Profetul nostru, robul lui Allah

Mai ales, rugăciunile Lui! Rugăciunile Lui, mai ales! Cine-l vedea rugându-se, putea crede că nu face nimic în viaţă decât să se roage. Da, era atât de profund în starea Lui de rob al lui Allah. De altfel, nu era la fel în tot ce era mai frumos? În ce domeniu putea cineva să ajungă la nivelul Lui? Nu, în nici un domeniu nu era posibil ca cineva să-l ajungă!

În timpul namaz-ului îşi prezenta atât de profund faptul că era robul lui Allah, încât oriunde s-ar fi aflat, izbucnea în lacrimi. Companionii spuneau că, în timpul namaz-ului din pieptul Lui ieşea un sunet ca de piatră de măcinat. Jugul şi însărcinările stării de rob îl transformau într-o oală în fierbere. Desigur că, această stare venea în întâmpinarea strădaniilor sale de a îndeplini sarcinile de rob al lui Allah.

A efectua namaz era dorinţa sa cea mai arzătoare. Nimic altceva nu-l bucura mai mult. De aceea, într-o zi a zis: Mi-au plăcut trei lucruri: femeia, mireasma; însă namaz-ul este lumina ochilor mei.[1]

Pentru un băbat, femeia este cel mai important element al sentimentului de atracţie. Măriul Adam (as) a fost creat cu acest sentiment. Surplusul atracţiei este voluptatea. Voluptatea reprezintă un avans şi plata acordată pentru continuitatea descendenţilor. Dacă nu s-ar fi acordat o asemenea plată, nici un om nu s-ar fi gândit să-şi continuie descendenţa. Deoarece restul este doar o corvoadă. Iar de una singură, dragostea de copii nu este deajuns pentru continuarea descendenţei. De aceea, pentru ca bărbatul să fie atras de femeie, iar femeia de bărbat, Allah (cc) a creat voluptatea. Nu este posibil să treci peste acest simţământ, care se găseşte în natura omului şi care apare odată cu crearea lui. Dacă ar fi fost posibil, Măritul Adam (as) ar fi trecut. Şi iată că, Mesagerul lui Allah vorbeşte despre acest temperament, care este ceva natural şi zice: Mi-a fost sorocit să iubesc femeile. El era un profet strâns legat de fire, de natura umană. În religia pe care El a adus-o nu există călugărie. Companionilor săi, care voiau să se dedice rugăciunii şi să-şi petreacă viaţa fiind robii lui Allah (cc), El le zicea: Eu sunt cel care îl cunosc cel mai bine pe Allah şi cel care are cea mai mare teamă de El. Dar eu mă rog şi mă întâlnesc şi cu soţiile mele. Mă odihnesc şi îmi îndeplinesc şi rugile de noapte. Ţin post şi mă şi hrănesc. Aceasta este calea mea. Cel care nu-mi urmează calea, nu face parte dintre ai mei.[2] El era un om al echilibrului şi venise cu principii obiective. Religia pe care o adusese era un sistem generos care permitea tuturor să trăiască în linişte, fiind uşor de aplicat. Nu venise ca să se adreseze unui grup anume, ci era pentru toată lumea şi mesajul său îi îmbrăţişa pe toţi oamenii.

În ceea ce priveşte mireasma, ea este pe placul sufletelor alese. Mesagerul lui Allah era atât de nobil sufleteşte şi atât de delicat trupeşte, încât putea fi trecut în rândul îngerilor.

Altceva este spiritul şi altceva este psihicul. Cei care sunt stăpâni pe spiritul şi psihicul lor au un caracter pur. Numai profeţii pot atinge puritatea. Pe culmile acestei poziţii se află Profetul nostru. Gândiţi-vă că, trupul Lui nu s-a dezlipit de suflet nici când s-a înălţat spre ceruri, acolo unde se afla sufletul, era şi trupul său.

Aici nu am de gând să repet dezbaterile care au avut loc în chestiunea înălţării. Părerea tuturor savanţilor (ulema) în această problemă este că, Profetul nostru s-a înălţat împreună cu trupul şi sufletul său. Trupul Lui căpătase atâta luminozitate şi spiritualitate, încât oriunde s-ar fi aflat sufletul, trupul îl urma. Alţii îşi pot închipui sau pot visa că se înalţă, dar înălţarea cu trupul şi cu sufletul i-a fost destinat numai Profetului nostru.

Mireasma este hrana îngerilor şi spiritelor. Datorită faptului că, Mesagerul lui Allah era asemenea lor trupeşte şi sufleteşte, Lui îi plăceau mirosurile plăcute, care-i linişteau sufletul.

Mesagerul lui Allah zicea: Am fost făcut să iubesc femeile şi mirosul plăcut. Prin aceste cuvinte, Mesagerul lui Allah reda nevoia sufletului şi trupului său.

