Fethullah Gülen cere Statelor Unite, într-un editorial pentru The New York Times, să nu îl extrădeze în Turcia

Opozantul turc, Fethullah Gülen, cere autorităților americane, într-un editorial publicat marți în The New York Times, să reziste „tentației de a-i da lui Erdoğan tot ce vrea”, în special să răspundă cererii de a-l extrada în Turcia, scrie AFP.

Aflat în exil în Statele Unite din 1999, predicatorul turc Fethullah Gülen este acuzat de Recep Tayyip Erdoğan că a inițiat tentativa de lovitură de stat din 15 iulie din Turcia, care a fost înfrantă. Ankara urmează să solicite în curând Washingtonului, în mod oficial, extradarea predicatorului.

În editorialul semnat din The New York Times, Gülen respinge din nou aceste acuzații, condamnă lovitura de stat eșuată și afirmă că s-a împotrivit mereu violenței.

El își exprima îngrijorarea cu privire la strategia președintelui turc astăzi, care „supune Statele Unite la un șantaj amenințând cu reducerea sprijinului său pentru coaliția împotriva grupării Stat Islamic”.

„Obiectivul său: să obțină extradarea mea, în pofida lipsei de dovezi credibile și fără nicio perspectivă a unui proces echitabil”, a scris fostul imam în vârstă de 75 de ani.

„Tentația de a-i da lui Erdoğan tot ce vrea este de înțeles", a explicat Gülen. „Dar Statele Unite trebuie să-i reziste”, spune el.

Fethullah Gülen denunță totodată „evoluția guvernului Erdoğan catre dictatură” și își exprimă îngrijorarea privind efectele acesteia asupra societății turce.

Pentru a prezerva pacea și democrația în Orientul Mijlociu, „Statele Unite nu trebuie sa cedeze în fața unui autocrat care profită de o tentativă de puci pentru a da propria lovitură de stat cu încetinitorul”, a avertizat opozantul turc.

Fragmente din editorialul publicat de Fethullah Gülen în The New York Times, intitulat „Condamn toate amenințările la adresa democrației din Turcia”:

  • În timpul tentativei de lovitură de stat din Turcia de luna aceasta am condamnat această acțiune în cei mai duri termeni. Am spus: „Guvernarea ar trebui caștigată printr-un proces de alegeri libere și corecte, nu prin forță”. „Mă rog la Dumnezeu pentru Turcia, pentru cetățenii turci și pentru toți cei care se află în prezent în Turcia ca această situație să se soluționeze pașnic și rapid”.
  • Însă, în pofida protestului meu fără echivoc, similar cu declaratiile emise de toate cele trei partide majore de opoziție, presedintele din ce în ce mai autoritar al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, m-a acuzat imediat de orchestrarea puciului. A cerut ca Statele Unite să mă extrădeze din casa mea din Pennsylvania, unde locuiesc în exil voluntar din 1999.
  • Acuzația domnului Erdoğan nu numai că vine în contradicție cu toate lucrurile în care cred, dar este de asemenea iresponsabilă și eronată. Filozofia mea - un islam inclusiv și pluralist, dedicat slujirii oamenilor de orice religie - este în antiteză cu rebeliunea armată. (...)
  • Într-un moment în care democrațiile occidentale sunt în căutare de voci musulmane moderate, eu și prietenii mei din mișcarea Hizmet am adoptat o poziție clară împotriva violentei extreme, de la atacurile de la 11 septembrie comise de Al Qaeda pana la execuțiile brutale ale Statului Islamic și rapirile comise de Boko Haram.
  • În plus față de condamnarea violenței absurde, inclusiv în timpul tentativei de lovitură de stat, am subliniat angajamentul nostru în prevenirea recrutării de teroriști din randul tinerilor musulmani și cultivarea unei mentalități pasnice, pluraliste. (...)
  • Președintele turc șantajează Statele Unite amenințând cu reducerea sprijinului țării sale pentru coaliția internațională împotriva Statului Islamic. Scopul său: să garanteze extrădarea mea, în ciuda unei lipse de dovezi credibile și, efectiv, nicio perspectivă privind un proces corect. Tentația de a-i oferi domnului Erdoğan orice ar vrea este de înțeles. Dar Statele Unite trebuie să-i reziste.
  • De dragul eforturilor globale de a restabili pacea în vremuri turbulente, dar și pentru a ocroti viitorul democrației în Orientul Mijlociu, Statele Unite nu trebuie să vină în întâmpinarea unui autocrat care transformă un puci eșuat într-o proprie lovitură de stat cu încetinitorul împotriva guvernului constituțional.
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2024 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.