Particularităţile pe care trebiue să le aibă un lider

Un comandant de război, pe lângă faptul de a fi un adevărat militar, este şi un lider. De aceea, toate particularităţile pe care trebuie să le aibă un lider, se vor regăsi şi la un comandant de război. Ne vom strădui să rezumăm aceste particularităţi în câteva puncte:

1. Orice lider să fie capabil de a lua decizii rapide şi eficiente. Luarea unei decizii are un loc fundamental în realizarea unor obiective. Dar, aşa cum nu orice decizie este corespunzătoare, ea nu poate fi îndeplinită la timp. Deciziile luate cu întârziere sau devreme nu sunt nicidecum decizii corespunzătoare. De aceea, decizia pe care o ia un lider trebuie să vină la timp şi să fie corespunatoare. Există momente în viaţă când trebuie luate decizii rapide. În aceste momente, liderul se detaşează de oamenii obişnuiţi şi îşi trăieşte propria dimensiune. Cu inteligenţa sa ascuţită decide rapid, iar decizia luată este corespunzătoare. Pe când, majoritatea deciziilor luate în grabă, sunt departe de a fi corespunzătoare. Deoarece cugetarea în luarea unei decizii şi graba sunt opuse una alteia. Două lucruri opuse nu se pot regăsi în acelaşi loc. Iată că, liderii pot foarte uşor să le combine.

2. Orice lider trebuie să fie brav şi curajos din fire şi din naştere. Cine nu este curajos, nu poate fi lider. Un lider trebuie să fie hotărât şi aspru. Va veni un timp când poate rămâne singur şi atunci curajul lui înnăscut îl poate scăpa de dispreţ. În momentul în care liderul este nevoit să ţină piept problemelor de unul singur, el trebuie să acţioneze ca şi cum ar avea în mână soarta a mii de oameni, pentru a-şi atinge obiectivele. Da, liderul nu trebuie să se teamă de moarte. Cel care se sperie din orice şi încearcă să se ascundă, nu poate fi un bun conducător.

3. Liderul nu este un om slab, ci cu voinţă. Nu este posibil ca el să se răzgândrească sau să renunţe la ceea ce crede. Este prieten nedespărţit cu speranţa, iar descurajarea îi este duşman. Un lider trebuie să depăşească obstacolul din faţa lui, chiar de-ar fi iadul. Altfel, cum ar putea să atragă masele? Da, liderul este un om cu o mare voinţă.

4. Liderul este conştient de responsabilităţile sale şi sentimentul de răspundere este o parte a personalităţii sale. Chiar dacă cei din jurul său pleacă unul după altul, el se va strădui să ducă greaua povară a idealului său tocmai datorită acestui sentiment de răspundere, care-l domină. Da, el crede că este atât de responsabil. Niciun obstacol nu-i poate zdruncina credinţa. Sentimentul de responsabilitate este o constantă a raţiunii sale.

5. Un lider trebuie să aibă concepţii înaintate şi să fie deasupra timpului său. Este un om care vede şi sesisează toate evenimentele referitoare la viitor, ce vor surveni după ani buni, cu claritatea evenimentelor care au avut loc în trecut şi ia decizii în funcţie de acestea. Dimpotrivă, dacă nu respectă mâine ceea ce declară astăzi, el nu poate fi crezut de nimeni. Liderul trebuie să prevadă viitorul pentru ca deciziile luate să poată fi îndeplinite. Altfel va fi nevoit să decidă în funcţie de paleta evenimentelor încât, acest lucru va fi cauza diferenţelor de idei şi gândire între colaboratori. Astfel se va genera un dezastru îndelungat. Oamenii care s-au adunat şi au format o comunitate, în faţa deciziilor ce se schimbă în fiecare clipă, dacă îşi pierd calitatea de a face parte dintr-o comunitate, vor ajunge în situaţia de a depinde de diferite idei şi opinii. De aceea, liderul trebuie să fie frate de lapte cu prudenţa şi intuiţia.

6. Liderul este un om stabil spiritual. El are un caracter sănătos, încât nu-şi schimbă poziţia în faţa nici unui eveniment. Cele mai mari succese le expune prin prisma stării sufleteşti a unui om învins, iar înfrângerile le va aprecia în nume propriu. Liderul reuşeşte să depăşească graniţele duşmăniei, fiind un om fericit ce-şi păstrează modestia până la sfârşitul vieţii sale. El îşi trăieşte viaţa în armonie şi fiecare lucru început îl duce la bun sfârşit. Chiar – aşa acum recită atât de frumos Coranul Mustafa İsmail – un lider bun ştie să-şi înalţe viaţa. Răposatul Mustafa İsmail ajunsese la performanţa de a recita Coranul ca nimeni altul. De multe ori termina de recitat cu un timbru vocal deasupra celui de la început. Cred că puţini oameni au parte de un asemenea privilegiu. Fără îndoială că, pentru ca liderul să aibă o asemenea particularitate, trebuie să fie de o largă modestie. Nu trebuie să-şi uite primele zile şi primii prieteni.

7. Liderul este un bun zaraf. El cunoaşte cel mai bine oamenii pe care-i conduce. Cel care nu ştie pe cine unde, cât şi în ce scop să folosească, nu ştie cui să încredinţeze o sarcină, pe lângă faptul că nu este un bun lider, nu este nici măcar un conducător de rând. Liderul este un om care stabileşte cine este potrivit pentru o activitate şi are grijă ca oamenii pe care i-a ales să ducă la bun sfârşit acea activitate; este un om care, în ciuda neajunsurilor, nu dă înapoi, căutând criterii de apreciere a talentelor şi aptitudinilor.

8. Liderul are un suflet ales, iubindu-i pe oameni în măsura în care fiecare individ al comunităţii îl iubeşte la rândul său. Încrederea sa în comunitate, ca şi încrederea comunităţii în el, este deplină.

9. Liderul nu are perioade compromiţătoare în viaţa sa. De aceea, în viitorul său nu se întrevăd evenimente ce ar putea fi criticate.Trecutul lui este luminos precum ziua şi dacă cineva îl cercetează cu ranchiună sau cu bune intenţii, nu poate găsi nimic care să-i păteze onoarea. Dacă lumea întreagă i-ar fi duşman, nimeni nu-i poate întina cinstea şi corectitudinea. Viaţa lui decurge pe aceeaşi linie.