Desigur că aceste două chestiuni trebuie să fie fireşti şi umane, astfel încât, şi alţii să participe împreună cu Mesagerul lui Allah. Adică, a iubi femeile şi mirosurile plăcute nu este specific numai Profetului nostru. Deoarece acestea sunt sentimente incluse de Cel Drept în natura omului. Şi această caracteristică o au toţi oamenii mai mult sau mai puţin.

În ceea ce priveşte a treia chestiune, aici trebuie să ne oprim puţin, deoarece Mesagerul lui Allah zice: Namaz-ul este lumina ochilor mei, logodnica mea, desfătarea mea.

Dacă unuia din noi i se anunţă că a venit unul dintre oamenii pe care-i iubeşte cel mai mult, atunci cum ne bucurăm. Şi Mesagerul lui Allah, atunci când era timpul namaz-ului, se bucura de mii de ori mai mult decât noi. Dacă mult timp rămânea departe de Fatıma R.anha) şi apoi era anunţat că vine Fatıma (r.anha), El se bucura foarte mult. Iar atunci când venea vremea namaz-ului, El se bucura şi mai mult. Deoarece namaz-ul era preferatul său.

Într-un alt hadis relatat de Taberânî şi care întăreşte acest hadis, Profetul nostru zice: Fiecărui profet Allah i-a dat o dorinţă, o pretenţie, o desfătare. În ceea ce mă privte, desfătarea mea este namaz-ul.[3]

Semnificaţia acestui lucru este: Voi urmăriţi diferitele plăceri ale corpului vostru; semnalele care vin pentru aceste plăceri vă extaziază; şi voi urmaţi acele plăceri. În ceea ce mă priveşte, atunci când aud glasul predicatorului numit conştiinţă: "Scoală-te, este timpul namaz-ului!", acest semnal mă captează atât de mult şi atât de mult mă tulbură, încât nu pot sta fără namaz. Atunci când nu mă scol nopţile ca să fac namaz-ul de noapte, pentru mine înseamnă cele mai triste momente. Iar cele mai fericite şi plăcute momente sunt cele în care fac namaz.

În Mesagerul lui Allah, sentimentul de rob al lui Allah şi legătura cu El şi, în acelaşi timp, mărturisirea unicităţii lui Allah erau atât de profunde, încât până acum multă lume nu a înţeles această profunzime. Iar hadis-ul redat mai sus este cel mai elocvent exemplu.

Mărita noastră Aişe (r.anha) relatează: Trezindu-mă într-o noapte, nu l-am găsit lângă mine. M-am gândit la posibilitatea ca El să se fi dus la una dintre soţii. Am pipăit în jurul meu şi am atins cu mâna piciorul Lui. Atunci am înţeles că făcea namaz, căci era în poziţia de prosternare. Am ascultat şi am auzit cum plângea şi se ruga: Allah! Ocroteşte-mă de mânia Ta. Scapă-mă de chinuri. Allah! Nu vreau decât ocrotirea Ta. (Caut ocrotire în măreţia şi frumuseţea Ta, în mânia şi îndurarea Ta, în grandoarea şi demnitatea Ta, în mărinimia Ta). Mărturisesc că sunt incapabil să Te elogiez în măsura în care lauzi Tu Persoana. Apropierea de Tine este o onoare. (Cel care îţi este apropiat, este onorat). Lauda Ta este măreaţă. Oştirea Ta nu poate fi înfrântă. Tu nu renunţi la promisiunea Ta. Nu există altă divinitate în afară de Tine.[4]

Da, pentru El namaz-ul era o plăcere. Acum să-l ascultaţi pe Ebu Zerr (ra). Acesta zice: Într-o noapte a făcut namaz până dimineaţa. Când ajungea la versetele cu rugi, repeta acele rugăciuni şi trasforma namaz-ul în stare de supunere şi credinţă. În diferitele poziţii ale namaz-ului facultativ, rostea foarte lungi rugăciuni. În ziua aceea s-a rugat până dimineata şi a plâns.[5]

El niciodată nu se sătura de namaz, nu atingea punctul de saturaţie.

