Islamul şi teroarea: Din perspectiva lui Fethullah Gülen

A asocia două concepte total opuse cum sunt islamul şi teroarea, pare în ziua de astăzi a fi o reacţie „normală” asupra evenimentelor contemporane. De aceea, este de obligaţia noastră să discutăm despre aceşti doi termeni în această lucrare. Scopul acestei lucrări este de a demonstra că între cele două nu există nicio legătură directă. Pentru a face această demonstraţie trebuie să ne concentrăm asupra întrebării: ce înseamnă teroarea? Vom examina ce islamul spune despre teroare, relaţia dintre noţiunea de jihad şi islam, statutul atacurilor sinucigaşe în islam şi falsa justificare a războiului în lumea modernă, care poate doar deschide drumul către noi acţiuni teroriste. Vom discuta despre toate aceste chestiuni prin perspectiva distinsului învăţat turc şi gânditor Fethullah Gülen. Lucrarea se termină cu un sumar al efectelor pozitive ale întâlnirilor de dialogare interculturală şi între credinţe iniţiate de către Gülen atât în Turcia cât şi în afara graniţelor ei pentru a promova toleranţa naţională şi internaţională, pacea şi înţelegerea între oameni.

Deşi acţiunile teroriste sunt definite cu mare dificultate în ziua de azi, nerespectarea crudă de către terorism a legilor şi eticilor a fost arătată de către atacurile din 11 septembrie. În plus, acum că teroriştii sau organizaţiile lor au acces la arme chimice, nucleare şi biologice, posibilitatea de a omorî un număr mare de oameni nevinovaţi şi de distrugere în masă a crescut într-o măsură foarte mare. Acum toţi oamenii sunt vulnerabili în faţa unui atac terorist şi mulţi trăiesc într-o stare continuă de teamă. Ştim că în ziua de azi aceste crime sunt răspândite peste graniţele ţărilor şi cauzează o nelinişte globală, creând anarhie, teamă şi nesiguranţă. Observăm din păcate că teroriştii care au dezlănţuit această calamitate globală împotriva umanităţii, nu se consideră vinovaţi. În plus, atacurile lor asupra oamenilor nevinovaţi va servi doar la creşterea solidarităţii lor interne, rezistenţă, unitate şi convingerea că ei sunt drepţi. În consecinţă, aceste activităţi organizate produc în lumea noastră modernă polaritate între „noi” şi „ei”. Este păcat că asemenea teroriştilor, unii membri mass-media, învăţaţi, politicieni, strategişti şi alte instituţii trebuie să fie traşi la răspundere pentru această polarizare. Observăm cu tristeţe că recent oamenii asociază cu uşurinţă problema noastră comună, şi anume terorismul, cu islamul şi cu musulmanii, şi de aceea musulmanii sunt cate gorisiţi ca fiind ca „ei”. Modul de abordare a acestei probleme complexe de către Fethullah Gülen este foarte important deoarece el trebuie să formuleze şi să susţină o idee balanţată. Abordarea lui Gülen a terorii evită emotivitatea şi prejudecăţile şi caută să cuprindă toată umanitatea. Înainte de a examina abordarea pe care o face Gülen în privinţa terorii în islam, vom analiza relaţia dintre război şi noţiunea de jihad.

Aşa cum am menţionat mai sus, islamul şi teroarea sunt acum dezbătute împreună. Cu toate acestea, atunci când vom analiza sursele islamice şi tradiţia, se va vedea clar că nu există nicio legătură între islam şi teroare. De fapt, nu există nicio religie în lume care îndeamnă la teroare. Deoarece scopul religiilor este acela de a asigura pacea, fericirea şi prosperitatea, teroarea este în mod evident incompatibilă cu ele. Iată că nu se cuvine să atribuim un act de terorism religiei unui anume terorist. Teroristul poate fi creştin, musulman sau evreu, dar asta nu înseamnă că acţiunile sale sunt făcute de dragul islamului, creştinismului sau iudaism. De aceea, fraza „teroare islamică” ar trebui privită ca o insultă adusă musulmanilor sinceri, pioşi şi nevinovaţi din toată lumea. Unii fanatici needucaţi, înşelaţi şi ale căror minţi au fost spălate nu ar trebui să reprezinte credincioşii sinceri nenumăraţi. În mod clar, asocierea terorismului cu islamul, care este din punct de vedere etimologic derivată de la rădăcina cuvântului arab silm care înseamnă „pace”, „supunere”, „siguranţă”, este o greşeală extrem de mare. Din perspectiva coranică, ar trebui să se dea o mare atenţie relaţiei dintre conceptul de sulh (pace) şi conceptul de salih amal (fapte bune). Salih, precum şi sulh, provine de la aceeaşi rădăcină şi înseamnă „găsirea păcii sau încercarea de a găsi pacea”. Gülen susţine că această pace este rezultatul Tawhid-ului (Unitatea lui Dumnezeu sau Unicitatea lui Dumnezeu) şi că islamul, fiind o religie a unităţii (Tawhid), asigură unitatea, egalitatea, pacea şi cooperarea universală dintre oameni.1 Pe scurt, islamul este o religie a păcii şi a siguranţei, iar „a fi musulman” înseamnă a fi o persoană demnă de încredere, pacifistă şi pe care te poţi baza. Aşadar, atunci când Profetul Muhammad descrie musulmanul, el spune că oamenii sunt în siguranţă datorită mâinii şi limbii lui.