10. Liderul este un om cu multiple orientări. În rândul comunităţii se face remarcat în orice domeniu. Slăbiciunea, lipsa voinţei nu fac parte din caraterul lui.Toate cercetările vor ajuta la descoperirea acestei laturi a caracterului său. Există lideri legendari menţionaţi de istoria universală. Dar, în nici unul din aceştia nu este posibil să evidenţiem totalitatea însuşirilor pe care le-am înşirat mai sus. Alexandru cel Mare, Hannibal, Napoleon, Hitler şi, din partea noastră, Fatih (Cuceritorul), Yavuz, Bayazid, Celâleddin-i Harzemşah, Selahaddin-i Eyyubî, Tarık b. Ziyad şi Şeyh Şâmil, cel care a luptat patruzeci de ani împotriva ruşilor, toţi aceştia sunt mari lideri. Dar, dacă sunt supuşi aprecierii potrivit articolelor înşirate mai sus, numele niciunuia din ei nu poate sta alături de numele liderului liderilor, Măritul Mohamed (sas). Da, există un singur lider, un singur conducător, care însumează în persoana sa, în cel mai înalt grad, toate caracteristicile din lume şi acesta este, fără nici o îndoială, Măritul Mohamed Mustafa (sas). Aşa este, deoarece El este Mesagerul lui Allah. Tot ceea ce a înfăptuit este confirmat de către Cel Drept.

1. O scurtă privire asupra vieţii Lui

Toate deciziile Lui erau potrivite şi rapide. Niciuna din deciziile Lui nu s-a soldat cu un eşec. De altfel, mai sus am redat pe larg exemple concrete. Ne-am străduit să redăm cum a luat decizii rapide şi potrivite la Uhud şi Huneyn şi cum a repurtat renumite victorii, salvându-şi oştirea de la înfrângere.

Din natură era curajos şi brav. Arătând deschis lumii întregi că nu se teme de nimic, urma o cale anevoioasă şi spinoasă. Îşi urma drumul fără să se teamă de nici o persoană sau comunitate. Mai mult, dacă oştirea arăta slăbiciune, El se arunca pe cal, mergea în întâmpinarea duşmanului şi, în timpul acesta, nu arăta nici urmă de teamă. Chiar şi un viteaz precum Măritul Ali (ra) declara: Atunci când nouă ne era frică pe câmpul de luptă, ne ascundeam în spatele Mesagerului lui Allah ca să fim în siguranţă.

Într-o zi, Mesagerul lui Allah se odihnea sub umbra unui copac. Un duşman îndrăzneţ se apropie de El, ridică paloşul şi tocmai când voia să lovească, Mesagerul lui Allah îşi deschise ochii. Curajosul om îi zise: Acum cine te va scăpa din mâinile mele? Profetul nostru îi zise cu un calm desăvârşit: Allah (cc). Omul fu tulburat de curajul Mesagerului lui Allah care te fermeca şi scăpă din mână sabia. De data aceasta Mesagerul lui Allah luă paloşul şi îi puse omului aceeaşi întrebare. Dar omul nu era în stare decât să spună "aman!" Iată dimensiunea curajului Mesagerului lui Allah şi iată marea supunere faţă de Allah!

În Medina se auzea un mare zgomot şi cu teamă şi îngrijorare toată lumea ieşise afară ca să afle de unde venea acesta. După un timp apăru un vârtej de praf. În momentul în care praful se risipi, apăru Mesagerul lui Allah, care zise: Nu este nimic de care să vă fie teamă. Astfel calmă pe toată lumea.

Prima dată El auzise zgomotul şi, înaintea tuturor, sărind pe calul lui Ebu Talha (ra), s-a dus în cea mai mare viteză spre locul de unde venea acel zgomot, a văzut despre ce este vorba şi s-a întors. Calul Ebu Talha, căruia nu prea îi plăcea să alerge, în noaptea aceea a alergat ca vântul de bucurie că a fost încălecat de Mesagerul lui Allah. Mesagerul lui Allah a dovedit un curaj ieşit din comun, mergând de unul singur asupra zgomotului ce îi înfricoşase pe toţi.

Atunci când se aflau în peşteră, văzându-l pe Măritul Ebu Bekir (ra) că este îngrijorat pentru El, i-a zis: Întrucât tu presupui că este vorba de doi oameni, al treilea este Allah (cc). Astfel a liniştit un om care era neliniştit de soarta Lui. De altfel, faptul că, atunci când a plecat de acasă, a trecut prin mijlocul duşmanilor, nu reprezintă un curaj deosebit?

Avea o voinţă sănătoasă şi de nezdruncinat. Voinţa Lui nu putea fi înfrântă. Deoarece Cel Drept i-a întărit voinţa.

2. Măreţie de neatins

Înainte de a se naşte i-a murit tatăl, rămănând orfan încă de când se afla în pântecele mamei. Ca urmare, sprijinul venit din partea tatălui şi slăbiciunea rezultată în urma acestui sprijin, nu au fost subiect de discuţii pentru El. De altfel, scopul Lui era de a-şi întări voinţa.

La vârsta de şase ani şi-a pierdut şi mama. Nu există o altă fiinţă în afară de mamă, care să fie sprijin pentru un om, o fiinţă care îşi face simţită sprijinul toată viaţa. Iar acum şi acest sfânt sprijin îi fusese luat. Evenimentele trăite îl căleau şi, cu fiecare zi, voinţa Stăpânului Lumilor strălucea, devenind mai puternică.

Pin aceste evenimente, Allah (cc) îi era izvor de încredere, acordându-i atenţia Sa şi înlăturând tot ceea ce ar fi umbrit acest lucru. Da, Allah (cc) urma să-l sprijine şi să-l educe. Poate că, prin încetarea oricărui sprijin, Mesagerul lui Allah trăia perioada de zbucium a omenirii. Pentru ca în viitor să fie în stare să îndeplinească acea mare misiune, trebuia să-i fie călită voinţa. Dacă într-o zi lumea întreagă ar dispărea şi El ar rămâne singur, să nu se teamă şi să nu şovăie. Dacă El ar fi fost expus acestui fenomen ce nu a avut loc, atunci totul ar fi la locul său ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În cazul în care nu ar fi fost aşa, după perioada de zdruncinare de la Uhud, cum ar fi fost posibil ca El să dea poruncă de urmărire a duşmanului? Îl stăpânea o asemenea voinţă, încât în ciuda faptului că El, ca şi companionii săi, era rănit şi obosit, reuşesc să urmărească duşmanul, El fiind în frunte.

În nicio clipă a vieţii, El nu a intrat în panică. În momentele în care cei mai viteji companioni fugeau care încotro, El nu s-a mişcat din loc nici cu un pas. Da, avea o voinţă de oţel.

