Calităţile de lider

O dimensiune deosebită a raţiunii Profetului nostru este rezolvarea cu uşurinţă şi abilitate a tuturor problemelor cu care se confrunta – în orice domeniu ar fi acestea – şi această particularitate este una dintre dovezile care indică profeţia Sa.

Pentru un lider capabil şi priceput există unele lucruri importante. O parte a acestora le putem înşira astfel:

1. Nici unul din mesajele transmise de către lider să nu vină în contradicţie cu viaţa şi el să fie sigur de valabilitatea mesajelor sale astăzi, ca şi mâine.

Un om, atunci când relatează un eveniment fără a se teme şi fără a şovăi, iar când povesteşte nu se teme că minte, înseamnă că este sigur de sine. Şi liderul, în mesajele pe care le prezintă, să poarte acelaşi sentiment de siguranţă şi să creadă în adevărul mesajului mai mult decât într-un eveniment pe care l-a văzut cu ochii săi. Pentru a reuşi nu este suficientă nici convingerea sa. În acelaşi timp, este necesar ca acest mesaj să nu vină în contradicţie cu viaţa. Adică, mesajele transmise, în interiorul roţii vieţii ce se învârteşte, să fie valorificate în contul său.

2. Liderul să insiste asupra comunicărilor sale. Mai cu seamă să-şi concentreze activitatea asupra formării omului, să fie preocupat mereu de elementul uman şi cultura să primeze în activitatea sa.

3. Liderul să-şi cunoască foarte bine colaboratorii. Să ştie foarte bine pe cine să tragă la răspundere, pe cine să se bazeze şi în ce măsură, cui să-i încredinţeze o anumită sarcină. Pe lângă toate acestea, să armonizeze în aşa manieră desfăşurarea acţiunilor planificate, încât şi cel mai activ om să nu fie neliniştit de rapiditatea acestora.

În mod deosebit, liderul să prevadă de astăzi ce va fi mâine şi să planifice în funcţie de acest lucru ce are de făcut, încât acţiunile planificate astăzi să nu împiedice realizarea celor de mâine. În caz contrar, activităţile de mâine şi cele de astăzi vor lucra unele împotriva celorlalte.

Da, un lider adevărat să stabilească de astăzi ce va fi în anii următori, în funcţie de evoluţia evenimentelor din cadrul comunităţii; surprizele de mâine să nu afecteze acţiunile de astăzi.

4. Liderul să fie deschis în rezolvarea tuturor problemelor cetăţenilor. Aceste probleme pot fi personale, familiale, administrative, juridice, sociale şi economice. Liderul ar trebui să le rezolve cu mare uşurinţă.

5. Propunerile, directivele şi principiile expuse de lider să fie aplicabile. Un lider capabil se fereşte întotdeauna de propuneri utopice, ce nu pot fi aplicate. În acelaşi timp, liderul este un om care, înaintea tuturor, trăieşte conform propunerilor sale şi respectă în cele mai mici detalii ceea ce a propus.

O altă chestiune importantă este: principiile de bază care constituie scopul vieţii liderului să nu se uzeze cu timpul şi să-şi păstreze viabilitatea, în aşa fel, încât atunci când omul apelează la el, să ia aceste norme, ca şi cum ar sorbi din cişmeaua vieţii şi să găsească în ele leacul pentru toate necazurile. Cu trecerea anilor, a secolelor, aceste fundamente să nu se schimbe, dimpotrivă curgerea timpului să le confere strălucire şi să le înnoiască.

Aceste lucruri fundamentale pe care le căutăm într-un lider capabil şi din care am enumerat câteva elemente, luate în totalitate, ne fac să vedem şi să observăm că, cel mai capabil lider al lumii, stăpân al unei raţiuni măreţe este Măritul Muhammed (sas). Deoarece El este o personalitate deosebită şi de excepţie, care a posedat şi a reprezentat în cel mai înalt grad toate calităţile pe care le-am enumerat. Nu este posibil a indica o altă persoană asemănătoare Lui.