Ar trebui mai întâi subliniat faptul că unul dintre cele mai mari păcate în islam este acela de a omorî o persoană. Allah spune în Sura Nisa (4:93): „Dacă un om omoară un credincios intenţionat, răsplata lui va fi Iadul pentru totdeauna. Ura lui Dumnezeu se va abate asupra lui, el va fi blestemat şi va avea un sfârşit foarte urât.” Eminentul Companion exeget Abd Allah ibn Abbas interpretează acest verset astfel: regretul celor care omoară un credincios intenţionat, nu are nicio valoare, iar aceştia vor fi condamnaţi la Iad pentru totdeauna.2 De fapt, Coranul promite nu numai pedepsirea ucigaşului în Viaţa de Apoi, dar de asemenea şi răsplata şi pedepsirea atât a acţiunilor bune cât şi a celor rele: „Vor vedea cei care fac bine cât un fir de praf şi cei care fac rău tot cât un fir de praf”.3 Atunci când citim principala sursă a islamului, şi anume Coranul, se poate vedea că omorârirea celor nevinovaţi este menţionată totodată cu faptul de a asocia alţi zei cu Dumnezeu.4 Dacă am examina cu atenţie Coranul şi viaţa Profetului Muhammad, am putea vedea că cele două condamnă foarte puternic terorismul, care este cea mai mare catastrofă pe care o înfruntă umanitatea în ziua de azi. De asemenea, în timp ce omorârea unei persoane este considerat unul dintre cele mai mari păcate în islam, iar acesta interzice în totalitate suicidul. Potrivit legii islamice, nicio persoană are dreptul de a pune capăt vieţii cuiva sau a lui însăşi; argumentul că face ce vrem cu corpurile şi cu vieţile noastre, este total eronat. Motivul se găseşte în Coran: „Am onorat copiii lui Adam. I-am transportat pe mare şi pe uscat şi le-am oferit lucruri bune lor, şi i-am preferat în locul a multor lucruri pe care Noi le-am creat.”5 Coranul oferă deci onoare şi glorie umanităţii în mod egal, considerând că uciderea unei persoane nevinovate egală cu uciderea întregii umanităţii.6 Acest lucru este extrem de important deoarece deonstrează că islamul consideră uciderea drept un delict comis împotriva nu numai a musulmanilor, ci împotriva întregii umanităţi. În plus, Coranul pune accentul pe virtuţile de pace7, iar acest lucru nu permite nimănui să răspundă unei fapte rele cu una şi mai rea, ci dimpotrivă spune: „Răsplăteşte fapta rea cu una care este mai bună...”.8 Nedreptatea nu trebuie să fie înlăturată prin sădirea seminţelor de răutate şi ură între oameni. Coranul şi viaţa Profetului Muhammad ne arată metode variate de pace în soluţionarea acestei probleme.