Când era la Mecca, a îndurat toate suferinţele, dar nu a fost zdruncinat. Soţia şi unchiul au murit unul după altul – amândoi au fost marii Lui susţinători – însă El nu a deznădăjduit.

La Taif au aruncat în El cu pietre, rănindu-l grav şi în momentul acela a primit o propunere din partea îngerului: Dacă Mesagerul lui Allah îi permite, Gabriel va prăvăli muntele în capul celor din Taif. Chiar şi în acea situaţie, voinţa nu i-a slăbit în faţa acestor oameni care i-au umplut trupul de sânge şi a zis "nu!", refuzând propunerea îngerului.

Allah! Ce fel de voinţă este aceasta, încât chiar şi în asemenea clipe grele, nu s-a abătut de la decizia luată! Cu un asemenea lider poţi merge la moarte, pentru un asemenea lider sacrifici orice. Deoarece omul ştie foarte bine că un asemenea lider nu-l va abandona niciodată. Oamenii care îşi pot părăsi prietenii la vreme de restrişte, oamenii cu voinţa tocită, care pot înlocui principiile şi idealurile pentru care ieri au murit mii de oameni, iar astăzi se aşteaptă din partea lor acelaşi devotament, cum pot fi lideri şi cum pot fi ei urmaţi!? De altfel, cei care descurajează omul de astăzi nu sunt asemenea lideri?

Mesagerul lui Allah era un om cu responsabilitate, un viteaz cu o voinţă vie. Coranul ce i s-a relevat dacă ar fi pogorât asupra munţilor, i-ar fi distrus. El era stăpânul unei extraordinare voinţe.

A fost însărcinat cu munca de comunicare. Trebuia să relateze despre Allah (cc), iar acest lucru era dificil precum ai încerca să goleşti oceanul cu o coajă de ou. Dar, Mesagerul lui Allah a trecut la fapte fără să ezite. A ţinut cont de facultăţile omeneşti ale indivizilor şi a pus stăpânire pe sufletele lor.

Scopul vieţii Lui a fost să comunice İslamul. El nu purta grija nici a lumii de azi şi nici a lumii de apoi. Nu uitase responsabilitatea pe care o are, chiar dacă vizitase raiul şi ajunsese în preajma Celui Drept. Din locurile în care i se aşternuseră la picioare stelele precum dalele caldarâmului, s-a întors într-o lume plină de suferinţă şi chin, ca să fie împreună cu noi. Deoarece El era un om care îşi percepea responsabilităţile prin toţi porii trupului. Avea o asemenea mentalitate despre responsabilitate, încât gemea sub greutatea responsabilităţii de a fi om, zicând: Ah, dacă aş fi fost o bucată de lemn tăiată pentru foc!

Ce nevoie mai este să lungim vorba! Chiar şi când era un copil în scutece, era un om programat pentru sarcina pe care o avea şi care să zică: "credincioşii mei, credincioşii mei!" Starea Lui din timpul judecăţii de apoi era o prelungire a acestei responsabilităţi. De altfel, cine avea puterea de a purta o asemenea responsabilitae în afară de El? Era ca şi cum ar fi fost împovărat cu responsabilitatea întregii lumi, începând de la primul om până la ultimul.

Mesagerul lui Allah era stăpân pe o concepţie şi o intuiţie ce depăşeau dimensiunile înguste ale vremii şi locului. Întotdeauna privirile Lui contemplau chipul lumii veşnice. Nu a fost El acela care, când era încă în lume, a relatat detaliat despre rai, despre iad, despre judecata de apoi? Vedea şi relata despre cele văzute. Cu deosebire, aşa cum am tratat subiectul despre adevărul spuselor Lui, tot astfel şi tot ceea ce a spus despre viitor nu au fost minciuni. La vremea şi ceasul respectiv, tot ceea ce a spus a apărut, iar o parte aşteaptă să apară.

Evenimentele de la Hudeybiye sunt foarte importante pentru a reda faptul că El avea idei înaintate. Cred că mai sus am acordat loc suficient acestui subiect.

3. Un om neschimbat

Stăpânul Lumilor, aşa cum şi-a început activitatea, în aceeaşi măsură şi cu aceeaşi disciplină şi-a desfăşurat viaţa. Conduita şi atitudinea pe care le-a avut la Mecca, în perioada în care era înconjurat numai de un rob, de o femeie şi de un om independent, erau aceleaşi în timpul Pelerinajului de Adio, când îi privea în ochi pe cei peste o sută de mii de oameni adunaţi acolo. Chiar şi în perioadele în care victoriile veneau precum o ploaie torenţială, modestia i-a crescut.

Mesagerul lui Allah este singurul lider care nu s-a schimbat de-alungul vieţii Sale. Priviţi cum a avut atât de mult de suferit şi, în ciuda faptului că cei din jur găseau motivaţii multora din aceste necazuri, El nu şi-a schimbat atitudinea, comportându-se ca la început.

Anexarea unor noi prieteni la veriga prieteniei şi faptul că printre aceştia se aflau oameni fără egal, nu l-au determinat să-şi uite vechii prieteni. A rămas acelaşi om ca la început.

4. Incomparabila Lui modestie

Într-o zi lua masa împreună cu companionii Săi. O femeie care trecea pe acolo zise: Stă şi mănâncă precum un rob. Fără să-şi schimbe atitudinea, Mesagerul lui Allah răspunse: Da, poate fi un rob mai bun decât mine! Eu sunt robul lui Allah (cc). Femeia continuă cu aceeaşi neobrăzare: El mănâncă şi mie nu-mi dă. Atunci Mesagerul lui Allah o pofti la masă. Femeia zise: Nu, eu vreau îmbucătura din gura ta. Mesagerul lui Allah scoase din gură îmbucătura şi i-o dădu. Cei care au fost acolo spun sub jurământ că, începând cu momentul în care femeia a pus în gură îmbucătura, ea a devenit una dintre cele mai fidele femei din Medina.

Într-o zi, uitându-se la omul care tremura în faţa Lui, zise: Fratele meu, nu tremura! Şi eu sunt fiul unei femei care mânca pâine goală…

Îngerul veni şi-l întrebă: Vrei să fi profet rob sau profet rege? Gabriel îi suflă în ureche: Fii modest în faţa Stăpânului tău! Mesagerul lui Allah răspunse: Vreau să fiu un profet rob, care o zi se culcă flămând, rugându-se prea plecat şi în altă zi este recunoscător că este sătul

Când toate acestea aveau loc, prada şi cadourile venite din cele patru zări ale lumii zăceau la picioarele Lui. Dar El, în ciuda dreptului pe care-l are, nu profită de nici o parte din acestea, împărţind totul companionilor Săi. Această comportare nu s-a schimbat de-alungul vieţii Sale. După cucerirea Meccăi îşi plecase atât de mult capul încât, în loc să atingă al nouălea cer, se plecase gata să atingă cureaua samarului…

Atunci când venea Sa'd b. Muaz, spunea celor din jur: Sculaţi-vă în picioare pentru domnul vostru. Pe când, atunci când companionii îl vedeau pe El şi se ridicau în picioare, li se adresa: Nu vă ridicaţi în picioare precum începătorii!