De altfel, acest adevăr acceptat de către noi ca imam, occidentalii au început astăzi să-l descopere prin intermediul computerelor – m-aş bucura dacă ceea ce descoperă i-ar convinge.

Realitatea acestei demonstraţii, care pentru unii reprezintă o surpriză, este: vor fi luate diferite persoane, calităţile care-i fac mari vor fi stabilite, apoi vor fi introduse într-un computer. La urmă, va fi determinat care dintre candidaţi este mai mare.

Iată că, în urma unei susţinute munci şi ca rezultat al unor repetate încercări, ecranul computerului va scoate în evidenţă persoana câştigătoare. Acesta va fi tabloul de onoare al omenirii, Domnul Tuturor Sufletelor (sas). Şi El a fost un om, dar n-a trăit ca un om. A fost cel mai mare lider, cel mai mare conducător, cel mai mare vizionar şi s-a născut astfel şi a trăit astfel.

Dacă doriţi, acum să aprofundăm prin exemple concrete problemele prezentate mai sus:

Profetul nostru a transmis asemenea mesaje, încât niciunul nu a venit în contradicţie cu viaţa şi nu s-a opus vieţii. A fost sigur pe fiecare cuvânt rostit, niciodată nu a şovăit şi nu a arătat îngrijorare. În cuvintele sale sunt desluşiri începând cu cerul şi pământul, apoi despre rai şi iad, despre primul om şi sfârşitul lumii.

A relatat cu grijă în special evenimentele referitoare la drept-credincioşii Săi, dând şi nume. Le-a relatat de parcă le-ar fi vizionat pe ecranul unui televizor, fără a arăta vreun semn de dificultate.

Da, El era sigur de ceea ce istorisea; deoarece Cel Drept, Coranul cel Sfânt, İmamul au expus aceste evenimente în faţa ochilor Lui, făcându-L să observe tabloul destinului. Iar El vedea şi povestea. Luând în consideraţie acest lucru, desigur că, principiile enunţate de o asemenea Persoană vor avea o viaţă veşnică.

Ce frumos zice Necip Fazıl, sultanul poeţilor:

"Desigur, ziua de mîine e-a noastră,
Răsare şi apune soarele, veşnicia e-a noastră.
"

Prin aceste cuvinte, poetul nostru redă încrederea şi siguranţa unui om care are credinţă. Aceste cuvinte capătă o deosebită profunzime dacă sunt explicate conform ideilor Profetului nostru. Soarele poate să răsară şi să apună, zilele, lunile şi veacurile să treacă, dar mesajele aduse de Măritul Muhammed (sas) vor rămâne nemuritoare.

1. El era sigur pe sine şi hotărât

İbn-i İshak (ra) relatează: Koreişiţii au apelat la Ebu Talib pentru a face o înţelegere cu Profetul nostru. Ebu Talib îşi chemă nepotul şi îi zise: "Aceştia sunt domnii Koreişiţi. Vor să facă o înţelegere cu tine. Au venit aici pentru a-ţi cere unele compensaţii, iar ei la rândul lor, vor acorda compensaţii.

Mesagerul lui Allah era foarte sigur pe sine şi ştia bine ceea ce vrea să ceară. Le-a zis: "Eu vreau de la voi doar un cuvânt. Dacă veţi rosti acest cuvânt, toată Arabia va fi a voastră şi toţi oamenii vor veni lângă voi."

Solii s-au bucurat şi ziseră cu emoţie: "Jertfă să ne fie viaţa! Spune, care este acel cuvânt?" Cu demnitate şi seriozitate Mesagerul lui Allah zise: Nu există o altă divinitate, afară de Allah, şi continuă: Atunci când veţi rosti aceste cuvinte, veţi stăpâni Arabia şi toată omenirea va alerga spre voi.[1]

Şi au alergat…

Până la această naţiune nobilă, cât de multe state şi naţiuni n-au alergat! În special, această naţiune care s-a trezit foarte devreme la realitate şi văzând cum Măritul Muhammed (sas) dă naştere la lumină precum soarele, a alergat spre El fără a pierde vremea, cu unsprezece secole în urmă.

