) Lutfi făcea vizite dese acasă la el și se bucura de un respect enorm în familia sa. Gülen a început prin a memora toate poeziile citite de Lutfi în cadrul predicilor sale, iar multe dintre învățăturile sale au rămas foarte vii în memoria lui Gülen. Lutfi a decedat când Gülen avea 16 ani. Așadar, după cum putem observa în scrierile lui Gülen referitoare la sufism, putem susține faptul că Mehmed Lufti nu a avut un impact filosofic foarte mare asupra lui Gülen. Referințele la Mehmet Lufti constau doar în câteva cuplete, poeme sau zicale, iar ele sunt utilizate doar pentru a întări o idee sau o viziune pe care Gülen o argumentează în lucrările sale. Cu toate acestea, experiențele sale în lojele sufiste, sau tekye, în această perioadă a vieții sale au avut un impact puternic asupra lui Gülen, impact reflectat în filosofia lui Gülen. El susține că o comunitate perfectă combină trei caracteristici: disciplina armatei, cunoașterea transmisă în madrase/școli și manierele unei tekye. (Gülen, 2003, para.1)
Cea mai importantă influență filosofică asupra gândirii lui Gülen, nu doar în legătură cu sufismul, ci cu întreaga abordare a religiei și cu aplicarea ei în viața modernă vine de la Bediuzzaman Said Nursi și de la lucrările sale colectate în Risale-i Nur. Nu este o exagerare să spunem acum că Risale-i Nur alcătuiește baza filosofică a gândirii și vieții lui Fethullah Gülen. El își aduce aminte când a intrat prima dată în contact cu Risale-i Nur, în adolescență, la vârsta de 16 ani, iar la scurt timp după a început să se roage să se numere printre elevii Risale-i Nur toată viața sa. Într-adevăr, în discursul și scrierile sale face numeroase referiri la Risale-i Nur și se referă adeseori la Said Nursi ca la „făuritorul de minți” (în turcă beyin yapıcımız). De asemenea, în scrierile sale referitoare la sufism, perspectiva și gândurile sale asupra unor chestiuni fundamentale sunt conturate de Said Nursi. În multe cazuri, chiar și atunci când nu face referire explicită la Risale-i Nur, putem identifica gradul mare de influență al lui Said Nursi asupra lui Gülen.
Gülen urmează linia de gândire a lui Nursi în cele mai esențiale chestiuni legate de sufism. Un exemplu foarte semnificativ este definirea pașilor care îl conduc pe căutător (murid, cel care și-a găsit voința) pe calea cea dreaptă. În cel de-al doilea volum al Dealurilor de smarald ale inimii, care are titlul Seyr-u Süluk (Călătorul), Gülen descrie stadiile călătoriei mistice, adică a seyr ilallah (călătoria către Dumnezeu), seyr fillah (călătoria întru Dumnezeu), seyr anillah (călătoria de la Dumnezeu) și câteva dintre stagiile îmbunătățirii sinelui (nafs) în înțelegerea sufistă clasică. (Gülen, 2001, pp. 255-273) Apoi, sub titlul Altă linie a Seyr-u Süluk, el examinează și evaluează abordarea lui Said Nursi. Cea mai clară explicație a formulării mistice a lui Nursi este descrisă în Addendum la Cel de-al douăzeci și șaselea cuvânt în colecția Cuvintele:
„Căile (tarikat) care duc la Dumnezeu Atotputernicul sunt cu adevărat numeroase. Toate căile bune pot fi luate din Coran; unele sunt mai scurte, mai sigure și mai generale decât altele. Printre ele se numără impotența (acz), sărăcia (fakr), compasiunea (șefkat) și reflectarea (tefekkür), de care am beneficiat, chiar și cu înțelegerea mea defectuoasă.” (Nursi, 2001, p. 221)