În timpul miraj-ului (călătoria nocturnă), a fost imamul tuturor profeţilor şi s-a rugat împreună cu ei. Dar acest privilegiu nu l-a schimbat şi a spus: Nu mă consideraţi superior lui Musa b. İmran (as). Altă dată a zis: Nu mă consideraţi superior lui Yunus b. Mettâ (as). De multe ori vălul lumii tăinuite se ridicase din faţa ochilor Lui şi El putuse observa străfundurile ei. Într-o zi a auzit roabele vorbind în camera Măritei Aişe, care ziceau: Avem printre noi un profet care ştie ce va fi mâine. Le-a zis: Dacă trebuie neapărat să spuneţi ceva,spuneţi adevărul.

Da, există un singur om, un singur lider care de-alungul vieţii nu şi-a schimbat comportamentul şi acesta este, fără îndoială, Măritul Mohamed Mustafa (sas).

5. Descoperirea valorilor

Mesagerul lui Allah nu avea egal în cunoaşterea celor care erau sub comanda Sa. În timpul emigrării în Etiopia, a fost o extraordinară concordanţă între cei care emigrau şi alegerea persoanei care îi va conduce. Prin serviciile aduse în preajma lui Necaşî, Cafer b. Ebi Talib (ra) era cel mai potrivit.

Primul călăuzitor pe care l-a trimis la Medina era Mus'ab b. Umeyr. Prin realizările sale, Mus'ab este un veridic exemplu ce confirmă abilitatea Mesagerului lui Allah în alegerea oamenilor pentru diferite sarcini. În acea zi, în Medina era nevoie de un om inteligent precum Mus'ab şi Mesagerul lui Allah pe el l-a trimis.

În timpul emigrării trebuia ca în patul Mesagerului lui Allah să doarmă cineva pentru a induce în eroare pe idolatrii. Poate că, atacurile ce-l vizau pe Mesagerul lui Allah îl puteau lovi pe acesta. În această situaţie, era nevoie de un viteaz precum Măritul Ali (ra). Acesta a şi fost ales.

Cine trebuia să-i fie tovarăş în peşteră? Cu cine trebuia să fie văzut pentru prima dată de către mediniţi? Trebuia să fie Măritul Ebu Bekir (ra), care îşi păstra statutul de a fi al doilea om după profet. Aşa s-a şi întâmplat. În ce post şi poziţie l-a aşezat Mesagerul lui Allah pe Ebu Bekir (ra) în timpul îndeplinirii unor îndatoriri, acesta a rămas pe loc de-alungul vieţii sale. Deoarece prima alegere era foarte potrivită.

De altfel, în alegerea tuturor "califilor bine ghidaţi" se simte intervenţia Lui. Trebuia ca primul calif să fie Ebu Bekir, al doilea Ömer, al treilea Osman, iar al patrulea Ali (ra). Deoarece limita existenţei trasată de soartă cerea acest lucru. Este evident faptul că această orânduire s-a făcut print-o distribuire divină.

În toate faptele Sale, începând de la paloşul pe care i l-a dat lui Ebu Dücâne (ra) şi până la misiunea încredinţată lui Nuaym b. Mes'ud (ra) de a strica relaţiile dintre koreişiţi şi evrei, El a acţionat după principiul de a încredinţa orice sarcină oamenilor Săi şi a reuşit acest lucru.

Huzeyfe (ra) afla secrete, apoi le transmitea Lui. La Mecca l-a folosit pe unchiul său Măritul Abbas (ra) pentru a culege informaţii şi acesta a reşit cu succes.

Începând de la persoanele pe care le-a desemnat drept comandanţi, de la soliile trimise cu scrisori la curtea regilor şi până la alegerea şi acceptarea în Divan a elementelor capabile din rândul discipolilor, toate aceste evenimente aveau loc sub îndrumarea Lui.

Da, este foarte important pentru un lider să cunoască bine oamenii cărora urmează să le încredinţeze însemnate îndatoriri. Istoria relatează despre greşelile liderilor în legătură cu acest subiect. Nu este deloc mic numărul liderilor care au fost trădaţi de oamenii cei mai apropiaţi.

Pe Erkam b. Ebî Erkam (ra), Mesagerul lui Allah îl folosea mai mult în activităţi financiare. Pe timpul Măritului Ebu Bekir (ra) şi Măritului Ömer (ra), el avea aceeaşi însărcinare. Măritul Osman dăruia din cota sa de alimente unei rude apropiate. Numai că, această generozitate era greşit interpretată de unii şi se credea că cei din clanul Ümeyyeoğlu primeau ajutor din tezaur. Pentru a nu fi acuzat de o asemenea vină, Erkam b. Ebî Erkam (ra) a predat cheile tezaurului Măritului Osman zicând: Lumea înţelege greşit faptul că tu dai din avuţia ta, iar eu, datorită acestei acuzaţii, nu mai pot avea grijă de munca financiară.

6. Dragostea din inimi

Mesagerul lui Allah era un lider care iubea şi era iubit. De aceea, fiecare persoană credea că este cel mai iubit de El, iar fiecare om îl accepta pe El drept persoana pe care o iubea cel mai mult.

În preajma morţii, de multe ori venise în mijlocul companionilor în moschee şi plânsese, măsurându-i cu privirea. Ştia foarte bine că, după un timp va fi din nou împreună cu ei, dar urma să ia sfârşit comuniunea lor din această lume. Sosise vremea ca El să se înalţe spre Cel Drept, iar lumea cerească Îl aştepta cu nerăbdare. Simţind un profund ataşament faţă de companionii Săi, vărsa lacrimi pentru despărţire.

Mesagerul lui Allah îşi iubea companionii şi îşi proteja confidenţii. El zicea: Fiţi atenţi faţă de companionii mei şi nu le spuneţi cuvinte nepotrivite. Companionii mei sunt precum stelele de pe cer şi oricăruia dintre ei vă veţi conforma, veţi găsi drumul călăuzitor. Şi încă multe cuvinte erau dovada acestei iubiri.

