Relaţii între creştini şi musulmani: reinventarea terenului comun pentru a sprijini o coexistenţă paşnică în era globală

Introducere

În jurul anului 2007, comunitatea religiilor din lumea întreagă a mai emis un document internaţional ce priveşte relaţia dintre creştini şi musulmani şi anume Un cuvânt între noi şi tine, o scrisoare deschisă adresată Papei şi liderilor creştini de către 138 de savanţi musulmani ce provin din comunităţile musulmane ale lumii întregi. Împreună cu documentul Conciliului Vatican II, Nostra Aetate, aceste două documente sunt considerate ca aducând o schimbare majoră în istoria umanităţii, mai ales în istoria religiilor de pe faţa planetei, cel puţin la nivel de document scris disponibil din partea creştinismului şi a islamului. Un document istoric ce poate conduce atât pe creştini cât şi pe musulmani să colaboreze mai bine pe viitor pentru binele comun al societăţii.

Găsirea unui teren comun între musulmani şi creştini nu este pur şi simplu o chestiune de dialog ecumenic politicos între anumiţi lideri religioşi onorabili. Toţi credincioşii din islam şi creştinism de pe faţa planetei ar trebui să citească şi să studieze cu atenţie şi seriozitate documentele, în special cei ce sunt lideri religioşi de comunitate ce trăiesc la nivel aprofundat, ba chiar şi politicienii, membri ai parlamentului ţării, profesorii şi lectorii de universitate. Creştinismul şi islamul sunt pe primul şi al doilea loc ca mărime a religiei în lume şi în istorie. Creştinii şi musulmanii alcătuiesc, conform statisticilor, o treime şi respectiv o cincime de omenire. Împreună însumează mai bine de 55% din populaţia omenirii făcând din relaţia dintre aceste două comunităţi cel mai important factor de contribuţie la menţinerea păcii pe tot Pământul. Dacă creştinii şi musulmanii nu trăiesc în pace, lumea nu mai are pace.

Provocare la care trebuie să facă faţă omenirea din ziua de azi nu vine doar din teribila cursă a înarmării lumii moderne, a încălzirii globale şi a crizei mediului înconjurător ci vine şi din impactul intenţionat sau neintenţionat al promovării ideii de conflict între civilizaţii conform tezei lui Huntington din 1990, care este în esenţă conflictul dintre civilizaţia creştină şi musulmană. Astăzi, având creştinii şi musulmanii întrepătrunşi cum nu au fost niciodată înainte, nicio tabără nu poate câştiga în mod unilateral un conflict declanşat între mai bine de jumătate din locuitorii planetei. Astfel este în joc viitorul nostru comun, iar miza este probabil însăşi supravieţuirea lumii.

Dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru

Un studiu atent al Bibliei şi al Coranului, cum este documentul Un cuvânt între noi şi tine1 ne spune, pe paragrafe, că aceste două religii accentuează împreună primatul lui Dumnezeu cel plin de iubire şi iubirea de aproapele. Aceste principii de găsesc peste tot în textele sacre ale islamului şi ale creştinismului. Unitatea lui Dumnezeu, necesitatea de a ne iubi aproapele este astfel terenul comun între islam şi creştinism. Ceea ce urmează sunt doar câteva exemple:

Despre unitatea lui Dumnezeu, Domnul spune în Sfântul Coran: „El este Dumnezeu, Cel Unic! Dumnezeu autosuficient, la care se roagă toţi!" (Al-Ikhlas, 112:1-2)

Despre necesitatea de a-L iubi pe Dumnezeu, Dumnezeu spune în Sfântul Coran: „Aşadar invocaţi Numele Dumnezeului vostru şi slujiţi-i cu devoţiune neîmpărţită.” (Al-Muzammil, 73:38)

Despre necesitatea iubirii aproapelui, Profetul Muhammad spunea: „Nimeni dintre voi nu are credinţă până nu iubiţi pentru aproapele vostru ceea ce iubiţi pentru voi.”