Gândiţi-vă că, în decurs de un an, oameni din o mie de corturi devin musulmani toţi odată, fără a fi constrânşi. Rezultatul acestei sincere aderări a fost faptul că, timp de zece epoci El a purtat stindardul cauzei marii uniuni în lumea întreagă. Ca şi primii săi înaintaşi, Hamza, İbni Cahş, Mus'ab, Zübeyr, El a venit de la poalele Himalaiei şi şi-a asumat sarcina de a purta stindardul unui conflict ce va dura secole. Cu profundul său spirit şi raţiune, a apărat credinţa. (Fie ca Allah (cc) să facă în aşa fel, încât această naţiune nobilă să rămână pe calea slujirii credinţei şi a lui Allah!.

Da, Măritul Mohamed Mustafa (sas), cu încredere şi siguranţă, prezenta mesaje ce se potriveau întocmai vieţii. Atunci când le înfăţişa era sigur de prezent, era sigur de viitor…şi zicea: "Mâine voi veţi fi stăpâni peste toţi arabii. Iar Kaaba, sanctuarul sacru, va deveni loc de circumambulare pentru toţi." Şi, la timpul lor, tot ceea ce spusese se realiza întocmai.

Astăzi nu numai Kaaba, ci şi luminosul Lui mormânt a devenit loc de pelerinaj al credincioşilor. În fiecare an, milioane de oameni zboară ca nişte fluturi în jurul aurei sale luminoase.

În ziua în care Mesagerul lui Allah a rostit aceste cuvinte, încă nu exista nici un indiciu în acest sens. Da, pentru un lider, un conducător, este foarte importantă garantarea încrederii în cuvintele sale şi, în primul rând, el să fie convins de acest lucru.

Cu o altă ocazie menţionasem întâmplarea referitoare la Adiy b. Hâtim, relatată de Hâkim în "Müstedrek". Cu voia dumneavoastră, vă voi reaminti acest subiect. Aşa cum am zis mai sus, Adiy era fiul lui Hâtim-i Tâi. Hâtim era vestit pentru generozitatea sa.

Iată că, acest Adiy ne relatează următoarea întâmplare: "Stăteam împreună cu Mesagerul lui Allah. În încăpere a intrat un om, care s-a plâns de tâlhari, zicând: "Sunt jefuite caravanele, sunt luate mărfurile. Prădăciunile se înmulţesc şi seceta pârjoleşte totul, iar oamenii sunt distruşi."

După ce acesta şi-a prezentat plângerea, Mesagerul lui Allah s-a întors către mine şi a zis: "Adiy, tu cunoşti Hira?" Eu am răspuns: "Nu. O, Mesagerule! Nu am fost niciodată acolo. Dar cunosc locul." Mesagerul lui Allah a continuat: "Dacă vei avea zile, ai să vezi că, foarte curând, o femeie călare pe cămila sa va pleca de una singură din Hira şi va veni la Kaaba pentru circumambulare."

În sinea mea mi-am zis: "Cum să aibă loc o asemenea călătorie, când sunt atâţia tâlhari?" Mesagerul lui Allah a zis mai departe: "Da, Adiy, dacă vei trăi, ai să vezi! Într-o zi, toate comorile lui Kisra vor trece în mâinile drept-credincioşilor mei."

Eu am întrebat cu uimire: "Este vorba de Kisra, fiul lui Hürmüz?"

Mesagerul lui Allah a zis: "Da, Kisra, fiul lui Hürmüz."

Apoi, Adiy îşi continuă relatarea: "Jur pe Allah că am văzut tot ceea ce spusese în acea zi Mesagerul lui Allah şi am fost martor la acele evenimente. A mai spus ceva referitor la Ziua de Apoi. Sper şi am credinţa că voi vedea şi acel lucru."[2]

Iată că, Mesagerul lui Allah îşi prezintă mesajele în faţa oamenilor cu o extraordinară încredere şi siguranţă şi în nici una din ele nu există un indiciu de îndoială şi ezitare. De altfel, tot ceea ce vestise se realiza, la timpul potrivit, prin mărinimia şi binefacerea lui Allah (cc).