Un alt concept islamic important este jihadul. Datorită faptului că priveşte viaţa umană drept cel mai onorabil lucru şi oferind multe reguli pentru conservarea fericirii umane în această lume şi în cea care va urma, islamul acţionează cu prudenţă în stoparea războaielor, a terorii, a nedreptăţii şi a anarhiei. Cu toate acestea, ştim că islamul permite musulmanilor să lupte în anumite situaţii, care oricum sunt privite drept arizi (nenaturale) şi secundare. Pacea, oricum, este esenţială în islam. Războiul este justificat doar pentru a preveni haosul (care duce la războaie), anarhia, tirania, răutatea şi rebeliunea. Coranul explică această chestiune în Sura Baqara (2:191): „tumultul şi opresiunea sunt mai rele decât măcelul”. Iată deci, războiul este justificat în aceste circumstanţe excepţionale. Legea islamică spune că musulmanii au dreptul de a-şi proteja religia, viaţa, proprietatea, onoarea şi valorile sacre. Însă, islamul a fost prima religie din istoria umană care a codificat regulile de începe a războaielor pe baza dreptăţii. În Sura Maida, Dumnezeu spune: „O, voi cei ce credeţi! Staţi în faţa lui Dumnezeu ca martori ai împărţirii egale şi nu lăsaţi ura celorlalţi să vă facă să faceţi rău sau nedreptăţi. Fiţi drepţi, căci a fi drept înseamnă a fi pios şi temeţi-vă de Dumnezeu, căci El vă cunoaşte cel mai bine”. Trebuie să acordăm atenţie chestiunii care arată că islamul este de acord cu războiul doar pentru a împiedica anarhia; nu este de acord cu războiul cu scopul de a-i face pe oameni să-şi schimbe religia, să se convertească la islam sau să pună lumea sub stăpânire islamică. Cu alte cuvinte, în islam nu există conceptul de „război sfânt”. Dacă o ţară islamică este în siguranţă, atunci războiul nu este obligatoriu. În plus, nu este legitim să declari război unor oameni doar pe baza necredinţei lor (kufr). De asemenea, în islam nu se menţionează ideea de a converti lumea la islam. În Coran se spune clar: „Nu toţi vor crede”.9

Este păcat că unii oameni simplifică termenul de jihad asociindu-l cu războiul, oferind de asemenea şi nişte argumente foarte slabe în ceea ce priveşte înţelesul său. Această abordare reducţionistă a termenului îngustează puterea de a înţelege adevăratul sens al termenului de jihad, deoarece acest termen coranic este unul dintre cele mai importante concepte islamice, care cuprinde atât viaţa spirituală cât şi viaţa materială a umanităţii. Jihadul nu înseamnă doar un război sfânt. Deşi cuvântul jihad şi cele care provin din el se găsesc de 34 de ori în Coran, doar trei dintre cele care sunt folosite se referă strict la război.10 Jihad-ul, aşa cum l-a numit Gülen în termeni general, reprezintă toate tipurile de eforturi făcute de către credincioşi pentru a obţine aprobarea lui Dumnezeu şi pentru a-L face fericit pe acesta. Există mai multe dimensiuni ale jihad-ului (luptă, străduinţă). Le putem clasifica pe acestea ca fiind jihaduri fizice, psihologice, sociologice şi intelectuale. De exemplu,Mesagerul lui Dunezeu îi egalează pe cei care lucrează pentru văduve şi pentru săraci cu cei care fac jihad de dragul lui Dumnezeu.11 În alt loc, Profetul ne informează că cel mai mare jihad este cel declarat împotriva sinelui tău.12 Aşa cum explică Gülen: jihadul reprezintă purificarea şi căutarea perfecţiunii de dragul lui Dumnezeu: curăţarea minţii prin intermediul versetelor coranice, de falsele prejudecăţi, gânduri şi superstiţii, alungarea impurităţilor din inimă prin rugăciune, a cere iertare; austeritatea (riyada); studierea Coranului, înţelepciunea şi acumularea de cunoştinţe cu o minte şi o inimă purificate.13 Descrierea războiului de către Profet ca un jihad minor arată în mod clar obiectivul jihadului major: în islam, jihadul înseamnă lupta individului cu Satana. Pe scurt, jihadul este o formă de venerare care îmbrăţişează dimensiunile materiale şi spirituale ale umanităţii. Războiul este limitat la aspectul extern sau fizic al acestei lupte şi reprezintă doar o mică parte a jihadului. Islamul fixează graniţele atât ale jihadului major cât şi ale celui minor şi ar trebui să reamintim faptul că aceste graniţe şi sfere nu sunt numai legale, dar şi umane şi etice.