În acelaşi timp, şi El era iubit de ceilalţi; era iubit nebuneşte. De altfel, a-L iubi nu era dovada unei credinţe desăvârşite? Companionul care stăpânea cea mai desăvârşită credinţă, îl iubea în cel mai înalt grad.

În timpul execuţiei, Hubeyb a fost întrebat: Ai vrea ca în locul tău să fie executat El? Dacă ar fi zis "da", scăpa. Dar, el era un companion şi dat răspunsul potrivit acestei poziţii: Nu. Nu numai în legătură cu executarea Lui în locul meu, ci chiar în schimbul scăpării mele, nu sunt de acord nici măcar cu faptul de a se înţepa cu un spin.

Sa'd b. Rabî (ra) era pe moarte în urma rănilor primite. Când îşi trăia ultimele momente, a zis: Transmiteţi salutul meu Mesagerului lui Allah. Jur că, acum simt mireasma raiului după luptele de la Uhud. Spuneţi şi clanului meu că, dacă în timp ce unul din ei a rămas în viaţă i se întâmplă ceva Mesagerului lui Allah, să ştie foarte bine că nu pot da socoteală în faţa lui Allah (cc)!

Sümeyra (r. anha) îl căuta înnebunită pe câmpul de luptă, întrebând mereu: Unde este Mesagerul lui Allah? Când îl vede, cu toate că ducea pe spinarea calului coşciugul în care se aflau soţul său şi cei doi fii, zice: De-acum toate nenorocirile îmi par uşoare, deoarece eşti în viaţă, o, Mesagerule!

Nesîbe, atunci când îl proteja cu sabia în mână, nu vedea pe nimeni. Profetul nostru îi zise, arătându-i fiul: Fugi în ajutorul fiului tău! Atunci, ea îşi aduce aminte că are un fiu, aleargă la el să-i oblojească rănile, îl ia în spinare şi îi zice: Hai, fiule! Apără-l pe Mesagerul lui Allah!

Apărându-l pe Mesagerul lui Allah, Măritul Ebu Bekir (ra) este bătut şi intră în comă. Mama lui aşteaptă la căpătâiul lui în speranţa că îşi va deschide ochii. Acesta îşi deschide ochii şi imediat întreabă: Ce s-a întâmplat cu Mesagerul lui Allah? Mama sa îi duce la buze lingura de supă, dar el o respinge, zicând: Până când nu-mi aduceţi veste de la Mesagerul lui Allah, nu voi înghiţi nimic.

Putem aduce mii de asemenea exemple, care dovedesc faptul că, Mesagerul lui Allah era atât de iubit atât de către companioni, cât şi de întreaga tagmă a credincioşilor.

În această atmosferă de iubire, El avea o încredere desăvârşită în cei din jur. La uşa lui nu exista paznic, deoarece toată lumea era mulţumită de El, iar El, mulţumit de toţi.

7. De la început era inocent

Trecutul Mesagerului lui Allah era curat. Niciuna din comportările sale nu-l adusese în situaţia de a comite vreo greşeală. Măritul Ebu Bekir (ra) era tovarăşul din copilărie al Profetului nostru. Dacă ar fi văzut la El o faptă cât de cât ruşinoasă, ar fi fost el primul om care a crezut în El înainte de a-şi proclama profeţia? Mărita Maica Noastră Hatice (r. anha), atrasă de ireproşabila Lui morală, l-a ales pe Mesagerul lui Allah dintre toţi pretendenţii la mâna ei. Maica Noastră, Mărita Hatice (r.anha), o femeie pură, s-a străduit să fie pe măsura unui om pur precum Mesagerul lui Allah şi a trăit până la sfârşitul vieţii, fiindu-i devotată, precum relatează versetul din Coran: Femeile cele bune sunt pentru bărbaţii cei buni, iar cei buni sunt pentru cele bune.(Nur[Lumina], 24/26).

Încă din perioada vieţii Sale, morala şi virtutea Sa erau subiect de epopee. Meccanii îl cunoşteau drept un om "devotat", înainte ca El să-şi trimită mesagerii. Justeţea şi statornicia Lui erau incontestabile. Acest lucru îl ştiau şi-l mărturiseau şi Ebu Cehil, şi Ebu Leheb. Altele erau chestiunile pe care ei nu le puteau depăşi. Altfel, toţi duşmanii ştiau că El spune adevărul.

O caracteristică aparte era lipsa de păcate, El fiind inocent. Cu voia lui Allah ne vom referi în detaliu la această caracteristică a Mesagerului lui Allah.

Sir William Muir zice: Măritul Mohamed (sas) era o personalitate superioară şi un monument de virtute. În timpul vieţii Sale, niciodată nu s-a aflat în situaţia de a fi văzut ca un om de rând de către cei de grad înalt. El a întemeiat state, a dărâmat state. Chiar şi în timpul atâtor tulburări, a trăit cu modestie, ducând o viaţă curată…

Mesagerul lui Allah era departe de slăbiciunile omeneşti. Avea talente şi aptitudini foarte diversificate şi desăvârşite. Asemenea talente şi aptitudini desăvârşite nu le poate stăpâni decât un profet. Deoarece pentru niciuna din celelalte funcţii, nu era necesară existenţa unui asemenea talent. De exemplu, dacă El ar fi fost doar un om de afaceri, priceperea Lui în această meserie ar fi fost suficientă pentru a deveni un afacerist de cel mai înalt grad. În această situaţie însă, geniul său politic şi militar nu ar mai fi fost folosite, datorită lipsei de teren propice. Pe când El, pe lângă faptul că era un bun afacerist, în acelaşi timp era şi un desăvârşit conducător şi distins comandant de oşti.

Nu este corect să limităm problema doar la domeniile unor profesii. El a fost creat la dimensiunea de a putea îmbrăţişa toată omenirea. O asemenea vocaţie o au doar profeţii. În caz contrar, ar trebui acceptată ideea că, talentul şi aptitudinile Lui au fost create fără rost.

Mesagerul lui Allah a fost la înălţime în orice chestiune şi în orice domeniu. De altfel, aşa trebuia să fie, încât chiar şi cei din preajma Sa, care dovedesc talent şi aptitudini, să rămână sub călăuzirea Lui. După El, cel mai capabil om era Măritul Ebu Bekir (ra). Dar el îl accepta pe Mesagerul lui Allah mai mult decât ceilalţi, dovedind un ataşament profund.

