Dialogul cu oamenii Scripturii
Atitudinea dreptcredincioşilor este determinată de puterea credinţei lor. Dacă mesajul este transmis în mod corect, atunci o atmosferă care duce la dialog poate fi creată atât printre noi cât şi în întreaga lume. Trebuie să abordăm acest aspect, ca de altfel orice altă problemă, aşa cum ne învaţă Coranul şi aşa cum ne-a învăţat Profetul. Allah ne spune:
Aceasta este Cartea, cea fără îndoială; Ea este Călăuză pentru cei smeriţi (Al-Baqara 2:2).
Vedem în continuare cine sunt cei smeriţi:
Care cred în cele nevăzute şi plinesc Rugăciunea şi din ceea ce le-am dăruit fac milostenie. Şi care cred în ceea ce ţi-a fost pogorât ţie şi în ceea ce a fost pogorât înaintea ta şi în viaţa de Apoi ei se încred (Al-Baqara 2 : 3-4).
Într-un stil lin şi ocolitor, Coranul îi îndeamnă pe oameni să primească Profeţii de mai înainte şi cărţile lor. Faptul că o astfel de condiţie este pusă chiar la începutul Coranului mi se pare extrem de semnificativ din punctul de vedere al stabilirii dialogului cu credincioşii evrei şi creştini. Într-un alt verset, Allah ne porunceşte:
Nu discutaţi cu oamenii Cărţii decât în felul cel mai frumos… (Al-Ankabut 29 : 46).
Coranul ne înfăţişează aici metoda, modul de abordarea şi comportamentul pe care trebuie să-l adoptăm. Bediüzzaman clarifică foarte bine aceste aspecte: “Cei care se bucură de înfrângerea adversarului într-o dispută au sufletele nemiloase”. Tot el ne explică în continuare: “Când îţi înfrângi adversarul, nu câştigi nimic. Când tu însuţi eşti înfrânt, ţi-ai corectat o greşeală”.
Dezbaterea nu trebuie să aibă drept scop satisfacerea propriului ego. Scopul dezbaterii trebuie să fie acela de a scoate la iveală adevărul. Dacă privim disputele politice, al căror singur scop este înfrângerea adversarului, înţelegem de ce nu pot avea nici un rezultat pozitiv. Pentru ca adevărul să iasă la iveală, dezbaterea de idei trebuie să se bazeze pe principii cum ar fi înţelegerea, respectul şi dragostea de dreptate. O regulă a Coranului este aceea că dezbaterea nu poate avea loc decât într-o atmosferă care înlesneşte dialogul.
Dacă recitim versetul de mai sus (29 : 46), vom remarca aceste cuvinte: « afară de aceia dintre ei care sunt nelegiuiţi [cu voi]! » Neleguirea sau nedreptatea sunt menţionate şi într-un alt verset:
Cei care cred şi nu amestecă puritatea credinţei lor cu nedreptatea, aceia sunt în siguranţă şi ei sunt bine călăuziţi (Al-Anam 6 : 82).
Pe baza interpretării acestui verset de către Profet, a-I face lui Allah părtaşi înseamnă a da dovadă de necredinţă şi de dispreţ faţă de univers. Cea mai cumplită tiranie este aceea de a-ţi înăbuşi în propria-ţi constiinţă toate vocile care îl exprimă pe Allah. Tirania mai înseamă şi comiterea de nedreptăţi împotriva celorlalţi, asuprirea lor şi impunerea propriilor tale idei. În acest sens, pentru că tirania presupune politeism şi necredinţă, ea este un şi mai mare păcat. Nu toţi politeişii şi necredincioşii sunt şi nelegiuiţi, în sensul de mai sus. Dar aceia care îi asupresc pe alţii, care se înarmează pentru a comite răul şi care încalcă drepturile altor oameni, tot aşa cum încalcă şi dreptatea lui Allah, vor trebui să dea socoteală.
Nu ne este îngăduit să ne purtăm cu violenţă faţă de oamenii Scripturii care nu sunt asupritori, şi nici să le dorim distrugerea. Un astfel de comportament nu este islamic. Este contrar regulilor şi principiilor Islamului, ba chiar se poate spune că este un comportament anti-islamic. Coranul ne spune:
Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din contră] să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi (Al-Mumtahana 60 : 8).
Acest verset a fost revelat atunci când o femeie venită din părţi străine l-a întrebat pe Profet dacă e bine să-şi primească mama, politeistă, care urma să călătorească de la Mekka la Medina pentru a-şi vizita fiica. Versetele ne arată că întâlnirea dintre mamă şi fiică era un lucru cât se poate de îngăduit şi că Asma trebuia să se poarte cu bunătate faţă de mama ei. Vă las pe voi să hotărâţi ce atitudine veţi adopta faţă de cei care cred în Divinitate, în Ziua Judecăţii şi în Profeţi.
Sunt sute şi sute de versete în Coran care ne vorbesc de dialogul social şi de toleranţă. Dar trebuie să fim cu băgare de seamă şi să păstrăm un echilibru în toleranţa noastră. Să fii milos cu şarpele veninos înseamnă să fii hain faţă de cei pe care şarpele i-a muşcat. Să pretinzi că “umanismul” este mai îndurător decât Îndurarea Divină este o lipsă de respect pentru îndurare şi o încălcare a drepturilor celorlalţi. Cu câteva excepţii specifice, Coranul şi Sunna propovăduiesc mereu toleranţa. Această toleranţă se extinde nu numai asupra oamenilor Scripturii, ci, într-un sens mai larg, asupra tuturor oamenilor de pe acest Pământ.
- Creat la .