2. Cei bogaţi solicită privilegii

La începuturile İslamului, Mesagerul lui Allah era înconjurat de nevoiaşi.

Dintre aceştia, cei mai mulţi erau tineri. Vârstnicii care se complăceau în blasfemie, erau îndărătnici faţă de Mesagerul lui Allah. De fapt, când şi-a făcut apariţia versetul: "Şi-i vezi pe oameni intrând în religia lui Allah în cete." (Nasr [Ajutorul], 110/2), au simţit şi ei necesitatea de a-l accepta pe Mesagerul lui Allah şi l-au acceptat, dar la început în jurul Lui erau numai tineri. Erau tineri nevoiaşi!..

Cei care se considerau mari în rândul idolatrilor din Mecca, nu erau deloc încântaţi de această situaţie. Ei apelau des la Mesagerul lui Allah şi îi cereau să nu mai vină nimeni, mai ales nevoiaşi, precum Bilâl, Ammar, Yâsir, Habbab. Ei erau personalităţi de seamă şi nu puteau sta alături de gloată.[3]

Poate că ei, datorită faptului că revendicau poziţia pe care o aveau în mijlocul comunităţii acelor zile, considerau acest lucru o cerere foarte logică. Numai că, situaţia nu era după cum presupuneau ei.

Ei să creadă în continuare că o asemenea propunere va fi acceptată cu satisfacţie, căci Allah (cc) îl prevenise şi-l pregătise pe Cel Iubit: "Nu-i alunga pe cei care Îl imploră pe Domnul lor, dimineaţa şi seara, dorind Faţa Sa. Ei n-au să-ţi dea ţie nici o socoteală, iar tu nu ai să le dai lor nici o socoteală. De-i alungi, vei fi dintre nedrepţi." (En'am [Vitele], 6/ 52).

Tu eşti un om foarte cumpătat! Alungându-i de lângă tine pe cei sărmani, nu poţi să te implici în lucruri mărunte precum aşteptarea călăuzirii idolatrilor. Deoarece acest lucru înseamnă tiranie…şi tu eşti foarte departe de tiranie!

Da, îndepărtarea sărmanilor numai pentru a-i mulţumi pe idolatri, era cea mai mare tiranie…şi Allah de la început luase sub chezăşie pe cel mai mare om al dreptăţii.

Acest important subiect este studiat în Sura Grota: "Rămâi cu cei care, dimineaţa şi seara, Îl cheamă pe Domnul lor, căutând spre Faţa Sa. Ochii tăi să nu se desprindă de ei căutând poleiala Vieţii de Acum. Nu-i da ascultare celui a cărui inimă am făcut-o nepăsătoare la amintirea Noastră, căci el îşi urmează poftele, iar purtarea lui este desfrânată." (Kehf [Grota], 18/28).

Coranul Îi zicea: Dimineaţa şi seara să fii împreună cu cei care spun "Allah" în acţiunile, gândurile şi simţirile lor; şi nu-ţi îndrepta privirile asupra altora! Mereu să rămâi cu ei! Căci îndurarea lui Allah (cc) este cu ei. Nu-ţi desprinde ochii de ei. Allah (cc) atunci când se îndură de omenire, se uită la Ammar şi se îndură…se uită la Yâsir şi se îndură…se uită la micuţul Ali şi se îndură…se uită la Habbab cu milă şi se uită la İbni Mes'ud şi Îi este milă. Ei sunt oamenii de pe pământ asupra cărora sunt aţintite privirile lui Allah (cc). Ei sunt ca nişte paratrăsnete în alungarea necazurilor şi a nenorocirilor. Caută să fii împreună cu ei!