8. Concluzia

Am dorit să facem o scurtă apreciere a însuşirilor pe care trebuie să le aibă un lider…dacă am reuşit, am înţeles că, numai El este cel care însumează toate aceste caracteristici. Da, din acest punct de vedere, nu există un singur om care să se apropie de Profetul nostru, încât să-l acceptăm drept egal. De aici ajungem la următoarea concluzie: însuşirile Mesagerului lui Allah sunt desăvârşite şi de cel mai înalt grad. Perfecţiunea şi superioritatea Lui nu sunt comparabile cu a altora. Deoarece Cel Drept l-a creat perfect, predestinându-l întregii lumi.

Mesagerul lui Allah era un desăvârşit comandant de oşti. Redarea acestei laturi a capacităţii Sale numai prin cuvântul "geniu" ar fi greşită. Faptul că nu putem exprima totul prin cuvinte ne determină să greşim uneori, şi noi, fără să ne dăm seama, îi atribuim Lui calitatea de geniu militar. Pe când, latura militară a Mesagerului lui Allah nu poate fi elucidată prin acest cuvânt. Deoarece această latură a fost întărită prin revelaţie, fiind legată de raţiunea Mesagerului lui Allah. De altfel, chestiunea asupra căreia ne oprim cu insistenţă este un argument al faptului că toate acestea au legătură cu însuşirea de profet. Noi, cu acest gând ne apropiem de toate problemele care au legătură cu Profetul nostru. Chiar dacă uneori nu ne exprimăm prin cuvinte, acesta este gândul nostru.

Pornind de la această idee fundamentală, acum vom trece rapid peste partea care probează faptul că era un desăvârşit comandant de oşti. Deoarece toate caracteristicile pe care le vom enumera sunt însuşiri ce se pot întâlni numai la militarii de excepţie, care şi-au petrecut viaţa pe câmpul de luptă. Numai că, starea de geniu militar a Mesagerului lui Allah, poate oferi cunoştinţe tuturor geniilor militare de pe faţa pământului. Această stare nu provenea din natura Sa, deoarece El era o persoană neinstruită. Până atunci nu văzuse un război în afară de luptele de la Ficâr, care semănau mai mult cu luptele de cartier. În acel război El a purtat săgeţile unchilor săi, fără să arunce însuşi vreo săgeată.

Pe când acum, acest om comanda războaie încărcate de tactici şi strategii, ce ar face pe orice comandant să-şi muşte degetele, şi în toate ieşea învingător. Mesagerul lui Allah în viaţa sa nu citise un rând, încât să obţină cunoştinţe despre acest domeniu. În acest caz, rangul de comandant de oşti era demonstrat de capacitatea şi inteligenţa Sa, în calitate de profet.

Mesagerul lui Allah era un comandant fără egal. În lume nu a mai apărut un comandant de oşti atât de mare ca El.

1. Nu avea pereche, era mare, deoarece a definit un scop prin porunca lui Allah. Idealul Lui era cert şi limpede: va răspândi dreptatea, înlăturând toate obstacolele ce-i stăteau în cale. Toată viaţa a urmărit acest ţel. Fiecare zi ce trecea era o evoluţie rapidă în perceperea şi înţelegerea căilor ce duc spre acest scop, atât de către El, cât şi de cei din preajma Sa. A deveni jefuitor, îndepărtându-se de acest ţel înalt, era foarte departe de El şi de nobilii săi cpmpanioni. Cei care vor investiga viaţa Lui de profet cu o durată de douăzeci şi trei de ani, vor observa că, declaraţiile de la începutul unei acţiuni vor fi aceleaşi şi la sfârşitul ei. În nici o perioadă a vieţii, a lupta nu a fost un scop pentru El. Lupta a fost cea din urmă soluţie la care a apelat. Deoarece pe frontul de luptă s-a mers întotdeauna cu o alternativă, iar lupta a fost ultima alegere. Pentru cei care acceptau una din aceste soluţii, nu era corect să înceapă lupta. İslamul nu încuviinţează o asemenea comportare. Profetul nostru a consemnat ca un principiu faptul ca, în nici un caz să nu aibă de suferit copiii, femeile şi cei care nu sunt în stare să ţină în mână o armă şi le-a amitit acest lucru ostaşilor şi comandanţilor de oşti. Halid b. Velid (ra) şi Üsame b. Zeyd (ra) au fost doar dojeniţi pentru faptul de a fi omorât oameni care au jurat credinţă din teamă. Da, El a urmărit un asemenea scop, a stabilit un asemenea ţel, încât nu numai El şi companionii săi, ci şi cei care i-au urmat după secole nu s-au abătut din drum şi şi-au valorificat toate eforturile în această direcţie. Iată, statele, care reprezintă azi o prelungire a acelor timpuri, cu toate că au întâmpinat atâtea distrugeri, au rămas în picioare, ele reprezentând cele mai izbitoare exemple. Cu toate că nu au calitatea pe care şi-o doresc, nu se poate nega legătura lor cu Mesagerul lui Allah.

2. Mesagerul lui Allah acţiona după principiul "Cea mai bună apărare este atacul". Au fost momente când a dus şi lupte de apărare. Dar, toate acestea erau pentru a pregăti terenul pentru atac.

3. Întotdeauna a avut un comportament prudent. Niciuna din acţiuni nu a fost lăsată pe seama sorţii. Fiecare pas al Profetului nostru a fost făcut luându-se în calcul orice detaliu, încât faptul că în viaţa sa nu a făcut un pas înapoi reprezintă o dovadă. De exemplu, odată fusese o întârziere a informaţiilor despre duşman. Ce efectiv avea oştirea duşmană? Acest lucru nu putea fi determinat. Patrula de recunoaştere prinsese un om şi încerca să-l determine să vorbească. Dar, atunci când omul spunea adevărul, el era bătut, iar când minţea era lăsat în pace. Aflând despre această situaţie, Mesagerul lui Allah a poruncit ca omul să fie elibarat. Apoi l-a întrebat câte cămile se taie pe zi pentru oştirea care se apropie, iar omul spuse numărul lor. Profetul nostru, socotind câţi oameni se pot hrăni din carnea unei cămile, determină numărul ostaşilor din armata duşmană şi îşi stabili strategia în funcţie de acest lucru. Precum am văzut, Mesagerul lui Allah nu făcea niciun pas la întâmplare. Supraveghea şi cerceta starea duşmanului, apoi îşi pregătea oştirea potrivit situaţiei. Pentru un comandant de oşti, acest lucru este o caracteristică înnăscută.