În fața acestor patru pași, Nursi prezintă o listă ușor diferită în cea de-a patra scrisoare din colecția scrisorilor: „Pe calea impotenței patru lucruri sunt necesare: sărăcia absolută, neputința absolută, mulțumirile absolute (şükr) și ardoarea aboslută (șevk), prietenul meu.” (Nursi, 2001, p.354) Gülen aduce aceste două formulări laolaltă și listează șase elemente esențiale ale acestei căi: neputința, sărăcia, compasiunea, reflectarea, ardoarea și mulțumirea. Astfel, el cataloghează această cale ca fiind „reflectarea adevărului Profeției și înflorirea căii însoțitorilor”. (Gülen, 2001, p. 288)
Este semnificativ să notăm aici că Nursi nu și-a expus în scris, într-o carte separată, gândurile sale referitoare la sufism și terminologia sufistă. El a făcut ocazional referiri la aceste aspecte și și-a stabilit poziția cu privire la anumite aspecte ale sufismului. Învățăturile cuprinse în Risale-i Nur constituie o parte a „dobândirilor subconștiente” ale lui Gülen.5 El adoptă ideile lui Nursi cu privire la sufism, iar prin perspectiva lui reevaluează literatura tradițională sufistă. Gülen continuă de unde a terminat Nursi și îi duce învățăturile la un nivel superior, educându-și adepții cu învățătura sufistă, ridicată la rangul de disciplină. Astfel, Gülen nu deviază de la linia lui Nursi, iar scrierile sale referitoare la terminologia sufistă sunt cu adevărat distinctive. Gülen urmează exemplul discipolilor sufiști timpurii în definirea și descrierea fiecărui concept al terminologiei sufiste, fapt care constituie diferențierea lui Gülen de Nursi.
Dezvoltarea istorică a sufismului poate fi periodizată în multe moduri. Cea mai frecventă periodizare este, după cum urmează: după Epoca Fericirii (timpul Profetului și al însoțitorilor săi), perioada ascetismului, perioada tasawwuf, perioada „unității în Ființă”, perioada tariqua (ordine) și perioada actuală. În timpul perioadei ascetismului, terminologia sufismului nu a fost formulată pe deplin; în timpul perioadei tasawwuf, discipolii sufiști au descris modul în care priveau ei sufismului, precum și biografiile celor mai importanți discipoli ai perioadei timpurii și au explicat câteva concepte și terminologii ale sufismului. Astfel, în timp ce în perioada ascetismului, sufiștii se chinuiau să „supraviețuiască” și să revitalizeze aspectele mistice ale islamului, în perioada discipolilor tasawwuf discipolii au început să „vorbească” despre sufism. Au început să trateze sufismul ca pe o disciplină separată, la fel ca fiqh (jurisprudența) sau hadith, cu propriile sale reguli, metodologie și terminologie. Acești discipoli au avut adepți și elevi; cu toate acestea, nu și-au instituționalizat abordarea sub forma unor ordine, ordine care au început să apară abia după secolul al XII-lea. Discipolii sufiști ai perioadei tasawwf au analizat în mod critic și au recreionat fundamentele sufismului, în timp ce în perioada ordinelor, în cele mai multe cazuri, imitația a prevalat gândirii critice într-o relație mistică între maestru și discipol, relație cu o structură strictă.
Discipolii sufiști pe care Gülen îi menționează în lucrarea sa, Dealurile de smarald ale inimii, apațin perioadei tasawwuf. Un studiu atent al viziunilor lui Gülen relevă paralele puternice între abordarea sa și viziunile liderilor spirituali precum Qushayri, Muhasibi, Tusi, Kelebazi, Ebu Talib Mekki, Hujviri, Gazali, și Ibn'ul Kayyim el-Cevziyye. O caracteristică comună a acestor discipoli este aceea că toți s-au străduit să aducă laolaltă sufismul și șaria. În lucrările lor, ei critică, pe de o parte, practicile din afara sharia care începuseră să apară în cercurile sufiste, iar, pe de altă parte, încearcă să apere canonul de bază al sufismului, prin referiri la Coran și sunna.