Coranul rostea acestea într-o perioadă în care în jurul Mesagerului lui Allah nu se aflau decât trei-cinci sărmani. Dar El, chiar şi în acea perioadă era sigur de viitor şi credea că toţi, chiar şi acei oameni îndărătnici, oamenii Egiptului, se vor potoli şi vor îmbrăţişa İslamul şi vor adopta Coranul. Luând în considerare acestea, pentru ce să-i alunge pe cei din preajma sa!

Şi cum putea Mesagerul lui Allah să-i îndepărteze, când personal a zis: "Celor trei oameni le este dor de rai: Ali, Selman şi Ammar…"[4]

Da, când tuturor le este dor de rai, raiului îi este dor de ei…îndrăgostitului de iubită, ochilor de frumuseţe, conştiinţei de a vedea.

Stăpânul Lumilor ştia de la început că, aceste prime persoane care-l înconjurau, aceşti oameni sărmani erau aceia care vor face o revoluţie de dimensiuni universale şi fiecare pas făcut era în conformitate cu acest lucru. Nu se îndoia deloc de faptul că, într-o zi şi orientul, şi occidentul vor capitula în faţa adevărurilor aduse de El. Era sigur de cuvântul Celui Drept şi avea încredere.

A respins cererile idolatrilor. Nu le-a dat nici o atenţie. În schimb, a avut grijă de oamenii slabi şi sărmani, i-a onorat acceptându-i în preajma sa.

3. Elementul uman nu poate fi neglijat

În timpul măreţei sale vieţi, Mesagerul lui Allah niciodată nu a neglijat elementul uman. Atunci când o parte din oameni mergeau la luptă, pentru a nu sărăci viaţa sprituală şi de cunoaştere a comunităţii, subiectele legate de cunoaştere şi cultură şi-au păstrat locul. Nici nu se putea altfel.

În Coranul cel Sfânt se spune: "Nu se cade credincioşilor să plece cu toţii la luptă. De ce n-ar merge doar câţiva din fiecare tabără ca să înveţe Legea şi apoi să-şi prevină poporul când se vor întoarce la el? Poate se vor păzi!" (Tevbe [Căinţa], 9/122).

Da, atunci când drept-credincioşii luptă, în urmă să rămână un grup de oameni, care să înveţe religia, ca la rândul lor să-i înveţe pe cei ce se vor întoarce. Da, chiar dacă a merge la luptă este obligatoriu, uşile sălaşului vostru de ştiinţă şi cultură să fie larg deschise. Dacă în perioada în care duşmanul v-a înconjurat din toate părţile, se vor închide sălaşele de cultură şi cunoaştere şi toată lumea va fi trimisă la luptă, chiar dacă lupta va fi câştigată din punct de vedere material, multe lucruri vor fi pierdute în domeniul ştiinţei şi culturii.

De aceea, İslamul, chiar şi în asemenea situaţii excepţionale, porunceşte ca unii oameni să nu participe la lupte, ci să muncească în numele ştiinţei şi culturii. De aici reiese faptul că, chiar şi în momentele cele mai critice, Mesagerul lui Allah nu a neglijat stimularea ştiinţei şi culturii; cei care nu au plecat la luptă, s-au dedicat ştiinţei; iar cei care au plecat, au primit asigurări de la cei rămaşi.

Aşa cum am relatat mai sus, dacă la început numărul celor care ştiau să scrie şi să citească era cât degetele de la o mână, după douăzeci de ani nu rămâsese nici un om care să nu ştie să scrie şi să citească. Un astfel de rezultat s-a obţinut numai datorită eforturilor şi muncii Mesagerului lui Allah în acest domeniu.

Da, niciodată El nu a neglijat elementul uman şi a ştiut cum să formeze oameni sănătoşi în toate privinţele, a ştiut să formeze o naţiune sănătoasă, i-a învăţat şi pe alţii, a poruncit să se înveţe, teoria a transformat-o în practică şi precum un profesor, a format elevi, construind o comunitate a ştiinţei şi credinţei într-o lume moartă.