Acum să-l ascultăm pe İbni Mes'ud. Acesta era un renumit companion din Kufe. Şcoala Hanefită îi datorează multe. Sub influenţa lui s-au format Alkame, İbrahim Nahâî, Hammâd b. Ebi Süleyman. Companionii îl considerau ca făcând parte dintre oamenii casei. Da, era un obişnuit al familiei Mesagerului lui Allah.[6] Profetul nostru îl punea să recite din Coran, îl asculta, apoi îi zicea: Cel care doreşte să asculte Coranul aşa cum a fost pogorât, neapărat să-l asculte pe İbni Mes'ud.[7]

Atunci când Măritul Ömer (ra) l-a trimis la Kufe, astfel şi-a exprimat durerea şi tristetea: Cei din Kufe! Dacă nu v-aş fi preferat, nu m-aş fi despărţit sub nici o formă de Abdullah b. Mes'ud. Era scund şi cu picioare scurte, dar avea multe cunoştinţe.[8]

İbni Mes'ud zice: Într-o zi am dorit să fac namaz împreună cu Mesagerul lui Allah. Urma să petrec noaptea în preajma Lui şi să mă rog împreună cu El. Am început namaz-ul, dar nu ajungea la plecăciune (ruku). A terminat sura "Vaca" (Bakara) şi am crezut că va face ruku, dar El a continuat, a citit sura "Neamul lui Imran" şi "Masa", apoi a făcut ruku. În timpul namaz-ului atât de mult am obosit, încât m-am gândit la lucruri rele. (Ce erau aceste gânduri rele? Poate că Mesagerul lui Allah a murit în timpul poziţiei kıyam, aşa cum s-a întâmplat cu Măritul Süleyman). Unul dintre ascultători l-a întrebat pe İbni Mes'ud (ra) la ce se gândea, iar acesta i-a răspuns: Mă gândisem să întrerup namaz-ul şi să-l las singur.[9]

Abdullah b. Amr relatează următorul eveniment: Într-o noapte am stat în spatele Mesagerului lui Allah la namaz. Citea neîncetat următorul verset şi plângea în hohote: Domnul meu, căci ei au rătăcit mulţime de oameni! Oricine mă urmează este de-al meu, şi celui ce nu-mi dă ascultare, Tu eşti Iertător, Milostiv. (İbrahim[Avraam], 14/36).

Tot aşa, era într-o zi, când era trist plângea fără încetare. Veni Arhanghelul Gavriil, aducându-i salutări de la Allah. Acesta îi spuse că Cel Drept întreabă: De ce oare plânge Mohamed al meu?

Allah este Atotştiutor, Atotcuprinzător. De altfel, nimeni nu poate fi în afara ştiinţei, puterii şi voinţei Lui, dar totuşi întreabă…

Mesagerul lui Allah nu putea să răspundă din cauza plânsului. A reşit doar să şoptească: Credincioşii mei, credincioşii mei! Era clar motivul suferinţelor Lui: Credincioşii Lui.

Arhanghelul Gavriil se duse la Allah şi raportă. Cel Drept îl trimise a doua oară, zicând: Du-te şi salută-l pe aproapele Meu şi spune-i: Ai consimţământul în legătură cu credincioşii tăi şi nu te von lăsa în nelinişte şi tulburare.[10]

Toată viaţa a fost un om supus. Cel mai mult îi plăcea namaz-ul. Zi şi noapte făcea namaz. Nu El a spus că, aşa cum trăieşti, aşa vei muri? Ca orice făptură şi El urma să moară. Dar El trăise pentru namaz şi murea pentru namaz.

Erau ultimele zile din viaţa Lui. Nu mai avea putere nici să-şi deschidă ochii. Atunci când deschidea ochii şi dacă avea putere să rostească un cuvânt, zicea doar: Credincioşii au făcut namaz? Acest mic efort îi sleia puterile şi leşina. Când era adus în simţiri cu apă rece, din nou întreba: Credincioşii au făcut namaz?

Credincioşii îl aşteptau de ore întregi. Ochii tuturor erau aţintiţi la uşa Lui. Aşteptau să se întredeschidă perdeaua şi să răsară soarele la moschee. Mulţi ştiau că Soarele va apune, dar nu puteau crede. În acest timp, Mesagerul lui Allah înţelese că nu va avea putere să facă namaz şi zise: Spuneţi-i lui Ebu Bekir să facă namaz-ul! Când îşi mai reveni, porni spre moschee. A fost dus la moschee, susţinut de o mână de către Abbas (ra) şi de cealaltă mână de Măritul Ali (ra). Din toată fiinţa Lui se revărsa fastul şi măreţia namaz-ului. Se aşeză în spatele celui care urma să fie imam şi făcu namaz şezând. Numai de două ori reuşi să se ducă la moschee. Prima dată oficie Mesagerul lui Allah namaz-ul, iar Măritul Ebu Bekir (ra) transmise celor din spate spusele Lui. A doua oară însă, făcu namaz în spatele Măritului Ebu Bekir (ra). Aduse la cunoştinţa comunităţii cine va fi imam după El.

Da, încă o dată fusese împreună cu namaz-ul şi cu drept-credincioşii săi. Până în ultima clipă nu şi-a părăsit comunitatea.

