Toleranţa şi dialogul în Coran şi sunna
Coranul, ale cărui principii de bază sunt iertarea şi toleranţa, îi înfăţişează pe „robii Celui Milostiv” în chipul următor:
„Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei neştiutori le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!»” (Al-Furqan 25:63)
„Aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie.” (Al-Furqan 25:72)
„Iar când aud ei vorbele grele se îndepărtează de ele şi zic: «Noi avem parte de faptele noastre şi voi aveţi parte de faptele voastre.»” (Al-Qasas 28 : 55)
Esenţa acestor versete constă în aceea că oamenii binecuvântaţi, care sunt robi adevăraţi ai lui Dumnezeu, nu răspund vorbelor grele şi nici purtării necuviincioase, ci trec mai departe, cu o atitudine demnă. Mai pe scurt, „Fiecare purcede după orânduiala lui…” (Al-Isra 17:84) şi îşi arată astfel adevăratul caracter. Trăsăturile de caracter ale eroilor toleranţei sunt blândeţea, respectul şi îngăduința. Când i-a trimis pe Moise şi pe Aaron la Faraon, omul care pretindea că este de natură divină, Dumnezeu le-a poruncit să se poarte cu toleranţă şi să-i spună vorbe blânde. (Ta Ha 20:44)
Viaţa Trimisului lui Dumnezeu a fost trăită sub semnele iertării şi îndurării. Trimisul s-a purtat la fel de iertător şi faţă de Abu Sufyan, omul care l-a persecutat întreaga viaţă. În timpul cuceririi cetăţii Mecca, deşi Abu Sufyan încă mai şovăia în privinţa islamului, Trimisul a spus: „Cei care-şi caută adăpost în casa lui Abu Sufyan's sunt la adăpost, tot aşa precum cei care îşi caută adăpostul în sanctuarul Kaaba”. Astfel, casa lui Abu Sufyan a fost înfăţişată ca loc de refugiu şi de adăpost la fel de sigur precum Kaaba. Darul toleranţei, cred eu, a fost mai de preţ decât aurul pentru Abu Sufyan, un om care trecuse de şaptezeci de ani şi în care egoismul şi orgoliul de conducător erau adânc înrădăcinate.
În afara toleranţei şi a dialogului, puse la baza îndatoririlor sale, Profetul a fost îndrumat să caute şi acele aspecte comune în raport cu oamenii Scripturii (evreii şi creştinii) care spune: „O, voi oameni ai Scripturii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi: să nu-L adorăm decât pe Dumnezeu, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii drept dumnezei, în afară de Dumnezeu…” (Al-Imran 3:64)
Într-un alt verset, oamenilor cu inimile preapline de dragoste şi de credinţă li se porunceşte să se poarte cu iertare şi cu toleranţă şi faţă de cei care nu cred în Viaţa de Apoi:
„Spune acelora care cred să-i ierte pe aceia care nu nădăjduiesc în zilele lui Dumnezeu, în care El va răsplăti (fiecare) neam (de oameni) după cele pe care le-au agonisit!” (Al-Jathiya 45:14)
Cei care consideră că lor li se adresează aceste versete, toţi adepţii dragostei care nutresc speranţa de a deveni robi adevăraţi ai lui Dumnezeu numai pentru faptul că sunt fiinţe umane, cei care şi-au declarat credinţa şi au devenit astfel musulmani, şi îşi îndeplinesc îndatoririle religioase cuvenite, trebuie să se poarte cu toleranţă şi cu răbdare, fără să aştepte nimic în schimb. Aşa cum ne spune Yunus Emre: să nu lovească în cei care-i lovesc, să nu răspundă ocărilor cu ocară şi să nu-i duşmănească pe cei care îi batjocoresc.
- Creat la .