4. Mesagerul lui Allah avea un comportament disciplinat şi această disciplină nu a dispărut de-a lungul vieţii sale. Planifica foarte bine unde şi când se va merge, când va fi atacat duşmanul. Un exemplu clar al acestui principiu a fost marşul spre Hayber. S-a prefăcut că merge spre Katafan, dar a pornit asupra Hayber-ului. Cei din Katafan, crezând că sunt atacaţi, se retrag în spatele zidurilor cetăţii. Cei din Hayber, văzând că lupta nu are legătură cu ei, sunt nepregătiţi şi cad în lâncezeală. Dimineată ei sunt mahmuri şi moleşiţi, pe când musulmanii deja şi-au făcut namaz-ul de dimineaţă, încât sunt uşor de învins. Acest lucru a fost posibil cu uşurinţa sorbirii unei ceşti de cafea, datorită extraordinarei planificări stabilite de către Mesagerul lui Allah şi disciplinei ostaşilor. Şi înaintarea spre Mecca s-a făcut la fel de disciplinat. Chiar şi măritul Ebu Bekir (ra) nu ştia unde şi pentru ce se duc, încât atunci când meccanii au aflat, nu au mai putut fugi. Ceea ce am relatat mai sus, dând exemple din luptele duse de Mesagerul lui Allah şi luptele pe care nu le-am menţionat, dar sunt relatate în cartea despre biografia Lui, toate acestea au fost înfăptuite datorită acestei discipline.

5. Profetul nostru, într-o clipă ţinea duşmanul ca-n cleşte, încât în această situaţie şi timpul şi locul erau împotriva duşmanului, dar de partea musulmanilor. Acest lucru reprezintă opera raţiunii Lui tulburătoare. În locul unde şi-au făcut tabăra musulmanii în apropiere de Bedir, era sursa de apă. Idolatrii însă se aflau într-un loc lipsit de apă.

6. Mesagerul lui Allah folosea foarte bine timpul în favoarea sa. De exemplu: La Hendek mereu prelungise timpul, până la venirea iernii, iar meccanii fuseseră nevoiţi să se întoarcă. De altfel, terenul era de partea musulmanilor. Şi programarea luptelor de la Huneyn uimeşte în aceeaşi măsură. Dacă ar fi existat o mică întârziere, musulmanii nu ar mai fi găsit prilejul să atace şi ar fi fost nevoiţi să ducă o luptă de apărare în condiţii nefavorabile. Dar Mesagerul lui Allah a poruncit soldaţilor să pornească, valorificând timpul în favoarea musulmanilor. Tot în acest război, determinarea arcaşilor duşmani să iasă din spatele scuturilor şi astfel să se expună, reprezintă aplicarea aceleiaşi tactici de luptă. Avangarda s-a dat înapoi, dând impresia de retragere, iar arcaşii i-au urmărit. Arma lor cea mai puternică era săgeata şi atunci când ei au ieşit din amplasamentul lor, săgeţile arcaşilor n-au mai fost bune de nimic. Deoarece intraseră în lupta corp la corp. Aici era rândul paloşului şi porunca de atac venită la timp, era cea mai potrivită.

7. În timpul luptelor, cele mai importante necesităţi pentru o armată sunt proviziile şi muniţia. În timpul niciunui război dus de Mesagerul lui Allah nu s-a ivit inconvenientul de a se termina proviziile sau muniţia. De altfel, Sfântul Coran, în versetele sale consemnează faptul că pentru oameni sunt pregătite mijloace de subzistenţă, iar Mesagerul lui Allah a ştiut să le folosească energia.

9. Discipolii pe care i-a pregătit Profetul

Tot ceea ce am enumarat până acum este în legătură cu tehnica de luptă a Mesagerului lui Allah şi cu faptele sale. El a format o armată fără egal şi această oştire, în cel mai scurt timp, a reuşit să cucerească lumea. Datorită faptului că a format oşteni şi Armata Luminii, Mesagerul lui Allah a fost un comandant de oşti fără pereche. El nu a comandat o armată precum alţi conamdanţi militari.

Armata pe care a format-o Mesagerul lui Allah atrage atenţia prin trei importante caracteristici:

1. desăvârşită educaţie;

2. morală solidă şi o bună creştere exemplară;

3. credinţă de nezdruncinat şi conştiinţa supunerii.

Prin afirmaţia "Forţa stă în aruncare", Profetul nostru semnala industria de război ce urma să apară. Această exprimare face parte din cuvintele Lui miraculoase. În acea epocă El a pus în practică aceste cuvinte, dând o mare importanţă aruncării. Există multe hadis-uri în care se face îndemn la aruncare. Unul este foarte interesant. Se referă la Măritul Sa'd b. Ebî Vakkas (ra), căruia i-a spus: Mama şi tatăl meu jertfă să-ţi fie, o, Sa'd, aruncă săgeata! Profetul nostru a zis de multe ori unor oameni "Mama mea să-ţi fie jertfă" sau "Tatăl meu să-ţi fie jertfă", dar singurul om căruia i-a spus ambele formule a fost Sa'd b. Ebî Vakkas (ra). Deoarece Sa'd era un foarte iscusit aruncător de săgeţi.

Mesagerul lui Allah îşi forma ostaşii prin practică. În perioadele în care nu participau la război, companionii erau îndemnaţi să practice diferite sporturi, organizându-se competiţii. Chiar şi Profetul nostru participa la unele din aceste întreceri. Competiţiile de lupte ( güreş ), organizate între tinerii care nu aveau vârsta de a participa la război, sunt argumente concrete care relevă importanţa ce se acorda activităţilor sportive.

În acea perioadă, Armata İslamului era desăvârşită atât din punct de vedere a forţei fizice a indivizilor, cât şi a puterii tehnice a armatei. Desigur că, pe lângă acestea, nu trebuie uitată forţa morală a ostaşilor.

În rândul ostaşilor din Armata İslamului exista o etică solidă, care putea stârni invidia îngerilor. Mesagerul lui Allah formase asemenea ostaşi, încât aceştia generau încredere şi siguranţă oriunde se duceau. În niciun loc cucerit de companioni, nu se poate relata despre cel mai mic eveniment legat de atingerea onoarei şi cinstei cuiva. Da, semnificaţia cinstei evoluase în asemenea grad în rândul ostaşilor. Desigur că, această cinste izvora din credinţa şi doctrina lor. Nu era posibil să vezi printre ei un singur om care să acţioneze contrar doctrinei. Acest lucru era o manifestare a credinţei lor. Relatând despre această stare, Coranul zice: Nu vei afla nici un neam [de oameni] care cred în Allah şi în Ziua de Apoi şi care să-i ia ca prieteni pe cei ce se împotrivesc lui Allah şi Trimisului Său, chiar dacă ar fi părinţii lor, fiii lor, fraţii lor sau stârpea lor. În inimile acestora El a prescris credinţa şi i-a întărit pe ei cu duh de la Sine. Şi El îi va ajuta să intre în grădini pe sub care curg pâraie şi veşnic vor avea sălaş în ele. Allah este mulţumit de ei şi ei sunt mulţumiţi de El. Aceştia sunt ceata lui Allah, iar ceata lui Allah sunt aceia care vor izbândi. (Mücadele[Cearta], 58/22).