În Noul Testament Iisus Hristos spunea: „Ascultă, Israel, Domnul Dumnezeul tău este Unul singur./Iar tu îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot duhul tău şi cu toată puterea ta. Aceasta este prima poruncă./Iar cea de-a doua, asemenea ei, este: Să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Nu există poruncă mai mare ca acestea două.” (Marcu 12:29-31)

Mai există multe alte versete în Sfântul Coran şi în Sfânta Biblie conţinute de acea scrisoare deschisă adresată Papei şi lucruri afirmate de profetul Muhammad şi de profetul Iisus care sunt paralele, ca să nu spunem că sunt identice, care subliniază în mod clar necesitatea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Este datoria fiecărui musulman şi a fiecărui creştin să consulte versetele Sfintei Cărţi, ca şi cele spuse de Moise2, Iisus, Muhammad şi alţi vizionari religioşi din trecut şi să pună în evidenţă angajarea lor comună faţă de monoteism şi un stil de viaţă responsabilă ce pune în legătură omul cu Creatorul şi pe oameni între ei. Coranul porunceşte musulmanilor să îi invite pe credincioşii ce îl urmează pe Moise şi pe Iisus să îi ajute să identifice terenurile comune şi să promoveze cooperarea în a face binele şi a nu face răul. Coranul porunceşte: „Spuneţi, o , voi oameni ai Cărţii (adepţi ai lui Moise şi ai lui Iisus)! Cădeţi de acord (teren comun) cu noi, căci nu vom venera decât pe Dumnezeu, căci nu îi vom asocia parteneri, căci nu vom ridica dintre noi alţi stăpâni decât pe Dumnezeu”. (Al-Imran, 3:64)

„Asemănarea de familie”, pentru a folosi terminologia lui Wittgenstein dintre creştinism şi islam nu se reduce numai la aceste două chestiuni. Este cu mult mai extinsă şi mai profundă decât s-ar presupune. Dr Kenneth Atkinson ne spune că există cel puţin 8 domenii de „asemănare de familie” între creştinism şi islam.3 Prima asemănare ar fi că atât creştinismul cât şi islamul îşi au originea în aceeaşi sferă culturală a Orientului Mijlociu. Amândouă îl recunosc pe Avraam ca părinte spiritual. Toate tradiţiile istorice, culturale şi religioase creştine şi islamice sunt originare în aceeaşi sursă geografică şi istorică. În al doilea rând, creştinismul şi islamul sunt religii ale monoteismului etic. Amândouă declară că există un singur Dumnezeu drept şi plin de iubire care este izvorul şi susţinătorul creaţiei şi care cere oamenilor să se iubească unii pe alţii. În al treilea rând, creştinismul şi islamul sunt religii istorice. Amândouă cred că Dumnezeu acţionează în decursul istoriei.

În al patrulea rând, creştinismul şi islamul sunt religii ale revelaţiei. Creştinismul şi islamul predică faptul că Dumnezeu a comunicat sau revelat ceva din sine însuşi şi o va face prin mijloace speciale cu ajutorul unor persoane alese pentru edificarea şi salvarea omenirii. În al cincilea rând, ambele tradiţii învaţă că revelaţia vine prin două moduri speciale: Scriptura şi Profetul. În al şaselea rând, creştinismul şi islamul sunt amândouă religii ale Cărţii. Credincioşii ambelor religii caută îndrumare în scripturile lor. În al şaptelea rând, Profeţii sunt în centru atât pentru creştini cât şi pentru musulmani. Comunitatea creştină îl consideră pe Iisus ca făcând parte din vechea succesiune de profeţi izraeliţi. În Predica de pe Munte, Iisus discută despre Scripturi şi pune accent pe relevanţa lor. El subliniază că învăţătura sa nu vine în conflict cu revelaţia iudaică de până atunci ci este o continuare a învăţăturilor profetice dinainte din Biblia evreiască. Ca Iisus, Muhammad a învăţat că slujirea sa este o continuare a ceea ce a venit înainte de Isus, iar Muhammad a pus accent pe legătura lor cu revelaţia anterioară, pe care o considerau încă valabilă. (Coran, 3:84)

În al optulea rând, mulţi creştini ca şi musulmani vor fi surprinşi să afle că musulmanii consideră creştinătatea cam în acelaşi fel în care creştinii privesc iudaismul. Creştinismul se consideră o continuare a mesajului transmis prin profeţi în Biblia evreiască. Prin urmare creştinismul acceptă Biblia evreiască ca fiind o carte ce încă mai vorbeşte creştinilor contemporani. În acelaşi fel, musulmanii consideră Biblia evreiască şi Noul Testament a fi revelaţii profetice ce vorbesc musulmanilor contemporani. Muhammad a fost foarte clar când a spus că el consideră Biblia evreiască şi Noul Testament Scripturi sacre afirmând: „Cred în orice Scriptură pe care Dumnezeu a trimis-o pe pământ”. (Al-Shura: 15) Islamul recunoaşte validitatea altor învăţături profetice din moment ce aceste revelaţii iudaice şi creştine anterioare vorbesc despre acelaşi Dumnezeu venerat de musulmani.