După concepţia lui Ahmed b. Hanbel, comunitate înseamnă posibilitatea de a respecta poruncile lui Allah. Deoarece Allah (cc) porunceşte: Plecaţi-vă alături de cei care se pleacă. (Bakara[Vaca], 2/43). Unii dintre imami consideră comunitatea a fi un militant al namaz-ului. În concepţia lor, namaz-ul fără comunitate nu este namaz. Imamul Şâfiî consideră namaz-ul obligatoriu pentru comunitate. Conform şcolii hanefite, namaz-ul este tradiţie cu obligativitate continuă. Unii dintre imami consideră namaz-ul necesar comunităţii.[11]

Aici noi nu dorim să facem o analiză amănunţită a acestei probleme. Am abordat această chestiune pentru a arăta că Mesagerul lui Allah a fost robul lui Allah şi cât de puternică era dorinţa Lui de a face namaz.

Un om de rând dacă face namaz, el este oprit de a păcătui şi a face lucruri interzise. Pe când namaz-ul făcut de Mesagerul lui Allah…Mărita Aişe (r.anha) descrie frumuseţea namaz-ului făcut de El: Nu mă întrebaţi cum se ridica pentru "kıyam" (poziţia în picioare), cum făcea "ruku" (plecăciune), cum se apleca pentru "secde" (prosternare)![12]

Dacă nu ar exista nici un argument în favoarea existenţei Celui Drept, namaz-ul făcut de Mesagerul lui Allah este suficient ca probă. Deoarece în tot timpul namaz-ului făcut de El apărea Cel Drept. Oare un om care efectuează astfel namaz-ul poate păcătui?

Credinţa Lui cerea integritate. Atunci când înfăţişa namaz-ul ca fiind desăvârşit, nu neglija nici o altă formă a credinţei, precum postul. Câteva zile pe saptămână ţinea post, iar uneori ţinea post atât de îndelungat, încât credeai că nu se hrăneşte deloc. Alteori lua masa de după post cu alţii. Zilele de post erau mai multe decât celelalte zile.[13]

Din timp în timp, El ţinea post zile întregi fără să pună ceva în gură. Companionii se străduiau să-i urmeze exemplul, dar acest lucru era foarte greu. Odată erau ultimele zile ale ramadanului şi Mesagerul lui Allah îşi propusese să ţină câteva zile de post continuu. Şi companionii îşi propuseră acelaşi lucru. Dar, postul s-a prelungit câteva zile şi cu toţii sufereau. Din fericire venise bairamul şi toată lumea s-a bucurat. Dacă bairamul ar fi venit cu câteva zile mai târziu, cu toţii ar fi fost terminaţi. Văzând starea lor, Mesagerul lui Allah zâmbi şi zise: Dacă bairamul ar fi întârziat, eu tot aş fi ţinut post. Apoi continuă: Deoarece Allah îmi dă de mâncare şi de băut într-un mod pe care voi nu înţelegeţi.[14]

În ultimele zile ale ramadanului, Mesagerul lui Allah îşi sufleca pantalonii şi toată ziua se ruga.[15] În zilele acelea spatele Lui nici nu atingea pământul.

Chiar şi în zilele cele mai fierbinţi ale verii Mesagerul lui Allah ţinea post. Şi în timpul unor războaie ţinuse post. Câteodată războiul se prelungea şi în afară de El nu ţinea post decât Abdullah b. Revaha (ra). El zicea: Postul este o armură care-l fereşte pe om de păcat.[16] Armura cea mai solidă o îmbrăcase El şi astfel era protejat…

[1] Nesaî, İşreti'n-Nisâ, 1; Müsned, 3/129, 199, 285
[2] Buhârî, Nikâh, 1; Müslim, Sıyam, 73
[3] Mecmau'z-Zevâid, 2/271
[4] Tirmizî, Daâvât, 91
[5] Müsned, 5/149
[6] Buhârî, Fezâilu'l-Ashab, 27; Müslim, Fezâilu's-Sahabe, 110-111
[7] Buhârî, Fezâilu'l-Ashab; Müslim, Fezâilu's-Sahabe, 116-117; Müsned, 1/26
[8] Müsned, 1/320-321
[9] Buhârî, Teheccüd, 9; Müslim, 204; Müsned, 1/385-396
[10] Müslim, İman, 346
[11] İbn Hümam, Fethu'l-Kadir, 1/300
[12] Buhârî, Teheccud, 16; Müslim, Müsafirîn, 125
[13] Buhârî, Savm, 53; Müslim, Sıyâm, 178
[14] Buhârî, Savm, 49; Müslim, Savm, 59
[15] Buhârî, Leyletu'l-Kadir, 5; Müslim, İ'tikaf, 7
[16] Buhârî, Savm, 2; Tevhid, 35; Müslim, Sıyâm, 162-163
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2024 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.