Gândirea islamică progresistă, societatea civilă şi Mişcarea lui Gülen în contextul naţional: paralele cu Indonezia
„Putem ajunge la adevăr nu doar prin apelul la rațiune, ci și prin apelul la suflet.” (Blaise Pascal)
„Dezbaterea dintre o perspectivă religioasă internalizată, reprezentată de sufism și prezentată ca fiind o abordarea spirituală a vieții și concepția modernistă asupra rolului individului în societatea laică este o mare dezbatere atemporală, una după care viziunile gânditorilor religioși vor fi inevitabil definite și categorizate și pe baza căreia credibilitatea și relevanța gânditorilor vor fi determinate”. (Michel 2005:343)
Introducere
Fethullah Gülen (născut în 1941), sau Hogeaefendi așa cum este bine cunoscut de mii de oameni din țara sa natală, Turcia și nu numai, este unul dintre cei mai semnificativi gânditori islamici și activiști care au apărut în secolul al XX-lea. Gândirea sa optimistă și în perspectivă, alături de emfaza pusă asupra auto-dezvoltării atât a inimii, cât și a minții prin educație, asupra angajării proactive și pozitive în lumea modernă și asupra stabilirii dialogului și a promovării spiritului cooperării dintre comunitățile religioase, straturile sociale și națiuni pot fi citite ca pe niște reformulări contemporane ale învățăturilor lui Jalaluddin Rumi, Yunus Emre și alți profesori sufiști clasici (Michel, 2005a, 2005b; Saritoprak, 2003; 2005a; 2005b; Unal și Williams, 2005). Spus mai clar, Gülen poate fi văzut ca un continuator al muncii lui Said Nursi (1876-1960), un alt intelectual islamic din Anatolia: caută să găsească o cale potrivită pentru activiștii musulmani din Turcia și mai mult decât atât, să contribuie într-un mod eficient la dezvoltarea societății moderne care evită capcanele și compromisurile activismului partidelor politice și înlocuiește îngustimea gândirii islamice cu o înțelegere genuină inclusivă și umanitară a rolului religiei în lumea modernă. (Abu-Rabi, 1995; Markham and Ozdemir, 2005; Vahide, 2005, Yavuz, 2005a)
Dacă dezvoltarea și articularea unui astfel de gândiri ar fi tot ceea ce Gülen a obținut, acesta tot și-ar ocupa un loc important în rândul unor câteva zeci de intelectuali islamici ai secolului al XX-lea, precum răpostatul gânditor pakistano-american, Fazlur Rahman (1982). Există și o altă dimensiune, însă, a eforturilor lui Gülen care îl plasează într-o clasă mai degrabă diferită a liderilor musulmani. Prin munca sa de la Universitatea din Chicago, Fazlur Rahman a atins viețile multor gânditori musulmani tineri, adesea transformându-i, iar prin scrierile sale îndrăznețe și bine argumentate a atins alte mii. Gülen a reușit să obțină ceea ce Rahman nu a putut, chiar dacă și-a dorit acest lucru. Gülen a construit o mișcare socială care a mobilizat multe zeci de mii de activiști în Turcia și dincolo de granițele ei, iar dincolo de această mișcare și-a extins influența în toate straturile societății turcești moderne. (Cetin, 2005; Eickleman, 1998; Yilmaz, 2005)
Rahman, la fel ca și mulți alți gânditori reformiști islamici similari, exilat din patria natală din cauza ideilor lui progresiste, nu a reușit să construiască mișcări sociale. Rațiunile care stau la baza acestui lucru sunt complicate și variate, însă este cert că au de-a face în mod esențial cu regimurile politice care domină largă secțiuni ale lumii musulmane, inclusiv ale lumii arabe de astăzi. Aceste regimuri au reprimat creșterea societății civile și au forțat exprimările cele mai subterane ale activismului islamic, privând societățile lor de beneficiile unui activism pozitiv și creând condițiile propice pentru formarea unor canale radicale islamice purtătoare ale unui mesaj violent, plin de resentiment și furie, venit din partea tinerilor. (Tibi, 1990; 1997)
Astfel, mișcarea lui Gülen merită un studiu atent, nu numai datorită calității ideilor lui Gülen, ci și pentru că reprezintă una din puținele mișcări sociale civile bazate pe idei incluzive și progresiste ale lumii actuale. (Yavuz, 2003a; 2003b, Voll, 2003) Acesta trebuie să includă neapărat analiza caracterului mișcării și rațiunile care stau la baza catalogării ei ca fiind progresistă și incluzivă, în condițiile în care în Turcia există anumite elemente ale statului și ale elitei militare care susțin faptul că mișcarea reprezintă o amenințare la adresa stabilității naționale. Multe națiuni musulmane împărtășesc cu Turcia un secol XX al autoritarismului militar sau al semi-autoritarismului, regimuri puternic antagoniste cu mișcările islamice și suspicioase cam în tot ceea ce privește societatea civilă în general. Ironic, acest antagonism, alături de suprimarea și persecutarea produsă, au avut tendința de a exacerba tendința acestor mișcări de a câștiga în fața ideologiilor islamiste radicale.