Cum citim Sfânta Scriptură: o lectură de tip inclusivist sau exclusivist?

Din naraţia comparativă de mai sus, fie ea o naraţie normativ-textuală sau istoric-empirică, pare foarte simplu pentru creştini şi musulmani să citească din propria scriptură şi nu vor întâmpina probleme să citească din Tora, Biblie şi Coran. Acest fel simplu de a citi Scriptura este cunoscut sub numele de tip de lectură inclusivist. Este un fel optimist de a citi scriptura. Nu toţi credincioşii religiei, mai ales cei ce se află în funcţii de conducere religioasă pot să citească scriptura după felul de lectură despre care am vorbit mai sus. În mod realist, cel ce propune acel tip de lectură este provocat serios şi atacat cu asprime de cei ce propun celălalt tip de lectură, genul exclusivist. Din cauza dificultăţii şi a controversei în citirea scripturii, trebuie să fim atenţi când ce confruntăm cu acel obstacol de iniţiere a dialogului între credincioşii religiilor avraamice.4

Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă participanţii în relaţiile creştino-musulmane este interpretarea anumitor versete biblice şi coranice care sunt în general în moduri extrem de exclusivist sunt adesea citaţi de oponenţii la dialog. Această problemă este prea serioasă ca să fie neglijată. Provocarea modului exclusivist de a citi scriptura, dacă nu este tratată ca atare va duce într-o fundătură şi în impas. Răul şi ura, păcatele, chiar şi masacrele şi alte crime oribile au pătruns în numele acestor religii datorită conflictului dintre cele două tipuri de a citi textul sfânt şi scriptura. Scopul de a schiţa această problemă aici este de imagina căi în care noua matrice de dialog care este mai fructuos şi mai întemeiat în tradiţia ortodoxă/trendul principal decât cele ce sunt în prezent disponibile. Să începem cu o revizuire a acestor versete şi apoi să o depăşim pentru a îmbrăţişa posibilitatea de a avea o nouă matrice de dialog în efortul de a reinventa terenul comun între credincioşii religiilor avraamice. Şi după ce ne-am mai familiarizat cu dificultăţile serioase cu care se confruntă credincioşii religiilor lui Avraam atunci când îşi citesc scriptura ca şi scriptura altora voi merge mai departe şi voi aborda contribuţia lui Fethullah Gülen de a rezolva această dificultate serioasă de a construi o nouă matrice în domeniul dialogului între credinţe şi în interiorul credinţei din era globală.

Este evident că Coranul şi Biblia nu numai că conţin versete care declară în mod evident rânduiala divină a diversităţii religioase, sfatul de a se angaja în dialog, pioşenia şi a neprihănirea din alte religii decât islamul, după cum au fost menţionate mai sus. De asemenea conţine versete polemice. De exemplu, Coranul spune:

„O, voi cei ce credeţi! Nu îi consideraţi pe evrei şi creştini ca fiind auliya' (prieteni, protectori, care dau o mână de ajutor). Ei nu sunt prieteni şi auliya' decât unii pentru alţii. Şi dacă unii dintre voi îi consideră (ca fiind auliya'), atunci cu siguranţă este unul dintre ei. Cu adevărat, Dumnezeu nu îi îndrumă pe cei care sunt Zalimun (răufăcători şi nedrepţi).” (al-Maidah: 5:51)

Evreii spun: Uzair (Ezra) este fiul lui Allah (Dumnezeu), iar creştinii spun: Mesia este Fiul lui Allah (Dumnezeu). Aceasta spun cu gurile lor, asemănându-se astfel cu spusele părinţilor lor,celor ce nu credeau. Fie blestemul lui Allah asupra lor, cât sunt de duşi în eroare! (al-Taubah, 9:30)