Gülen urmează tradiția acestor discipoli în descrierea și reevaluarea termenilor sufismului. Chiar dacă nu creează noi înțelesuri și concepte, el adaptează terminologia sufistă prezentului, pentru a oferi o abordare practică musulmanilor societăților moderne. El a îndrăznit să revitalizeze spiritualitatea. A setat scopul lucrării sale, Dealurile de smarald ale inimii, ca fiind „ridicarea credincioșilor la nivelul inimii și al spiritului”. (Gülen, 2004, Bir Demet Yol Mulahazasi) Prin urmare, susțin faptul că urmând acest grup de discipoli sufi timpurii, Gülen îndrăznește să promoveze o abordare sufistă care se restrânge la șaria și este în acord perfect cu Coranul și cu sunna. Acest lucru protejează în mod convenabil atitudinea sa atunci când vine vorba de criticii sufismului. Gülen face o legătură între linia lui Bediuzzaman – de aderență strică la Coran și linia discipolilor timpurii, cei din perioada tasawwuf.
Atunci, cum și-a dezvoltat Gülen retorica sa sufistă? Când a început să vorbească despre sufism? Așa cum este evident în trecutul său, sufismul a jucat întotdeauna un rol semnificativ în viața și gândirea lui Gülen. Cu toate acestea, nu a scris despre acest lucru decât la începutul anilor `90. În anii `70, când a făcut prima dată distingerea dintre el și alte comunități Risale-i Nur, focalizarea predicilor sale a fost mai ales asupra conceptelor de bază ale credinței și islamului, precum unicitatea lui Dumnezeu, Profeția și viața Profetului Muhammad, rugăciunile, postul, etc. Nu se preocupa atunci cu sufismul ca disciplină distinctă, însă conținutul predicilor sale includea exemple din viețile asceticilor timpurii. Conceptualizarea sufistă a început să fie mult mai notificabilă în predicile sale începând cu 1986. În aceste predici, care au durat până în 1992, Gülen s-a focalizat asupra caracteristicilor spirituale pe care o comunitate musulmană ideală ar trebui să le aibă, mai degrabă decât asupra unor concepte de bază ale credinței. Dincolo de portretizarea instanțelor eroice din viața Profetului Muhammad și a însoțitorilor săi, el a prezentat chiar și mai multe exemple din viețile unor sufiști timpurii. Temele erau mai mult spirituale: dragostea lui Dumnezeu și a Profetului Său, aspecte ale spiritului și ale inimii, pietate, speranță vs. disperare, suferința sacră, cultura conștiinței, etc.
Revista lunară a comunității, Sizinti, prima publicație tipărită de mișcare, nu a inclus, până în octombrie 1990, niciun articol care să se focalizeze asupra sufismului, atunci când Gülen a scris prima dintr-o adevărată serie de articole sub titlul general Pe dealurile de smarald ale inimii. Aceste articole au fost și încă sunt publicate la mijlocul revistei, pe o hârtie de mai bună calitate și cu un design atractiv, care le face să se distingă de celelalte articole ale revistei. Atunci când articolele acestea alcătuiesc un volum, editura comunității le publică sub numele de Dealurile de smarald ale inimii, cel de-al treilea volum urmând să fie publicat în 2006.
Din octombrie 1990, Gülen s-a focalizat în fiecare lună asupra unui concept diferit al terminologiei sufiste. În aceste articole, cel mai adesea el începe cu o definiție generică a unui concept și îi explică înțelesul în sufism. În plus, listează de fiecare dată versetele coranice relevante, precum și spusele Profetului. Apoi, el discută interpretările diferite ale conceptului, așa cum au fost ele prezentate de diferiți discipoli sufiști și dezvoltă diferite aspecte sau stadii ale acestuia. Gülen își îmbogățește articolele prin cuplete ale unor poeți sufiști faimoși, cel mai frecvent din Rumi, Mehmed Lutfi și Yunus Emre. Acolo unde este posibil, el încheie articolul cu un mesaj către musulmanii contemporani și descrie modul în care conceptul ar trebui înțeles și practicat în viața de zi cu zi.