Ei erau stăpâni pe o asemenea credinţă, încât oricare ar fi fost obstacolul ivit în calea lor, nu-i putea opri să-şi indeplinească ţelul. În timp ce erau pe câmpul de luptă, uneori au apărut în faţa lor fraţii, alteori taţii şi unchii lor, dar în faţa acestui tablou posibil, ce ar fi paralizat omul, companionii au îndeplinit porunca primită fără să ezite, pornind spre ţelul indicat.

Da, Mesagerul lui Allah organizase o asemenea armată, încât lumea era pusă în faţa unei privelişti pe care nimeni nu-şi imaginase până atunci. Uneori, printre cei care îşi dădeau sufletul sub lovitura paloşului lor, puteau să se afle proprii taţi, proprii fraţi, proprii prieteni. Această chestiune era aşa de importantă, încât cea mai mică ezitare putea fi cauza nimicirii oştirii. Niciun om din oştirea Mesagerului lui Allah nu a trăit o secundă de ezitare.

Ebu Ubeyde b. Cerrah (ra) s-a întâlnit cu tatăl său Cerrah în timpul luptelor de la Bedir. Cu cât fugea mai mult de tatăl său, acesta îl urmărea cu furie. Fiind obligat să se confrunte cu tatăl său, el l-a pus jos zicând: Pentru Allah! Da, faptul că tatăl său i-a apărut în faţă nu l-a determinat să renunţe la decizia luată în numele cauzei. Cauza este cauză; oricine i-ar fi apărut în faţă, existau situaţii de excepţie în care trebuia înlăturată îndurarea. În cazul acesta, şi Ebu Ubeyde şi alţii erau nevoiţi să se comporte astfel.

Abdurrahman îî spune tatălui său, Ebu Bekir: De câte ori nu m-am întâlnit cu tine la Uhud, dar de fiecare dată am fugit de tine, nu am dorit să mă lupt cu tine. Răspunsul Măritului Ebu Bekir (ra) a fost ferm şi limpede: Dacă eu te vedeam, sigur mă luptam cu tine şi nu mă prefăceam că nu te-am văzut.

Abdullah (ra) era foarte tulburat de faptele tatălui său, Ubey b. Selül. El ştia că tatăl său de mult merita să moară. El avea o stimă exagerată faţă de tatăl său. Se duce la Mesagerul lui Allah cu următoarea propunere: Mesagerule! Dacă vrei ca tatăl meu să moară, dă-mi mie această sarcină. Deoarece toată Medina ştie că nu există un alt om care să-şi respecte atât de mult tatăl. Dacă îl va omorî altul decât mine, eu pot simţi repulsie faţă de acel om. Dar eu nu pot avea asemenea sentimente faţă de un musulman. De aceea, dacă îmi permiteţi, eu voi rezolva această chestiune.

Abdullah (ra) era un renumit companion, dar şi tatăl lui era căpetenia ipocriţilor. Mesagerul lui Allah nu dorea să-l omoare pe acest om, care dăunase atât de mult İslamului. I-a poruncit lui Abdullah să se comporte respectuos cu el, apoi l-a alungat. De altfel, am relatat că el i-a spus tatălui său că nu-i va permite intrarea în Medina dacă nu zice: Eu sunt dispreţuit, iar Mohamed (sas) este venerat. Abdullah b. Ubey b. Selül declarase: Atunci când vom ajunge la Medina, cei stimaţi îi vor scoate de acolo pe cei dispreţuiţi. El se caracteriza pe sine ca fiind stimat, iar pe Profetul nostru şi companionii săi îI considera dispreţuiţi. Dar, iată că fiul lui îi demonstra opusul situaţiei.

În Coran stă scris: Nimeni nu poate muri decât cu îngăduinţa lui Allah (Âl-i İmran[Neamul lui İmran], 3/145). Atât de mult credeau companionii Mesagerului lui Allah în această poruncă, încât ei se plimbau în voie pe câmpul de luptă. Există oare o altă explicaţie pentru Ebu Dücâne (ra), care umbla fără să se ferească?

Măritul Ali (ra) era un om bolnăvicios. De multe ori, cei care îl vegheau nu mai aveau nici o speranţă pentru viaţa lui. Dar el spunea cu multă siguranţă că încă nu va muri. Deoarece cu ani în urmă Mesagerul lui Allah îi spusese că sângele scurs din gât îi va colora barba. El crezuse fără să ezite şi nici nu-i trecea prin minte că ar fi altfel.

Lui Ammâr b. Yâsir i se rupsese o ureche şi sângera fără încetare. Celor din jur le spunea că încă nu i-a sosit clipa morţii. Deoarece şi lui Mesagerul lui Allah îi spusese: Pe tine te va omorî un clan nesupus şi ultimul lucru de care o să ai parte va fi un pahar cu lapte. El credea în aceste cuvinte.

Credinţa lor şi sentimentul de supunere dejucau trucurile duşmanului. Faptul că erau în stare să dea pinteni calului chiar dacă ar avea în faţa lor oceanul, se datora supriorităţii credinţei şi moralei lor.

Mai este nevoie să amintim aici supunerea de care dădeau dovadă în faţa lui Allah (cc) şi a Mesagerului? Când zici companion, zici supus. Deocamdată nu deschid acea uşă, din dorinţa de a nu lungi acest subiect, ce este de sine stătător.

Mai sus vă reţinusem atenţia asupra educaţiei militare a Mesagerului lui Allah şi asupra dimensiunii practice a problemei. Acum aş dori să vă redau semnificaţiile unui hadis şi a unui verset. Profetul nostru porunceşte: Învăţaţi pe copiii voştri să arunce şi să înoate. A învăţa aruncarea este o binefacere din partea lui Allah, iar dacă se uită, înseamnă nerecunoştinţă.

Stăpânul nostru porunceşte: Pregătiţi-le tot ce puteţi, forţă şi cai înşăuaţi, ca să-l îngroziţi pe vrăşmaşul lui Allah şi al vostru şi pe alţii pe care încă nu-i cunoaşteţi, însă îi cunoaşte Allah.Tot ce aţi dat pentru calea lui Allah, vă va fi înapoiat şi nu veţi fi nedreptăţiţi. (Enfal[Prăzile], 8/60).

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2022 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.