O interpretare radicală exclusivistă care este cunoscută pentru aceste versete este aceea că evreii şi creştinii sunt popoare corupte care se ţin de tradiţii corupte în ceea ce priveşte credinţa şi închinarea. Astfel, nu pot fi consideraţi a fi „prieteni sau protectori” pentru credincioşi. Mai mult, aceste popoare sunt considerate a fi duşmanii credincioşilor din moment ce însuşi Dumnezeu „se luptă cu ei”. (qatalahumu llahu)

Noul Testament are şi el mai multe versete care au fost interpretate în mod convenţional în feluri extrem de exclusiviste. Astfel de versete sunt cele care: îl prezintă pe Iisus ca fiind „singurul (şi unicul) mediator între Dumnezeu şi omenire” (1 Tim 2:5); că nu există „alt nume sub soare prin care se pot mântui oamenii” (Fapte 4:l2); că „nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine [adică Iisus] (Ioan 14:6); că Iisus este unicul Fiu născut al lui Dumnezeu (Ioan 1:14); şi că cine îl vede pe el îl vede pe Tatăl (Ioan 14:7). De aici rezultă că Iisus este considerat ca fiind singurul care îl revelează pe Dumnezeu în plenitudine şi în adevăr. Parţial, pe baza unor versete ca acestea Iisus este proclamat a fi singurul salvator al omenirii.5

Ceea ce tradiţiile interpretării exclusiviste ale acestor trei versete au în comun este faptul că tind să fie neinformate atât din interior cât şi din exterior. Prin „informat din interior”, după părerea unui savant musulman tânăr din Indonezia, Dr Syafa'atun Almirzanah, se înţelege că sunt de obicei prea puţin dispuse să asculte posibilităţile interpretative alternative din propria lor tradiţie. În timp „neinformare dinafară”, se înţelege că de obicei sunt articulate cu puţină dacă chiar deloc experienţă de întâlnire cu alţii sau dacă există experienţa de întâlnire cu ceilalţi este de scurtă durată sau extrem de negativă.6

În mijlocul confruntării cu această problemă foarte dificilă, musulmanii au nevoie de un alt exemplu foarte clar şi să ia modelul de la confraţii lor musulmani care sunt capabili să le spună că este cu adevărat valid să fie musulmani în comunitatea laică din lumea modernă, să aibă o relaţie bună cu alţi credincioşi aparţinând altor religii indiferent unde şi când se întâmplă aceasta. Acest fel de a fi musulman în era globală, modernă şi laică este Fethullah Gülen din Turcia.

Contribuţia lui Fethullah Gülen la dialogul interconfesional în era globalizării

Cum să construim o punte peste această prăpastie uriaşă şi adâncă de a citi Scriptura? Adâncul abis între felul inclusivist şi cel exclusivist de a citi Scriptura? Din câte ştiu, dintre musulmanii intelectuali din era contemporană, eforturile cele mai articulate de a pune o punte peste această prăpastie sunt eforturile neobosite începute, motivate, conduse şi sponsorizate de Fethullah Gülen. Fethullah Gülen, este un cleric sufist turc în vârstă de 67 de ani, autor şi teoretician din Turcia. Milioane de oameni atât din Turcia cât şi de dincolo graniţele ei au fost inspiraţi de cele peste 60 de cărţi ale lui Gülen, materiale video şi audio înregistrate în timpul conferinţelor sale.7 Această Mişcare nu vorbeşte doar la nivel de discurs intelectual, ci se coboară la nivelul real al obiceiurilor din viaţa reală a societăţilor moderne din era globală. Mişcarea lui Gülen nu este activă doar în ţara sa de origine, Turcia, ci şi foarte activă în a iniţia şi a sprijini dialogul intercultural şi dintre credinţe peste tot în lume pentru a ajunge la înţelegerea reciprocă şi a respectului reciproc între membrii credinţelor avraamice şi nu numai. Multe cărţi au fost publicate de această Mişcare globală pentru a promova ideile autentice de interpretare a versetelor Coranului în modul inclusivist de lecturare a textului coranic.8 Ceea ce este unic în această Mişcare sunt eforturile sale neobosite de a retrăi tradiţia pierdută a felului mistic instrospectiv spiritual (sufit) de a lectura sfânta scriptură în combinaţia sa creativă cu metodele ştiinţifice moderne şi a umanismului contemporan, parfum cu arome multiculturale. Nu doar atât, ci această Mişcare conduce sute de şcoli în Asia, Africa, Europa, Australia şi Statele Unite. Se raportează că are mai mult de 500 de şcoli pe faţa pământului.9 Noţiunea de globalizare şi multiculturalism se probează în Tailanda, de exemplu, unde administratorii Facultăţii Fatih vizitează cu regularitate autorităţile şi preoţii budişti pentru a le raporta progresul elevilor Thai (budişti) din şcolile lui Gülen. În Rusia, România, Georgia, Africa de Sud, Senegal şi multe alte țări se procedează la fel.10 Ce fel de transformare religioasă şi culturală se petrece în mintea oamenilor lui Gülen de pretutindeni în lume? Aceasta este întrebarea importantă şi semnificativă ce observă acest nou mod de a fi musulman în era globală, modernă şi laică din viziunea lui Gülen.

