Cuvânt înainte

Evenimentele din ultimii ani au pus şi mai mult în lumină nevoia de dialog între oamenii de diverse credinţe. Dialogul interconfesional este privit ca o alternativă la mult discutatul „conflict între civilizaţii”. Sunt oameni care nu acceptă inevitabilitatea conflictului între civilizaţii şi care propun în schimb dialogul între civilizaţii, schimbul de păreri care îmbogăţeşte sufletul omenesc şi o împărtăşire reciprocă a cunoştinţelor, care poate duce la o înţelegere mai profundă a naturii Divinităţii şi a voinţei Sale pe acest Pământ.

Acesta este subiectul lucrării de faţă, care dezvăluie cititorului gândirea unuia dintre cei mai importanţi oameni de cultură musulmani şi lideri spirituali ai lumii islamice de azi, Fethullah Gülen. Mişcarea iniţiată şi condusă de Fethullah Gülen le arată musulmanilor cum pot fi trăite valorile islamice în contextul cerinţelor complexe ale societăţii moderne. Pornită iniţial în Turcia, această mişcare s-a răspândit cu repeziciune într-un mare număr de ţări ale lumii, prin şcolile înfiinţate, activităţile culturale şi de mass-media, proiectele sociale şi întâlnirile dintre membrii diasporei turce din Europa, America de Nord şi Australia, în aşa fel încât influenţa mişcării lui Fethullah Gülen se face acum simţită în toate regiunile lumii în care musulmanii formează o majoritate sau o minoritate.

Lucrarea de faţă are două scopuri. Pe de o parte, este o chemare adresată musulmanilor de a înţelege mai profund că islamul mărturiseşte nevoia de dialog şi că musulmanii au datoria de a fi purtători şi martori ai îndurării universale a Creatorului. Ea se inspiră dintr-o cunoaştere profundă a tradiţiei islamice, a Coranului, a tradiţiei Profetului şi a gândirii musulmane de veacuri, cu dorinţa de a demonstra în mod convingător că toleranţa, dragostea şi compasiunea sunt valori autentic islamice, pe care musulmanii au datoria de a le promova în lumea modernă.

Totodată, lucrarea este o invitaţie adresată oamenilor de alte credinţe pentru a lăsa deoparte ideile preconcepute, neîncrederea şi jumătăţile de adevăr, cu scopul de a putea înţelege ce este cu adevărat islamul. Cine cunoaşte islamul numai din titlurile ziarelor ajunge să creadă că este o religie care propovăduieşte terorismul, atacurile sinucigaşe, oprimarea femeii şi ura pentru oricine nu face parte din comunitatea musulmană. Ar putea cineva dori să intre în dialog cu asemenea oameni? Ar putea cineva dori să trăiască printre ei?

Parcurgând rândurile lui Fethullah Gülen, cititorul va vedea însă că interpretarea corectă a învăţăturii musulmane pune în lumină valori spirituale adevărate, cum ar fi iertarea, pacea sufletească, armonia socială, cinstea şi încrederea în Divinitate. Prin exprimarea acestor valori islamice, care sunt valori împărtăşite de credincioşi de diverse confesiuni, autorul le adresează atât musulmanilor cât şi oamenilor de alte credinţe chemarea de a intra în dialog şi a dezbate idealuri comune tuturora.

Aş putea să mă ofer pe mine însumi drept exemplu. Sunt preot catolic de origine americană şi trăiesc la Roma. Îi cunosc pe membrii mişcării lui Fethullah Gülen de mai bine de zece ani şi pot spune fără şovăire că sunt oameni care trăiesc cu sinceritate în spiritul învăţăturilor îndrumătorului lor spiritual. Îl numesc pe Fethullah Gülen, respectuos, „Hocaeffendi”, ceea ce înseamnă „Învăţătorul”. Textele pe care le reuneşte lucrarea de faţă şi care îşi trag substanţa din Coran şi din iradiţia islamică, formează şi modelează atitudini prin care aceşti musulmani îşi pun în practică ataşamentul lor faţă de credinţa islamică. Lucrarea cuprinde articole publicate în numeroase ziare şi interviuri cu Fethullah Gülen, care vin în întâmpinarea celor care au dorinţa de a cunoaşte idealurile care stau la baza acestei mişcări.

Cu un an în urmă am predat o serie de cursuri la Urfa şi la Gaziantep, în regiunea de est a Turciei. Pe când mă întorceam la Roma, am fost invitat să vorbesc în faţa unui grup de tineri, la o întâlnire organizată de Mişcarea lui Fethullah Gülen la Istanbul. Am descoperit cu surpriză în sală un număr de peste 4.000 de tineri care veniseră să mă asculte. Vorbind cu ei, am aflat că proveneau din medii diverse. Unii erau studenţi la politehnică, medicină sau informatică. Alţii lucrau. Fetele ca secretare, învăţătoare sau agenţi de turism. Băieţii ca funcţionari de bancă, şoferi de camioane sau muncitori pe şantierele de construcţii.

Erau tineri veseli şi entuziaşti, care se adunaseră pentru a celebra împreună naşterea Profetului Muhammad. Nu este un fapt lipsit de importanţă că tocmai eu, un preot catolic, fusesem invitat să le vorbesc pe tema „Profeţii, o binecuvântare a omenirii”. Discursul meu a fost urmat de citirea unor poeme dedicate lui Muhammad şi seara s-a încheiat cu imnuri religioase, cântate de un binecunoscut interpret turc în acompaniament de chitară electrică. Am simţit în acea seară, aşa cum am simţit în multe alte rânduri, că dacă Fethullah Gülen şi mişcarea sa au reuşit să sădească în inimile atâtor tineri dorinţa de a-L lăuda pe Domnul şi a-L mulţumi, precum şi aceea de a trăi în dragoste şi respect pentru ceilalţi, lucrarea lor este de o înaltă valoare spirituală.

Cei care sunt de alte credinţe vor recunoaşte fără îndoială că poţi trăi şi poţi conlucra cu astfel de oameni, spre binele tuturora. Tot ei se vor întreba însă care este atitudinea lui Fethullah Gülen şi a mişcării sale faţă de musulmanii care cred în violenţă. În paginile de faţă, autorul abordează astfel de întrebări în capitolul „Jihadul – Terorismul – Drepturile Omului”, explică ce este jihadul şi arată limpede că un adevărat musulman nu se poate niciodată angaja în acţiuni teroriste.      

Voi încheia acest Cuvând înainte printr-un citat care ilustrează cât se poate de bine calitatea de îndrumător spiritual a lui Fethullah Gülen:

„Dacă aş putea citi gândurile oamenilor, altfel spus, dacă aş putea cunoaşte fiecare om în parte, cu particularităţile sale, i-aş arăta fiecăruia calea spre acea culme de perfecţiune care i se potriveşte. I-aş sfătui să nu se oprească niciodată din reflecţie, din contemplaţie şi din lectură. I-aş îndemna să cerceteze semnele Divinităţii în univers şi în oameni. I-aş sfătui să studieze Coranul fără preget, pe unii, să recite zilnic părţi din Coran şi rugăciuni, iar pe alţii să reflecteze mereu asupra fenomenelor naturale. Cu alte cuvinte, i-aş da fiecăruia sarcina pe care abilităţile sale naturale îi îngăduie să o îndeplinească.”

Thomas Michel
Roma, 25 mai 2004

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2024 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.