În scrierile sale referitoare la conceptele sufiste, Gülen nu creează noi abordări și nici nu aduce definiții noi conceptelor deja discutate în detaliu de discipoli sufiști timpurii. Ceea ce face Gülen este mai degrabă să beneficieze de lucrările anumitor discipoli pentru a prezenta o cale sufistă rezonabilă și practică pentru adepții săi. Astfel, cred că este semnificativ să înțelegem alegerile făcute de Gülen în ceea ce privește viziunile și discipolii timpurii la care face referiri. Comparând aceste viziuni cu abordările discipolilor timpurii, îl putem situa pe Gülen în cadrul lungii tradiții istorice sufiste. Așadar, mă voi focaliza asupra conceptelor selecționate și a îndrăznelilor pentru a afla poziția lui Gülen față de sufism.
Gülen și-a numit primul său articol sufist din Sizinti, hal, adică stat. Atunci când acesta a fost publicat în primul volum al operei Dealurile de smarald ale inimii, a apărut sub numele de Hal-Makam (Stația - stat). În această bucată mică Gülen descrie statul și îl compară cu stația pentru a arăta cum este el privit în viziunea sufistă. Tratatele sufiste au analizat în mod repetat statele spirituale și stațiile din cauză „semnificației fundamentale a cunoașterii statelor spirituale pentru oricine aspiră să treacă prin ele și dincolo de ele, pentru a ajunge în prezența divină”. (Nasr, 1972, p. 68). În această chestiune fundamentală, abordarea lui Gülen se află în linie cu descrierea clasică făcută de autoritățile timpurii ale sufismului. Pentru Gulen, statul este experiența disciplinei și conștientizarea sentimentelor divine care apar în inimă, dincolo de voința sa, iar stația este continuitatea și stabilitatea acestor sentimente obținute prin eforturile și strădania discipolului. Această definiție este în linie cu descrierea lui Quashayri a statului, în faimoasa sa Risale: „Statele sunt daruri de la Dumnezeu, în timp ce stațiile sunt câștigate prin efort. Statele se nasc din generozitatea lui Dumnezeu, însă stațiile apar ca urmare a efortului și strădaniei oamenilor”. (Kuseyri, 1978, p. 150) Jurjani scoate și el în evidență acest lucru: „Statele sunt daruri de la Dumnezeu, în timp ce stațiile sunt câștigate”. (Jurjani, p. 56). Un alt aspect semnificativ al statului pe care Gülen îl menționează este natura sa trecătoare. În timp ce statele sunt ca niște valuri care vin și pleacă, apar și dispar, stațiile sunt de neclintit și stabile. Quashayri menționează, de asemenea, argumentul unor sufiști, precum Muhasibi, conform căruia statul nu este trecător, ci stabil, argument pe care, de altfel, îl și susține. (Muhasibi, p. 109) Cu toate acestea, tendința generală în rândul sufiștilor este să definească stația ca fiind trecătoare este evidentă, iar Hujviri prezintă o descriere detaliată a acestei tendințe. (Hucviri, 1982, p. 290) Și Gazali face această distincție între stat și stație: „Atunci când un atribut se fixează și devine stabil, atunci putem vorbi de stat, dar atunci când trece repede, vorbim de stație”. (Gazali, 1974, V. IV, p. 260) Astfel, Gülen urmează tendința generală sufistă atunci când vine vorba de stație.