Da, o comunitate deschisă către ştiinţă, cugetare şi tehnică este condusă de oameni pe măsura lor şi aceşti oameni formează miezul şi crema comunităţii. Aşa cum caimacul de pe suprafaţa laptelui este tot lapte, tot aşa şi ştiinţa care fierbe dedesupt dacă este cugetare şi tehnică, deasupra se va forma caimacul ce aparţine lor.

Mesagerul lui Allah a redat foarte concis această chestiune: "Aşa cum sunteţi, aşa veţi fi conduşi."[5]

4. O ţară prosperă cu oameni cultivaţi

Există multe versete care poruncesc şi îndeamnă la preocuparea faţă de elementul uman. Dacă le-am cunoaşte pe toate, putem înţelege mai bine importanţa pe care o acordă omului religia islamică. Numai că noi, deoarece nu ne gândim deocamdată să tratăm acest subiect, vom aborda câteva versete pentru a vă face o idee:

"Poate va ieşi din voi o adunare care îi va chema pe oameni la bine şi le va porunci cuviinţa şi îi va opri de la urâciune: aceştia vor fi cei fericiţi." (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3/104).

"Voi sunteţi cea mai bună adunare ivită dintre oameni: voi porunciţi cuviinţa şi opriţi urâciunea. Voi credeţi în Allah." (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3/110).

Acest verset, ca şi altele asemănătoare, din punct de vedere al relevării importanţei pe care o acordă İslamul omului, este foarte semnificativ. İslamul a abordat inima, spiritul, simţurile, sentimentele şi gândirea şi le-a direcţionat în scopul creaţiei. Nici o neglijare… nici un dezechilibru…călătoria cu totalitatea acestor simţuri…şi, cu ajutorul acestora, observarea existenţei dincolo de văl.

De-alungul vieţii sale, Mesagerul lui Allah nu a neglijat deloc acest lucru, deoarece este foarte important pentru un călăuzitor. Există atâţia călăuzitori, care, acolo unde se aşteaptă la victorie cu ajutorul oamenilor lor şi a posibilităţilor, sunt întâmpinaţi de un fiasco. Mai precis, nu pot scăpa le falsuri pentru întărirea victoriei.

Cei care, profitând de starea sufletească a maselor, scot în stradă naţiunea, poate că apreciază această senzaţie. Dar, acest lucru nu are importanţă în acţiunile de lungă durată. De altfel, Mesagerul lui Allah nu s-a gândit să adune oamenii în jurul său cu ajutorul sentimentelor şi a emoţiilor.

Deoarece cei adunaţi, datorită unui sentiment, pot fi împrăştiaţi datorită altui sentiment şi pot să-l lase de unul singur. Pe când oamenii din jurul Mesagerului lui Allah nu l-au lăsat nici în cele mai grele timpuri. Nu numai că nu l-au abandonat, ci au considerat un scop al vieţii lor să moară şi să devină martiri în numele Lui.

Da, dacă o ţară este prosperă, ea este prosperă împreună cu oamenii ei şi, Mesagerul lui Allah a făcut acest lucru. Faptul că, oamenii pe care i-a trimis în diferite locuri ale lumii nu au dat greş în guvernarea statelor şi naţiunilor pe care le-au condus şi nici în deschiderea unor şcoli şi medrese, arată că Mesagerul lui Allah a format foarte bine oamenii pe care i-a luat în grija sa şi, mai presus de orice, a dat importanţă omului…

[1] İbn-i Hişam, Sîre, 2/58, 59; İbn-i Kesir, el-Bidâye, 3/150-151; Müsned, 1/362; Müstedrek, 2/432; İbn-i Sa'd, Tabakât, 1/202
[2] Müstedrek, 4/518; Müsned, 4/257
[3] İbn-i Kesir, el-Bidâye, 3/129
[4] Tirmizî, Menâkıb, 34
[5] Kenzü'l-Ummâl, 6/89
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2022 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.