Venerarea
A venera înseamnă a te recunoaşte pe tine cu deplină sinceritate ca rob şi pe Dumnezeu ca singurul şi adevăratul obiect al venerării, a-ţi croi viaţa ca rob călăuzindu-te după legătura care există între un rob adevărat şi adevăratul obiect al venerării, în lumina faptului că tu ai fost creat şi El este Creatorul.
A venera înseamnă a-ţi arăta recunoştinţa pentru darurile cu care ai fost dăruit, daruri precum viaţa, conştiinţa, puterea de percepţie şi credinţa, în timp ce neluarea în seamă a datoriei de a venera este amarnică nerecunoştinţă.
Venerarea este calea cea mai sigură prin care conştiinţa ta dobândeşte certitudinea de neclintit a adevărului suprem, la început cunoscut numai teoretic. În fiecare etapă a acestei călătorii în care conştiinţa, purtată pe aripile pioşeniei şi ale respectului, caută certitudinea, fiecare îşi trăieşte propria sa experienţă în a-L zări chiar şi numai pentru o clipă pe Cel venerat.
Unele suflete, care nu vor să primească adevărul, trăiesc aplecate numai asupra unor probleme teoretice. Chiar dacă îşi petrec viaţa în preajma unor vorbitori iscusiţi şi se desfată cu cele mai fascinante expresii ale adevărului, nu se apropie de adevăr nici cu o palmă.
Actul de adoraţie cel mai demn de laudă este cunoaşterea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, dragostea pentru El şi binele făcut celorlalţi oameni. Un lucru şi mai demn de laudă este acela este de a căuta încuviinţarea şi plăcerea lui Dumnezeu în tot ceea ce faci şi, călăuzindu-te după porunca „fiţi drepţi precum vi s-a poruncit”, de a urma în viaţă idealul cel mai înalt şi mai adevărat.
Credinţa este o sursă binecuvântată şi mereu îmbogăţită, care hrăneşte gândul şi voinţa omului de a fi bun, drept şi virtuos. Este un elixir misterios, care vindecă pornirea lui înnăscută către rău. Cel care soarbe din el de mai multe ori pe zi, reflectând asupra adevărurilor divine şi în aducere aminte de Dumnezeu, acela a purces pe drumul perfecţiunii şi este bine apărat de ispitele trupului.
Credinţa îl face pe om asemeni îngerilor, îl pregăteşte pentru Paradis şi îl ajută să-şi stăpânească pornirile trupului. În istoria omenirii, mulţi au fost cei care, prin credinţă, i-au întrecut pe îngeri. În timp ce alţii, care nu au acceptat credinţa, s-au prăbuşit cât se poate de jos.
Credinţa este drumul pe care trebuie să mergem, drum deschis de Cel care ne porunceşte să credem. Tot ea este şi este un model de bune purtări pe care El ne-a poruncit să-l respectăm, pentru a ajunge în sfârşit la El şi pentru a dobândi fericirea în lumea de aici şi în Lumea de Dincolo. Cei care nu găsesc acest drumul şi nu îşi însuşesc aceste purtări nu pot ajunge la Dumnezeu şi nici nu pot cunoaşte adevărul.
- Creat la .