O altă chestiune care a adus o linie despărțitoare între discipolii sufiști este sekr (intoxicația mistică, beția) și sahv (sobrietatea mistică). Gülen postulează faptul că, în terminologia sufistă, intoxicația apare atunci când făuritorul de cale se pierde în extaz după experimentarea razelor divine (Gülen, Kalbin Zumrut Tepeleri, Sekr-Sahv). Pe de altă parte, sobrietatea este revenirea acestuia la simțire din starea aceasta de intoxicație. Gülen numește intoxicația „stație”, neputând fi, așadar, atinsă de călător voit, ci doar atunci când este primită ca dar de la Dumnezeu. În schimb, sobrietatea este un „stat” în care călătorul își dorește foarte mult să rămână. Gülen susține că sobrietatea ar trebui să fie preferată în fața intoxicării, care nu este o cale la fel de stabilă și de sănătoasă ca și sobrietatea. Preferința intoxicării sau a sobrietății a reprezentat o linie majoră de demarcație între sufiști. Bayezid Bistami și adepții lui au considerat sobrietatea ca fiind cel mai stabil și preferabil stat (Shimmel, 1975, p.58). Deși Gülen preferă sobrietatea, el nu critică pe cei care se află în stația intoxicării. În fapt, el apără această stație în fața celor care pretind că este un concept denunțat de islam.
Gülen suține că este o stație inevitabilă, care nu poate fi controlată de călător, căci este un dar de la Dumnezeu, așadar, Gülen este tolerant față de „locuțiunile theopate”, așa numitele shathiyyat, în care persoana mistică rostește cuvinte pe care nu ar trebui să le rostească, precum expresia lui Hallaj: „Eu sunt Adevărul (Dumnezeu)” sau cea a lui Bayazid: „Lauda fie a mea!” Pentru Gülen, numai precauțiunea profetică și voința pot preveni greșelile din timpul stărilor de extaz mistic. (Gülen, 2001, Sekr-Sahv) Altfel, este de așteptat ca sufistul să își depășească atribuțiile atunci când este intoxicat cu razele dragostei divine. El menționează de asemenea că rostirile greșite de genul celor amintite mai sus nu ar trebui luate la valoarea lor adevărată, ci ar trebui interpretate în limitele impuse de Coran și sunna. (Gülen, 2001, Fena Fillah)
Gülen manifestă aceeași toleranță și față de adepții vahdet-i vucud sau ai unității Ființei. El susține că ideea unității Ființei și ceea ce se rostește referitor la această idee sunt consecințe ale unei anumite stații mistice, ale unui anumit stat de extaz, deci tolerabile. Dacă acest gând este formulat într-o manieră sobră ca o filosofie, și ia forma vahdet-i mevcud, unitatea existenței, atunci acest lucru este inacceptabil. (Gülen, 2001, Vücud)
Una dintre caracteristicile sufismului lui Gülen este accentul pus pe urmarea Coranului și a sunnei. În fiecare dintre articolele sale, el prezintă versete coranice și hadithuri relevante pentru topică și pentru susținerea argumentației sale. Gülen accentuează în mod constant semnificația stabilirii Coranului și a sunnei ca fiind singurul criteriu în stabilirea viabilității unui argument. (Gülen, 1998, Seyr-u Süluk). Pentru el, cunoașterea Coranului și a sunnei este esențială pentru a se face un progres pe calea sufistă. Așadar, el preferă sobrietatea în fața beției, din cauză că cel care călătorește ar trebui să fie treaz în toate stațiile și statele pentru a se feri de orice deviere de la calea Coranului și a sunnei.
O altă caracteristică a abordării sufiste a lui Gülen este toleranța sa față de cele mai criticate chestiuni de către musulmanii ortodocși. Salafis și wahhabis critică, în special, sufismul într-o manieră foarte aspră, din cauza aparentelor devieri de la învățătura de bază a islamului. Rostirile eronate ale sufiștilor în stațiile extatice sunt inacceptabile pentru musulmanii de acest gen. Chiar și El-Cevziyye, cel care a scris unul dintre cele mai semnificative tratate despre sufism, a criticat aspru adepții unității Ființei și chiar i-a acuzat pe sufiști de infidelitate. (El-Cevziyye, 1985, p. 159) Ibn Cevziyye, elev al lui Ibn Teymiyya, cel care este cunoscut ca tatăl lui Salafiyya, nu a arătat niciun pic de toleranță față de niciun fel de deviere de la principiile Coranice. Gülen, pe de altă parte, este mai indulgent față de astfel de erori, numai în cazul în care acestea sunt consecințe ale unui extaz mistic.