Din cauza acestui conservatorism social, a unei pietăți profunde și onestități generale a membrilor săi și din cauza autorității carismatice remarcabile a lui Fethullah Gülen în cadrul mișcării, aceasta este adeseori catalogată a fi o mișcare islamistă sau o tarekat (o frăție sufistă). O examinare mai atentă relevă faptul că mișcarea este chiar departe de această apreciere. În plus, nu este singura mișcare de acest gen din lumea musulmană. O altă națiune musulmană mare în care pot fi găsite astfel de mișcări este Indonezia. Faptul că numai în Turcia și în Indonezia au apărut astfel de mișcări pregresiste extrem de influente sugerează faptul că se pot învăța multe despre Turcia și Indonezia și despre natura unor astfel de mișcări prin compararea lor. (Eliraz, 2004)
Această lucrare va încerca, în primul rând, să localizeze, apoi să descrie Mișcarea Gülen (sau hizmet), apoi să o compare cu organizațiile de masă din Indonezia ale lui Muhammadiyah și Nahdlatul Ulama (fiecare dintre ele având mai mult de treizeci de milioane de adepți) și, mai specific, cu mișcările mai mici și incluzive care au derivat din aceste organizații de masă, fiind inspirate de gănditori precum Narcholish Madjid (născut în 1939) și Abdurahman Wahid (născut în 1940). Voi conchide cu o previziune referitoare la cursul viitor al dezvoltării și schimbările implicite ale acestor mișcări din Turcia și Indonezia, iar de la aceasta, voi încerca să surprind contribuția adusă pe termen lung de mișcarea lui Gülen în întreaga lume musulmană, inclusiv în comunitățile musulmane ale Europei și Lumii Noi.
Marea întrebare care trebuie adresată aici este dacă gândirea islamică și mișcările sociale islamice pot fi cu adevărat moderne. Inclusă în această întrebare este și dezbaterea referitoare la compatibilitatea islamului cu democrația liberală. În lucrarea sa de căpătâi, Liberalismul islamic, Leonard Binder (1988) a abordat această chestiune cu un scepticism considerabil, însă, în cele din urmă, a concluzionat că cele două pot fi compatibile. Cinci ani mai târziu, mai celebrul Samuel Huntington a scris un eseu în Foreign Affairs în care ajungea la o concluzie mai degrabă pesimistă. Scopul studiului lui Huntington, atât în articolul menționat, cât și în cartea care a dezvoltat ideile eseului (1996) a fost global, însă cele mai controversate aspecte ale sale se refereau la islam și la lumea musulmană:
„Ipoteza mea este că sursa fundamentală a conflictului în această lume nouă nu va fi una esențial ideologică sau economică. Cele mai mari diviziuni ale umanității și sursa dominantă a conflictului va fi culturală. Statele națiuni vor rămâne cei mai importanți actori ai afacerilor internaționale, însă conflictele principale ale politicii globale vor rezulta între națiuni și grupuri aparținând unor civilizații diferite. Ciocnirea civilizațiilor va domina politica globală. Liniile de divergență dintre civilizații vor reprezenta liniile de conflict ale viitorului” (Huntington, 1993).
Aprecierea importanței culturii și implicit a religiei a lui Huntington a fost revitalizantă. Concluzia sa, cu toate acestea, a fost, desigur, într-o mare măsură problematică.