Ar trebui acum să examinăm principiile islamice legate de regulile de pornire ale unui război. În primul rând, islamul afirmă foarte clar că indivizii nu trebuie să pornească un război în numele musulmanilor. Un individ nu poate declanşa o fatwa (pronunţare legală) împotriva altei ţări, naţiuni, grup sau indivizi. Motivul este foarte simplu: potrivit legii islamului, declararea sau iniţierea unui război este de datoria unui stat şi se face doar în concordanţă cu anumite principii. În timpul vieţii Profetului, niciun Companion nu a declarat război individual. Atunci când un stat iniţiază război, trebuie să respecte anumite principii. Potrivit lui Gülen, în islam sunt definite limitele în ceea ce priveşte tratamentul aplicat inamicilor pe timp de război. Cel mai bun exemplu este acela de dinaintea morţii Profetului. Atunci când era bolnav, acesta a primit veşti că arabii nordici, aliaţi cu bizantinii pregăteau un atac asupra Medinei. Profetul a ordonat pregătirea unei armate sub conducerea lui Utham b. Zayd, şi a dat acestuia următoarele instrucţiuni: luptă pentru calea lui Dumnezeu, nu fi crud cu oamenii, să nu tai copaci care au fructe, să nu îi omori pe cei pioşi care sunt retraşi în mănăstiri, care venerează, pe copii sau pe femei.14 Instrucţiunile Profetului au fost incluse în literatura islamică legală subliniind faptul că omorârea non-combatanţilor precum: femei, copii, bătrâni, cei cu dizabilităţi, este complet interzisă.15 Nu există niciun text islamic în care se permite omorârea civililor nevinovaţi pe timp de război, deoarece aceştia nu sunt combatanţi militari (muharibi). Coranul menţionează foarte clar: „Luptă pentru cauza lui Dumnezeu cu cei care vor să lupte cu tine (doar cu cei care pot lupta şi cu cei care participă activ în luptă) şi nu depăşi limitele; căci Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei care nu respectă limitele”. (Baqara, 2:190)

Verbul arab yuqatiluna din acest verset are o importanţă foarte mare. Pentru a explica această chestiune în termeni gramaticali, în participiul limbii arabe înseamnă „cei care au statutul de combatanţi”. Deci, nu trebuie dusă luptă împotriva non-combatanţilor. Această regulă trebuie respectată pe timpul războiului şi se aplică în mod egal chiar şi atunci când nu a fost declarat război. În plus, potrivit legii islamice, musulmanii nu trebuie să pornească un rărzboi fără a-şi informa în prealabil inamicii, iar dacă aceştia vor să negocieze un acord, forţele musulmane trebuie să înceteze lupta.

Deci, atunci când începe războiul, luptătorii musulmani nu trebuie să omoare civili; într-adevăr Coranul (Baqara 2:190) avertizează musulmanii să nu depăşească limitele războiului în ceea ce îi priveşte pe luptătorii inamici. Această depăşire a limitelor presupune faptul de a nu omorî civili, de a nu tortura luptătorii inamici, de a respecta corpurile decedate pe câmpul de luptă ale inamicilor, de a îndeplini nevoile de bază ale inamicului şi de a respecta regulile de război. De exemplu, dacă soldaţii inamici violează femei musulmane, soldaţii musulmani nu trebuie să violeze femeile inamicilor. Această interdicţie se aplică de asemenea şi torturii aplicate soldaţilor capturaţi, atacurilor asupra civililor, etc. Este bine cunoscut faptul că atunci când musulmanii din Andaluzia (Spania) au fost expulzaţi din peninsulă, unii musulmani l-au rugat pe sultanul otoman Mehmed al II-lea să îi expulzeze pe creştinii săi din Istanbul ca răspuns la atacurile creştine asupra musulmanilor din Andaluzia. Oricum, şeicul otoman al-Islam Zambilli Jamali Efendi a obiectat susţinând că această practică era împotriva legii islamice în ceea ce priveşte drepturile non-musulmanilor.16 Pe scurt, islamul interzice imitarea, iar orice acţiune în timpul războiului este definită prin lege islamică, pe care nimeni nu o poate traversa.