Se naşte întrebarea cum lucrează şi îşi conduce şcolile această mişcare a lui Gülen în contextul său multinaţional şi multicultural, mai ales când se confruntă cu problema versetelor din Coran şi din Biblie citate mai sus. Este evident că modul în care citesc şi interpretează Scriptura este foarte diferit de cel al acelor agenţi care acţionează doar pe plan „local”, care se confruntă numai cu probleme pe plan local şi nu la nivel global şi multicultural. Este clar că potenţialul infinit de sensuri inerent naturii divine a revelaţiei este cu mult mai mult accentuat faţă de ceea ce este cu mult mai segmentat de tipul sectar de înţelegere a ideii de mântuire religioasă. Sub larga umbrelă a introspecţiei profunde mistico-religioase a islamului sădită în parfumul său riguros multicultural, Fethullah Gülen utilizează fără îndoială şi pune în practică metode hermeneutice de a înţelege şi a interpreta Coranul. Este important de subliniat că un dialog între credinţe şi în interiorul credinţei folosind abordări hermeneutice nu înseamnă în nici un caz o dezicere apriori de interpretările mai exclusiviste ale versetelor coranice. De fapt ar fi o utilizare greşită a noii matrice de dialog să fie încărcată cu o agendă politică sau filosofică alta decât convingerea fundamentală că dialogul dintre credinţe şi din cadrul credinţei este inerent bună şi necesară pentru bunăstarea tradiţiilor participante ca şi pentru bunăstarea omenirii în general.11 Mai curând, ceea ce face acest principiu este faptul de a reaminti participanţilor la dialog care sunt conştienţi de aceste versete şi de interpretările lor exclusiviste, că există şi alte posibilităţi de interpretare care pot fi în acelaşi timp defensibile în contextul unei tradiţii mai largi, cum un bun exemplu ar fi noua tradiţie de globalizare şi astfel, în funcţie de consensul autorităţilor din comunitatea de credincioşi (locală, regională, globală, naţională, transnaţională sau internaţională) să fie egală sau chiar mai ortodoxă prin natura sa. Gülen interpretează Coranul din perspectiva unui nou context, contextul unei diaspore moderne, în care mulţi sunt musulmanii turci împrăştiaţi peste tot prin lume.12