„Problema arzătoare a Occidentului nu este fundamentalismul islamic, ci islamul în sine, o civilizație diferită ai cărei oameni sunt convinși de superioritatea culturii lor și sunt obsedați de inferioritatea puterii lor”. (Huntington, 1996:217-8)
Huntington pare că a combinat viziunea islamistă radicală asupra lumii cu cea islamică. Mulți sunt cei care au identificat această slabiciune și au arătat că distorsionează întreaga sa abordare referitoare la analizarea datelor emipirice despre lumea musulmană. Cu toate acestea, emergența deloc binevenită a unor grupuri precum al-Qaeda și Jemmah Islamiyah (Barton, 2004) a avut un efect nefericit, și anume acela de a valoriza teza lui Huntington.
De-a lungul ultimului deceniu, teza Ciocnirea civilizațiilor a lui Huntington a fost respinsă atent și eficient de cercetătorii din întreaga lume într-o măsură destul de mare. Însă cel mai consistent și solid la teza lui Huntington nu va veni din rândul cercetătorilor academici. În cele din urmă, mișcările islamice precum hizmet-ul lui Gülen vor avea cel mai mare potențial în demersul demonstrării faptului că teza lui Huntington este greșită. (Bernard, 2003)
Asta înseamnă că presiunea este cu atât mai mare asupra răspunsului la întrebarea dacă cei care îl critică pe Gülen, membri ai elitei turcești, au dreptate sau sunt măcar conștienți de semnificația problematicii în sine. Și asta pentru că, dacă mișcările asemănătoare celei a lui Gülen nu sunt cu adevărat progresiste în caracter și viziune și nu sunt profund susținătoare ale democrației liberale, atunci există o mică speranță pentru restul lumii musulmane. Pierderea Turciei ar reprezenta pierderea întregii lumi. Dacă, pe de altă parte, hizmet-ul lui Gülen în Turcia, alături de omolagele sale din Indonezia, sunt cu adevărat mișcări sociale progresiste, tolerante ale pluralismului și susținătoare ale democrației liberale, atunci este de la sine înțeles că islamul și cultura sa vor aduce, în modul lor propriul, aceeași contribuție pozitivă la dezvoltarea democrației și a modernității, la fel ca și cultura și gândirea evreiască sau creștină. (Esposito și Voll, 1996; Rauf, 2004)
Mediul unic al Turciei moderne
Înainte de a examina ideile lui Fethullah Gülen și mișcarea socială care a apărut în jurul său, de a-i localiza în contextul internațional, este bine să începem cu prezentarea unei viziuni largi asupra poziției Turciei în lumea musulmană și a forțelor care au conturat contextul în care mișcarea lui Gülen s-a dezvoltat de-a lungul ultimului sfert de secol. Acest lucru va constitui o fundație pentru studiul comparativ al mișcării lui Gülen din Turcia cu mișcările similare din Indonezia.
Studiile comparative sunt dificile, însă pot fi extrem de valoroase. Multe dintre interpretările greșite ale islamului și ale societății musulmane rezultă adesea din reducționism și esențialism. Societatea islamică și cea musulmană sunt adesea considerate a fi egale cu anumite aspecte ale culturii arabe și ale societății arabe (luată în considerare adesea doar o mică parte a culturii arabe) și este acordată o atenție insuficientă contextului istoric, mediului politic și prospectelor dezvoltării. Un lucru care ar putea aduce o lumină nouă atât în rândul atitudinii populare, cât și în cel al atitudinii cercetătorilor este dezvoltarea mai extinsă a studiilor comparative ale diferitelor regiuni ale lumii musulmane.
Lumea musulmană (sau altfel spus, cordonul de națiuni contingente care se întind pe jumătate de glob, din Maroc în Indonezia, state unde musulmanii reprezintă majoritatea populației, dar și în state, precum India, unde există minorități însemnate de musulmani) găzduiește mai mult de 1,3 miliarde de oameni, din care doar 20% sunt etnici arabi. Multe dintre cele mai interesante dezvoltări ale gândirii islamice, atât de-a lungul istoriei, cât și în prezent, au apărut în întinsa Asie, inclusiv în sferele de influență turcă și persană.
În termeni pur demografici, Turcia este o națiune semnificativă. Cea mai mare țară musulmană de astăzi este Indonezia, cu aproximativ 215 milioane de musulmani, urmată de India și Pakistan, fiecare cu aproximativ 155 milioane de musulmani.
- Creat la .