Aşa cum am menţionat mai sus, islamul insistă asupra drepturilor legale ale soldaţilor inamici de război, chiar dacă este dificil să se menţină o balanţă în această situaţie. Dacă inamicul este protejat astfel de către islam, civilii sunt protejaţi chiar mai mult. Nimănui nu îi este permis să atingă o persoană nevinovată, nimănui nu îi este permis să se sinucidă cu bombă, adică unei persoane care pătrunde în mulţimi cu bombe ataşate pe corp, nimănui nu îi este permis să răpească civili nevinovaţi şi să se poarte urât cu ei. Nu contează de care religie aparţin. În plus, aşa cum interzice atacarea civililor pe timp de război, islamul consideră atacarea civililor pe timp de pace drept un păcat foarte mare. Coranul, aşa cum am menţionat mai sus, echivalează uciderea oamenilor nevinovaţi cu necredinţa. (Furqan, 25:68; Anam 6:151) Aşadar, cei care atacă vieţile oamenilor nevinovaţi în numele religiei îşi vor pierde fericirea în această lume şi salvarea în Lumea de Apoi. Islamul este o credinţă adevărată şi trebuie trăită cu adevărat. Aşa cum a subliniat Gülen, credinţa nu poate fi acumulată prin folosirea unor metode neadevărate. În islam, aşa cum un scop trebuie să fie legitim, tot aşa trebuie să fie şi mijloacele folosite pentru a îndeplini acest scop. Din această perspectivă este clar că nimeni nu poate ajunge în Rai omorând alte persoane.17 Luând în considerare faptul că în islam viaţa umană este cel mai frumos lucru, este clară gravitatea situaţiei prezente. Gülen, care a blestemat în mod deschis teroriştii din spatele atacurilor din 11 septembrie, îi îndeamnă pe toţi oamenii să blesteme teroriştii care pun o umbră pe faţa luminoasă a islamului şi să acţioneze în mod colectiv împotriva lor. Ca învăţat islamic şi expert în acest domeniu, Gülen crede că este inacceptabilă asocierea islamului cu terorismul. El declară că un musulman nu trebuie să fie terorist şi că un terorist nu poate fi un musulman adevărat.18 Individualitatea unui delict este principiul de bază în islam; oricine comite un delict trebuie să fie singura persoană care trebuie trasă la răspundere. Aşa cum se menţionează în mod repetat în Coran „nicio persoană care duce o povară nu trebuie să ducă şi povara alteia”. (Anam 6:164; Nahl 16:15; Fatir 35:18) De aceea nu este permisă în islam iniţierea unei fatwa ce permite crimă împotriva civililor. Este clar că aceste atacuri sunt nediscriminatoare, cu excepţia sensului în care civilii, nu personalul militar, nu reprezintă ţintă în mod voit. Asemenea atacuri sunt absolut incompatibile cu unul dintre principiile generale ale legii islamice.19 Ideea că orice acţiune este legitimă pentru a îndeplini un scop nedefinit, este contrară islamului. Exemplul folosit de Gülen este următorul: dacă sunt nouă persoane vinovate şi una nevinovată pe un vas, atunci acest vas nu ar trebui scufundat; cel nevinovat nu ar trebui să fie sacrificat pentru a pedepsi majoritatea vinovată.20

Aşa cum am menţionat mai sus, un individ nu poate declara război, doar statul poate face acest lucru. În ziua de azi, cei care provoacă atacuri sinucigașe, acţionează conform principiilor religiilor lor, răspândind acţiunile nereligioase în numele religiei. Gülen insistă asupra ideii că principiile islamice ar trebui să fie testate de către comunitatea musulmană (învăţaţi). Acest lucru arată faptul că el se bazează şi are încredere în sursele islamice şi în tradiţie, care a transportat aceste surse şi interpretarea lor de la o epocă la alta până în ziua de azi. Aşadar, câţiva extremişti necalificaţi în fatwa, care au aprobat atacurile sinucigașe ce nu sunt confirmate de către comunitatea musulmană, nu reprezintă viziunea islamului şi nici pe adevăraţii săi adepţi. După ce am făcut un rezumat al atacurilor sinucigașe în islam, ne vom concentra acum pe cauzele acestor activităţi, trecutul lor istoric şi unele soluţii prin prisma evaluărilor lui Gülen.