Infinitul potenţial al semnificaţiei scripturale ar încuraja două activităţi complementare când este comparat cu orice text scriptural ce este susceptibil la interpretare (fie în sensul pozitiv fie în sensul negativ) în cadrul dialogului, cooperării, înţelegerii reciproce şi al încrederii. Prima dintre aceste activităţi este aprofundarea pe cât de mult posibil în toate resursele contextuale disponibile pentru interpretarea acestor texte. Aceasta nu înseamnă doar lecturarea pasajelor coranice sau biblice în lumina altor pasaje coranice sau biblice asemănătoare. Ci mai înseamnă folosirea tuturor uneltelor disponibile ale cercetării istorice şi chiar a dezvoltării istorice pentru a descoperi elementele cheie ale contextului original al revelaţiei unui anumit pasaj (în cazul Coranului)13 şi a compoziţiei unui anumit pasaj (în cazul Bibliei). Cea de-a doua din aceste activităţi ar trebui să implice o anumită imitaţie a actorilor din domeniu care au o experienţă de viaţă reală în a fi împreună din punct de vedere politic, economic şi cultural cu oameni ce aparţin altor religii decât cea proprie atât în ţară cât şi în străinătate, pe lângă ţara lor de origine. Comunităţile lui Fethullah Gülen din toată lumea au această experienţă de viaţă la modul autentic. Au experienţa faptică de a fi globali. În acest caz, experienţa ce ar fi cea mai semnificativă ar fi aceea de întâlnire cu ceilalţi din altă cultură şi religie. Această experienţă reală a potenţialului infinit de semnificaţii al scripturii ar încuraja interpretările tuturor scripturilor – mai ales a pasajelor care vorbesc despre religia altora – să fie înrădăcinate în experienţa faptică a celorlalţi. Raţiunea pură impune faptul că orice interpretare a ceea ce Coranul, de exemplu, afirmă despre evrei şi/sau creştini este de fapt o cale ce conduce la concluzii greşite dacă nu poate sta faţă în faţă cu relaţiile autentice ale unui musulman autentic cu evreii şi/sau creştinii. În loc să folosească viziunea dihotomică a jurisprudenţei clasic islamice de dar al-harb (ţară a războiului) sau de dar al-Islam (ţară a islamului), mişcarea lui Gülen foloseşte o nouă terminologie, de dar al hizmet (ţară a slujirii). Prin urmare, au intrat în folosinţă conceptele de dar al-ahd (ţară a tratatului, alianţei), dar al-aman (ţară a siguranţei), dar al-sulh (ţară a păcii) şi de dar al-darura (ţară a necesităţii), în care se consideră că musulmanii pot trăi conform cu religia lor în ţări non-musulmane poate în condiţii dificile dar paşnici.14

Un alt punct ce este de asemenea pertinent în cazul interpretării scripturale este Unicitatea Fiinţei. Această matrice poate ajuta dogmatică să îşi reducă din absolutism, rigiditate şi obtuzitate religioasă. Această matrice impune că prezenţă şi influenţa lui Dumnezeu se poate găsi în toate tradiţiile, şi prin urmare ar fi suspectă orice interpretare şi înţelegere a sfintelor Scripturi ce sugerează o altă modalitate. Din perspectiva mişcării lui Gülen niciun pasaj al Coranului sau al Bibliei nu ar trebui interpretat ca sugerând că vreun grup de oameni în virtutea credinţelor sau al practicilor lor culturale ar trăi înafara relaţiei cu Dumnezeu.15 Aceasta nu înseamnă că nu se poate face o distincţie între „credincioşi” şi „necredincioşi” , de exemplu. De asemenea, nu înseamnă că o tradiţie nu poate fi percepută ca fiind superioară alteia. Dar ceea ce vrea să însemne este că acea mândrie exagerată care decretă că „Dumnezeu este cu noi” şi „nu cu voi” nu poate fi sub nicio formă acceptată. Această afirmaţie, desigur, va fi sensibilă pentru societăţile religioase închise şi va crea multe dificultăţi serioase în tradiţia culturală, anterioară culturii globalizării. În sfârşit, noua matrice a posibilităţii de a avea parte de dialog între credinţe şi în interiorul aceleaşi credinţe într-o atmosferă de calm şi linişte are de-a face cu dimensiunea filosofică a structurii antropologice, şi anume capacitatea umană de a distinge cu claritate între „Domnul l-a creat pe credincios” pe de o parte şi pe de altă parte divinitatea.

Pornind de la acest dictum, introspecţia noastră interioară atinge realitatea limitei limbajului. O limbă folosită de fiinţele umane din toate culturile ce este de asemenea folosită de orice scriptură se confruntă cu serioase limitări şi în acelaşi timp cu dificultăţi ce nu pot fi negate. Ideea de a-i „da un nume lui Dumnezeu” poate constitui un bun exemplu. Dată fiind importanţa formulării doctrinei faţă de integritatea respectivă tradiţiilor noastre, nu trebuie să cădem în aroganţa de a crede fie că aceste formulări sunt echivalente cu realitatea, adică cu Dumnezeu, despre care vorbim sau în aroganţa de a crede că nu însumează decât cu puţin mai mult decât presupunerea de care dispunem în eforturile noastre de căutare a adevărului. În acest sens ni se cere să nu pierdem din vedere limitările noastre de creaturi – mai ales inadecvanţa inerentă a modurilor noastre de discurs ce comprimă ceea ce înţelegem noi despre Dumnezeu. Acesta este rodul şi treapta cea mai înaltă a experienţei mistice prin care nu putem spune cu acurateţe ceea ce experimentăm despre lume, oameni, despre noi înşine ca să nu mai spunem despre religie. Ceea ce înseamnă că nu păstrăm sacralitatea formulărilor noastre doctrinale absolutizându-le de aşa natură încât să-i excludem pe ceilalţi. Ci mai curând că păstrăm integritatea şi sacralitatea tocmai recunoscând cu umilinţă că cea mai profundă înţelegere a acestor formulări lingvistice inerent limitate trebuie să fie lăsate în urmă ca să validăm şi să oferim demnitate experienţelor religioase şi formulărilor doctrinale ale altora, indiferent cât de diferite sunt de ale noastre.

