Să facem să dăinuie atmosfera de toleranţă
Nu am pierdut numai Paradisul, am pierdut şi parte din valorile noastre cele mai înalte. Cunoaşterea, cercetarea, munca, metoda de lucru, organizarea locului de muncă, ajutorul acordat unul altuia şi citirea cărţii universului sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am pierdut. Printre multele lucruri pe care le-am pierdut, primul şi cel mai important este toleranţa. Cuvântul acesta înseamnă a-i îmbrăţişa pe oameni indiferent de diferenţele de opinie, concepţie generală asupra lumii, ideologie, apartenenţă etnică sau credinţă. Înseamnă și să acceptăm ceea ce ne nemulţumeşte, găsindu-ne puterea într-o conştiinţă înaltă, în credinţă şi într-o inimă generoasă sau în forţa simţămintelor noastre. Mai înseamnă, în cuvintele celebrului poet turc Yunus1, să iubim creaţia din dragoste pentru Creator.
- Yunus Emre (c.1238-c.1320), poet sufist cu o mare influenţa asupra literaturii turce. A fost un bun cunoscător al filozofiei sufi, în special al scrierilor lui Rumi. A devenit, asemeni lui Rumi, un reprezentant de seamă al sufismului în Anatolia (însă la un nivel mai accesibil marelui public).
- Creat la .