La începutul acestei lucrări am observat că Gülen analizează problema din mai multe unghiuri, luând în considerare dimensiunile religioase, politice, sociale, psihologice şi economice. În acest punct punem accentul foarte mult pe reevaluarea sa asupra idelor de activităţi teroriste adoptate atât de către musulmani, cât şi de către non-musulmani. Gülen afirmă că atât musulmanii cât şi non-musulmanii sunt responsabili de instabilitatea lumii din ziua de azi. În ceea ce îi priveşte pe musulmani, Gülen afirmă că unii oameni care nu au puterea de discernământ îngustează scopul islamului, care este unul foarte larg. Din acest motiv, Gülen sugerează că astfel de oameni trebuie în primul rând să schimbe imaginea islamului în minţile lor. Deoarece ei nu au o înţelegere cuprinzătoare a surselor, ei iau drept referinţă doar unele secţiuni ale surselor islamice fără a mai explora Coranul sau tradiţia profetică, precum şi scrierile învăţaţilor eminenţi musulmani. Ei citesc aceste texte mot-a-mot, fără a le înţelege în context, şi fără a examina ceea ce le precede sau ceea ce urmează după ele. Rezultate sunt iată dezastruoase: ei interpretează greşit religia lor şi apoi pun în practică această greşită înţelegere; în consecinţă ei sunt ghidaţi greşit şi îi ghidează rău şi pe ceilalţi. Musulmanii ar trebui, spune Gülen, să înceapă să re-evalueze fatwele oamenilor care spun că aceştia reprezintă islamul în ziua de azi, deoarece toţi oamenii simt în mod direct sau indirect teroarea ce rezultă din această intoleranţă şi interpretare din prezent. În plus, Gülen subliniază pericolul ideii că a face acte teroriste sub ideea că reprezintă naţiunile oprimate ale lumii împotriva oamenilor nevinovaţi ale altor naţiuni, această noţiune este absolut incompatibilă cu islamul. Teroarea afectează într-adevăr islamul, musulmanii şi toată umanitatea. De fapt, Gülen crede că în ziua de azi nu există cu adevărat o lume islamică deoarece musulmanii sunt împărţiţi prin toată lumea. Musulmanii nu pot lua contact unii cu alţii în ziua de azi pentru a constitui o uniune sau colabora pentru a rezolva problemele comune. Aşadar, el crede că în acest moment musulmanii nu pot contribui la pacea lumească în mod eficient.21 Există un număr foarte mare de probleme în lumea musulmană şi existenţa acestora face mai uşoară folosirea unor metode malefice de a-i manipula pe cei vulnerabili. În plus, problemele neîncetate legate de sărăcie, lipsa educaţiei pentru săraci, neputinţa statelor de a se uni cu cetăţenii săi, o înţelegere greşită a noţiunii de stat social, lipsa guvernelor democratice care oferă prioritate drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săi şi cel mai important, neglijarea vieţii spirituale şi etice ale oamenilor, au dus la o deteriorare a condiţiei generale ale lumii musulmane.22 Înafară de toţi aceşti factori, unii experţi spun că tinerii needucaţi pot avea creierele spălate sau chiar controlate de droguri pentru a putea conduce atacuri teroriste. Toate aceste explicaţii arată foarte clar că războiul pornit împotriva organizaţiilor teroriste de către forţele militare nu va fi suficient pentru a-i opri. Gülen a afirmat că pentru a putea lupta împotriva ideologiei teroriştilor, avem nevoie de contribuţia intelectualilor. El observă de asemenea că individul nu poate stabili ordinea folosind forţa; folosirea forţelor armate poate duce doar la dezordine şi nedreptate.23 Se ştie de asemenea că ordinea stabilită prin forţă nu poate dura foarte mult. Gülen îşi exprimă părerea de rău în faţa explicaţiei că motivul din spatele acestor activităţi teroriste este religia şi subliniază că atunci când religia reprezintă sursă de violenţă, principalul factor responsabil de acestea trece neobservat.24

Vom continua prin analizarea modului de abordare pe care Gülen îl are asupra problemei de depăşire a acestei calamităţi globale, şi anume teroarea. Este important să subliniem că faţă de mulţi observatori, Gülen, în timp ce este conştient de anumite dezvoltări negative, crede că situaţia lumii nu se deteriorează şi nu va avea loc nicio ciocnire a civilizaţiilor. Potrivit lui Gülen, cei care aşteaptă un viitor catastrofic al lumii şi o ciocnire a civilizaţiilor, sunt indivizi sau grupuri rău-voite, nu sunt capabili să impună oamenilor propria lor viziune asupra lumii şi speră că antagonismele globale vor asigura continuitatea puterii lor în lume.25 Situaţia politică globală nu pare strălucită şi nu ar trebui să ne complacem așa. Gülen subliniază faptul că educaţia trebuie să joace un rol important în rezolvarea problemelor lumii, experienţa l-a învăţat că problema cheie a civilizaţiei noastre moderne este educarea umanităţii.26 În ziua de azi multe şcoli şi centre educaţionale construite datorită sfatului lui Gülen şi iniţiativei sale, atât în Turcia cât şi peste graniţele ei, fac un mare progres în a îndeplini acest scop.