Graniţa şi demarcaţia dintre cele două se pierde în nebuloasă. Fiindcă este atât de ambiguă şi este vag percepută, este şi foarte alunecoasă. Aceste două terminologii sunt ca o monedă cu două faţete. Pot fi clar diferenţiate dar nu pot fi separate, din nefericire. Din cauza imposibilităţii de a fi în mod clar separate de foarte multe ori, actorii religioşi le amestecă şi le dau peste cap. În funcţie de cine, al cui, de ce, ca şi de scenele şi terenul unde este jucat rolul. La acest punct Fethullah Gülen ne reaminteşte că indiferent cât de pasional şi devotat ne îndeplinim ritualurile, în momentul în care începem să ne folosim de sine (cine, al cui, unde, de ce, cui) pentru a-i domina pe ceilalţi este momentul în care ne declarăm servitori ai propriului nostru ego şi nu ai lui Dumnezeu. Această explicaţie justifică importanţa hermeneuticii în gândirea şi devoţiunile religioase. Interpretând scriptura prin hermeneutica infinitului potenţial al sensului, neuitând niciodată unicitatea Fiinţei, recunoscând limita limbajului nostru teologic şi capacitatea de a distinge între „Dumnezeu”-ul pe care îl creăm şi în ultimă fază inefabila divinitate, fiinţa umană poate explora adâncimile relaţiei noastre cu Dumnezeu şi în acelaşi timp capabilă de a se deschide spre ţelul din inima atât a creştinismului cât şi a islamului pentru a ne transforma în fiinţe mai bune, mai profund angajate în slujirea lui Dumnezeu şi între noi.

În vârful tuturor descrierilor de mai sus ce privesc contribuţia lui Gülen la necesitatea dialogului dintre credinţe şi din cadrul aceleiaşi credinţe în era globală, noile valori fundamentale şi noul testament pe care îl lasă Fethullah Gülen sunt valorile etice definite de modestie, sacrificiu de sine, altruism, unitate cu ceilalţi, slujire fără aşteptări, de profunzimea spiritului şi a inimii fără vreo anticipare pentru câştigul personal, pentru vreo intenţie sau faptă sunt puternic subliniate de această mişcare transnaţionalistă globală. Când toţi participanţii la dialogul dintre creştinism şi islam şi nu numai au aceste valori fundamentale în minte şi în inimă, orice obstacol de a citi fiecare sfânta sa scriptură poate fi îndepărtat pavând calea pentru supremaţia sprijinirii unei coexistenţe paşnice şi pline de respect între creştini şi musulmani în acest sătuc global.

Referinţe

„Un cuvânt între noi şi tine”, Editura Halal Books Australia, 2008

Almirzanah, Syafa'atun. „Calea către dialog: să învăţăm de la marii maeştri”. Yogyakarta: Centrul La Convivencia pentru drepturile omului şi al valorilor religioase şi Institutul Internaţional al gândirii islamice, 2009.

Atkinson, Kenneth. „Introducere”, Joey Green (Ed.), Isus şi Muhammad: afirmaţii paralele. Berkeley, California: Seastone, Ulysses Press, 2003.

Ayyoob, Mahmood. Dirasaat fi al-‘Alaqaat al-Masihiyyah al-Islamiyyah. Liban: Markaz al-Dirasaat al-Masihiyyah al-Islamiyyah, 2000.

Firestone, Reuven. „Copiii lui Avraam: introducere în iudaism pentru musulmani” Hoboken, NJ: Comitetul evreisc american şi Editura Ktav, Inc., 2001.

Gülen, M. Fethullah. „Spre o civilizaţie globală a iubirii şi a toleranţei”. New Jersey: The Light, Inc., 2004.