Susțin că cea mai semnificativă contribuție a lui Gülen la literatura sufistă este accentul pus pe acțiune. Pentru Gülen, acțiunea este la fel de vitală ca și credința, iar credința nu poate fi susținută decât dacă este sprijinită de acțiune. Acțiunea este un aspect inseparabil al sufismului, iar musulmanii contemporani care sunt dispuși să trăiască în conformitate cu principiile sufismului ar trebui să fie implicați activ în comunitate, să își împărtășească experiența cu ceilalți, să se străduiască să îi ajute pe ceilalți și să aducă pacea în comunitate. În articolul său, Çile (Suferința), Gülen descrie mai întâi în detaliu abordarea discipolilor sufiști timpurii, adică perioada de retragere derviș, absenteismul din viața lumească și postul de patruzeci de zile. În ultima secțiune a articolului său, Gülen adaugă propria lui înțelegere și postulează:
„De fapt, în locul disciplinării problematice a sinelui care include retragere, devotarea deplină față de adorație, absenteismul de la orice confort și dorința de tortură pentru moștenitorii misiunii profetice, ar trebui aleasă includerea ființei în Dumnezeu, în timp ce ne aflăm printre alți oameni, reprezentarea islamului în cel mai bun mod posibil, inițiind, în acest fel sentimentele religioase și în cazul altor oameni, adică dezvoltarea credinței în toți oamenii; aceasta este calea Sahabi, a însoțitorilor Profetului”. (Gülen, 2001, Çile)
Într-una dintre scrierile sale recente, la sfârșitul unei discuții detaliate referitoare la kabz vs. bast (presiunea spirituală vs. expansiunea/ușurarea spirituală) el conchide cu următoarea declarație: „Astăzi este nevoie de oameni suficient de sensibili care să fie arși cu focul care cade peste tot în această lume. Este nevoie de oameni care să simtă focul în inimile lor atunci când se gândesc că există copii asupriți în multe părți ale lumii”. (Gülen, 2002)
În acest fel, Gülen nu este avocatul unei vieți sufiste ascetice, pe vârful unui munte. Idealul sufist de astăzi ar trebui să fie alcătuit de o viață printre oameni, care să urmărească în acest context găsirea lui Dumnezeu și reprezentarea în cea mai bună maniera a islamului.
Pentru a concluziona, pot spune că abordarea sufistă a lui Gülen scoate în evidență rolul central al Coranului și al sunnei, are un stil tolerant și blând, accentuând activismul. Această abordare poate aduce o apropiere între musulmanii sufiști și tradiția salafi. În același timp, abordarea în cauză poate revigora dialogul dintre musulmani și non-musulmani. Astfel, Gülen trăiește ca un ascetic, își conduce comunitatea către activismul Profetului și al însoțitorilor săi și trasează cadrul unui nivel ridicat de spiritualitate.
Lucrări citate:
El-Cevziyye, Ibn'ul Kayyum. (1985). Medaric us-salikin. Istanbul: Dergah Yayinlari.
Gazali. (1974). Ihyau Ulumi'd Din. Istanbul: Bedir Yayinevi.
Gülen, Fethullah. (1998). Kalbin Zumrut Tepeleri. Istanbul: Nil Yayinlari.
Gülen, Fethullah. (2001). Kalbin Zumrut Tepeleri-2. Istanbul: Nil Yayinlari.
Gülen, Fethullah. (forthcoming 2006). Kalbin Zumrut Tepeleri-3. Istanbul: Nil Yayinlari.
Gülen, Fethullah. (2003, October 25). Askerlik Çok Önemlidir. Kirik Testi. Retreived September 2nd, 2005.
Gülen, Fethullah. (2002, January 31). Kabz Bast İle Havf u Reca. Kirik Testi. Retreived September 2nd, 2005.
Gülen, Fethullah. (2004). Kirik Testi. Istanbul: Nil Yayinlari.
Erdogan, Latif. (1995). Fethullah Gülen Hocaefendi "Küçük Dünyam". Istanbul: AD Yayincilik.