În afară de educaţie, o altă activitate importantă iniţiată de către Gülen în cauza păcii lumeşti reprezintă întâlnirile de dialogare. Aşa cum a subliniat Ergene, aceste întâlniri reprezintă o prelungire a activităţii educaţionale globale a lui Gülen. Acestea servesc de asemenea şi educării umanităţii; deşi a fost foarte aspru criticat de către unii oameni, Gülen afirmă că aceste întâlniri de dialogare sunt în primul rând legate de religie şi reprezintă o datorie religioasă. Gülen insistă în mod constant asupra naturii religioase ale întâlnirilor deoarece sursele principale islamice sfătuiesc musulmanii să participe la dialog cu oameni din alte religii. De aceea, Gülen spune că dialogul nu este invenţia sau inovaţia sa, ci o renaştere a celui mai neglijat aspect al islamului. Insistenţa sa în această privinţă este foarte sinceră: el a spus că, chiar dacă balanţa politică sensibilă a lumii s-ar schimba de o mie de ori, el nu ar pune capăt niciodată întâlnirilor de dialogare; sursele islamice nu îi permit să facă acest lucru. Pentru Gülen, dialogul şi toleranţa presupun acceptarea fiecărei persoane indiferent de statutul lor şi de modul în care aceştia învaţă să convieţuiască. El este preocupat de a arăta că dreptul la religie, viaţă, călătorie, comerţ, proprietate şi liberă exprimare, etc., sunt garantate de către tradiţia profetică. Cele mai bune exemple reprezintă documentul de la Medina şi discursul de adio al Profetului Muhammad. Deşi între aceste două evenimente este o diferenţă de 10 ani, Gülen spune că între ele nu este nicio diferenţă din punctul de vedere al modului de aplicare a drepturilor non-musulmanilor (evrei şi creştini) şi chiar ale necredincioşilor. Pentru Gülen, acest lucru indică foarte clar imperativul religios de a continua aceste dialoguri. Gülen acceptă de asemenea şi faptul că datorită unei lipse a dialogului, s-au produs unele greşeli făcute de musulmani în istoria islamului. Dar Gülen afirmă că istoria islamului este plină de astfel de exemple bune de dialogare. Este foarte important de observat aici că Gülen face referire la sinteza misticismului turcesc şi islam. Misticii anatolieni şi-au dezvoltat modul de a înţelege iubirea pe baza motto-ului: „Iubim Creatorul, deci iubim toate creaturile sale”.27 Acest punct este cu siguranţă crucial pentru a putea înţelege activităţile de dialogare ale lui Gülen în beneficiul păcii mondiale.

Astfel, cuvântul cheie în întâlnirile de dialogare ale lui Gülen este iubirea, şi această iubire derivă din propria lui înţelegere a islamului şi a sufismului practicate în Anatolia. Cei care caută să profite de pe urma haosului, violenţei, terorii, nu vor reuşi să înţeleagă conceptul de iubire în filosofia lui Gülen şi în consecinţă nu vor putea înţelege viziunea pe care o are Gülen asupra lumii. Vorbind din punct de vedre filozofic, Gülen, la fel ca şi predecesorul său Bediuzzaman Said Nursi, crede că iubirea reprezintă esenţa creaţiei: potrivit lui Gülen, iubirea este cel mai esenţial element, lumina cea mai strălucitoare, cea mai mare putere prezentă în fiecare creatură din lume. Dacă individul este adâncit în iubire, acesta poate depăşi orice dificultate din această lume.28 Gülen afirmă că iubirea este o condiţie esenţială pentru a fi uman. Fără iubire este aproape imposibil să se creeze o atmosferă care să ducă la dialog şi toleranţă. Această iubire despre care el vorbeşte nu este doar o simplă conceptualizare, ea este legată în mod direct de religia sa ale cărei porunci el încearcă să le pună în practică. Gülen spune că religia înseamnă la iubire şi pace; iubirea îi face pe oameni cu adevărat umani şi spiritele celor adevăraţi se vor ridica la ceruri.29 În mod clar, iubirea luminează fuziunea dintre dialog şi toleranţă globală, pavează drumul spre pace globală. În viziunea lui Gülen, omul pate comunica activ cu ceilalţi şi cu alte creaturi prin iubire, care îl îndeamnă să ajute alţi oameni.30 Spre deosebire de ideologiile bazate pe darvinismul social, care sugerează că doar cei puternici ar trebui să trăiască şi cei slabi nu, Gülen, ca învăţat musulman, susţine că iubirea provenită din islam are o mare capacitate de a cuprinde fiecare persoană din lume, indiferent de credinţa sa. Sprijinindu-se pe propria sa convingere şi tradiţie precum şi pe transmiţătorii de iubire: Abu Hanifa, Ahmad Yasawi, Mawlana Jalal al-Din al-Rumi, Imamul Ghazzali şi Imamul Rabbani, Gülen descrie iubirea şi toleranţa drept „trandafirii şi florile dealului pe care îl urcăm”31, dar această iubire trebuie să fie exprimată la dimensiuni practice, astfel Gülen a organizat multe întâlniri la care iau parte diferiţi oameni ce aparţin unor culturi şi religii diferite pentru a discuta problemele comune ale umanităţii. Participanţii la aceste întâlniri au iniţiat mai multe proiecte şi au oferit multe soluţii de a ameliora situaţia haotică din lume. Cel mai important lucru este că aceste întâlniri arată oamenilor că dialogul este remediul real pentru teroare, haos şi intoleranţă. Gülen fiind un credincios sincer în ideea de importanţă a dialogării, şi-a rugat prietenii apropiaţi să nu dea nici un nume acestui proces de dialogare neterminat, subliniind că acest proces mai are o cale foarte lungă până la stadiul de a fi complet. Acest lucru arată de asemenea şi viziunea sa optimistă asupra viitorului.