Hucviri. (1982). Kesfu'l mahcub: Hakikat Bilgisi. Istanbul: Dergah Yayinlari.
Jurjani
Kara, Mustafa. (1985). Tasavvuf ve Tarikatlar Tarihi. Istanbul: Dergah Yayinlari
Kuseyri, Abdulkerim. (1978). Kuseyri Risalesi. Istanbul: Dergah Yayinlari.
Muhasibi
Nasr, Seyyed Hossein. (1972). Sufi Essays. Albany: State University of New York Press.
Nursi, Bediuzzaman Said. (2001). Risale-i Nur Külliyatı. Istanbul: Sozler Yayincilik.
Schimmel, Annemarie. (1975). Dimensiunile mistice ale islamului. Chapel Hill: The University of North Carolina Press.
1. Denumirea comunității care acționează în conformitate cu viziunile lui Gülen s-a dovedit a fi foarte problematică. A numi comunitatea „Nurcu” pentru a face referire la influența lui Bediuzzaman Said Nursi nu este suficient de distinctiv deoarece există multe alte mici comunități cu o supunere strictă față de învățăturile lui Said Nursi și care nu sunt de acord cu Gülen în ceea ce privește multe dintre inițiativele sale, precum înființarea unei rețele media și activitățile sale educaționale. Un alt cuvânt utilizat pentru identificarea acestei comunități, „Fethullahçılar” (literar „Fethulliștii”), se folosește într-un mod peiorativ și înseamnă catalogarea comunității ca fiind un un atașament ideologic și dogmatic strict al lui Gülen. Gülen însuși a început, de curând, să se refere la mișcare ca la o mișcare de „voluntari”. Eu consider că cel mai potrivit termen este „comunitatea lui Gülen”.
2. Definirea comunității lui Gülen și trasarea granițelor sale s-au dovedit de asemenea a fi destul de problematice. Necăutând să prezint aici o definiție greșită sau vreo discuție teoretică referitoare la „comunitate”, aș defini comunitatea lui Gülen ca fiind un grup de indivizi care acceptă și internalizează în totalitate învățăturile lui Fethullah Gülen și care se străduiesc să îi propage viziunile lui și să acționeze în conformitate cu ele. Astfel, în timp ce unii profesionaliști precum profesorii care lucrează în instituțiile comunității pot să nu fie considerați membri ai comunității dacă ei nu sunt de acord cu viziunile lui Gülen, mulți dintre cei care nu sunt atașați instituțional de comunitate dar acceptă viziunile lui Gülen și sprijină comunitatea prin donații sau eforturi personale pot fi considerați membri ai comunității.
3. Cea mai recentă carte a lui Enes Ergene despre comunitatea lui Gülen, alături de „Introducerea” făcută pentru cel de-al treilea volum al Dealurilor de smarald ale inimii a lui Fethullah Gülen includ analize ale aspectului sufist al lui Gülen. A ne focaliza asupra aspectului sufist al lui Gülen nu înseamnă că Gülen este doar un sufist. Chiar dacă activismul său este cel mai vizibil aspect, expertiza sa în alte științe islamice este evidentă și necesită o analiză amănunțită. Cu toate acestea, aspectul sufist al său este cel mai convenient de analizat și studiat, mai ales datorită cărților sale referitoare la sufism.
4. Sufism este traducerea românească a tasawwuf, referindu-se la misticismul din islam. Astfel, misticii non-musulmani nu ar trebui să fie denumiți sufiști, iar expresiile precum sufism islamic sunt problematice, din moment ce sufismul este un misticism islamic.
5. În turcă, şuuraltı müktesebatı. Gülen utilizează acest concept în interviul său cu Mehmet Gundem publicat în cotidianul Milliyet. Asta înseamnă că Risale-i Nur are o influență destul de puternică asupra background-ului educațional și intelectual al lui Gülen. Acesta este motivul pentru care Gülen poate utiliza idei din Risale-i Nur neintenționat.
- Creat la .