Am încercat să demonstrăm că islamul şi teroarea sunt două concepte total opuse, chiar dacă unii indivizi manipulaţi, needucaţi sau înşelaţi comit delicte teroriste în numele religiei. Am atras de asemenea atenţia asupra asocierii greşite a jihadului cu războiul. Am subliniat apoi faptul că islamul priveşte omorârea oamenilor nevinovaţi în numele religiei drept cel mai mare păcat şi nu a legitimizat niciodată suicidul. Apoi ne-am concentrat asupra accentului pe care Gülen îl pune pe importanţa dialogului în lumea noastră. În ciuda ravagiilor pe care le provoacă activităţile teroriste şi a multor războaie, strigătul puternic sincer al lui Gülen pentru chemarea la dialog ne creşte speranţa că pacea poate fi încă instaurată. Iubirea se află situată în centrul său de a înţelege dialogul şi această dragoste a fost în principal hrănită cu credinţa sa în islam şi înţelegerea sa mistică a religiei. Ali, verişorul Profetului a afirmat că el vedea musulmanii ca pe colegii săi religioşi, şi pe non-musulmani ca pe colegi în creaţie; iar Gülen este de acord cu această afirmaţie. Această iubire necesită dialog nu numai cu oamenii, ci şi cu toate creaturile. Atunci când umanitatea va realiza acest dialog, scopul lui Gülen va fi atins. Acest lucru este, potrivit lui Gülen, scopul existenţei omului în lume.


 

1. Davut Aydüz, Tarih Boyunca Dinlerarası Diyalog, Istanbul: Işık Yay. 2004, 227

2. Ibn Jarir al-Tabari, Jami al-Bayan an Ta'wil Ay al-Qur'an, Egipt 1954, IV.295

3. Zilzâl, 99:7-8

4. Furqân, 27:68

5. Isrâ, 17:70

6. Mâida, 5:32

7. Nisa, 4:128

8. Fussilet, 41:34

9. Ali Bulaç, 'Jihad', An Islamic Perspective: Terror and Suicide Attacks, New Jersey: Light Pb 2004, 56

10. Tawba, 9:41, 73; Furqân, 25:52; Tahrim, 66:9

11. Abu Abd Allah Muhammed b. Ismail al-Bukhari, al-Jami al-Sahih, Istanbul 1981 (Nafaqa, 1)

12. Muhammed b. Isa al-Tirmidhi, al-Jami al-Sahih, Beirut nd. (Fadail al-Jihad, 2)

13. Fethullah Gülen, într-un interviu cu jurnalistul Italian Michele Zanzucchi, p.2

14. Muhammed b. Umar b. Waqid, Kitab al-Maghazi, Oxford 1966, III.117-118

15. Tahawi, Sharh al-Maan al-Athar, Beirut: Dar Kutub al-Ilmiyya 1996, III.224; Çapan, ibid., 83

16. Bekir Karliga, Kültürlerarasi Diyalog Sempozyumu, Erkâm Mat. Ist. 1998, 16

17. Fethullah Gülen, într-un interviu cu jurnalistul Italian Michele Zanzucchi, 4

18. Rainer Hermann, Fethullah Gülen Oferă antidotul împotriva terorii, Fethullah Gülen Web Site, 1

19. Çapan, ibid., 89

20. Fethullah Gülen, Insanin Özündeki Sevgi, Istanbul: Da Yay. 2003, 200

21. Fethullah Gülen, An Islamic Perspective: Terror and Suicide Attacks, New Jersey: Light Pb 2004,2-3

22. Gülen, Insanin Özündeki Sevgi, 202

23. Gülen, Ibid, 202

24. Gülen, ibid, 202

25. Aydüz, ibid., 237

26. M. Enes Ergene, Gelenegin Modern Çaga Tanikligi, Istanbul: Yeni Akademi Yay. 2005, 47

27. Ergene, ibid., 17

28. Gülen, Insanin Özündeki Sevgi, 17

29. Gülen, ibid., 17

30. Gülen, ibid., 47

31. Gülen, ibid., 78

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.