Knitter, Paul. „Religia mondială şi finalitatea lui Hristos: comentariu de Hans Kung asupra articolului Despre a fi creştin de Richard W Rousseau”, ed., Dialogul inter-religios. Ridge Row Press, l981.

Knitter, Paul. „Niciun alt nume? O privire critică asupra atitudinilor creştine cu privire la religiile lumii”. New York: Maryknoll Orbis Books, 1985.

Kung, Hans, et al. Creştinismul şi religiile lumii, Calea de dialog cu islamul, hinduismul şi budismul. New York: Doubleday, l982.

Masood, Ehsan. „Un otoman modern”, retipărită din Politica externă #l67, Julie/August 2008. Turcia: Caglayan A.S. Izmir, 2008.

Saeed, Abdullah. „Interpretarea Coranului: o abordare contemporană”. Routledge, London şi New York, 2006.

Unal, Ali & Williams, Alphonse (Ed.). „Fethullah Gülen: Avocatul dialogului”. Virginia: The Fountain, 2000.

Yavuz, M. Hakan and Esposito, John L. „Islamul turcesc şi statul secular: Mişcarea lui Gülen”. New York: Syracuse University Press, 2003.

Young, Frances, „Mărturia din nor”, din Mitul lui Dumnezeu încarnat, John Hick (ed.) London: SCM Press, l977.

 

Note de subsol

1. Cuvânt între noi şi tine, Halal Books Australia, 2008

2. În special pentru relaţiile dintre evrei şi musulmani vezi Firestone, Reuven, Copiii lui Avraam: o introducere în iudaism pentru musulmani, Comitetul americam al evreilor şi Editura Ktav, Inc., Hoboken, NJ., 2001, 237-40

3. Atkinson, Kenneth „Introducere”, Joey Green (Ed.), Iisus şi Muhammad: Afirmaţiile paralele, Seastone, Ulysses Press, Berkeley, California, 2003, xiv-xv.

4. Ayyoob, Mahmood, Dirasaat fi al-‘Alaqaat al-Masihiyyah al-Islamiyyah, Markaz al-Dirasaat al-Masihiyyah al-Islamiyyah, Liban, 2000, 205-10.

5. Vezi această discuţie în Knitter, Paul, Knitter, Paul. „Religia mondială şi finalitatea lui Cristos: comentariu de Hans Kung asupra articolului Despre a fi creştin de Richard W Rousseau”, ed., Dialogul interreligios. Ridge Row Press, l981, Knitter, Paul. Niciun alt nume? O privire critică asupra atitudinilor creştine cu privire la religiile lumii. New York: Maryknoll Orbis Books, Kung, Hans, et al. Creştinismul şi religiile lumii, Calea de dialog cu islamul, hinduismul şi budismul. New York: Doubleday, l982; Young, Frances, „Mărturia din nor”, din Mitul lui Dumnezeu încarnat, John Hick, ed. London: SCM Press, l977.

6. Almirzanah, Syafa'atun, Calea către dialog: să învăţăm de la marii maeştri. Yogyakarta: Centrul La Convivencia pentru drepturile omului şi al valorilor religioase şi Institutul Internaţional al gândirii islamice, 2009, l92

7. Masood, Ehsan, „Un otoman modern”, retipărită din Politica externă #l67, iulie/august 2008. Turcia: Caglayan A.S. Izmir, 2008

8. Pentru detalii vezi Unal, Ali & Wlliams, Alphonse (Ed.) Fethullah Gülen: Avocatul dialogului, The Fountain, Virginia, 2000; M. Fethullah Gülen, Spre o civilizaţie globală a iubirii şi a toleranţei, The Light,Inc., New Jersey, 2004.

9. Yavuz, M. Hakan şi Esposito, John L., Islamul turcesc şi statul laic: mişcarea lui Gülen, Syracuse University Press, New York, 2003, 234-7. 8

10. Ibid

11. Unal, Ali & Williams , Alphonse, Ibid., 259

12. Yavuz, M. Hakan and Esposito, John L., Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, p Yavuz, M. Hakan şi Esposito, John L., Islamul turcesc şi statul laic: mişcarea lui Gülen, Syracuse University Press, New York, 2003, 235. Este singura persoană juridică a societăţii civile turce care a fondat instituţii în atât de multe ţări diferite. Purtând viziunea globală a lui Gülen, Zaman este publicată în 16 ţări, uneori în format bilingv. Este de asemenea primul cotidian turcesc care apare pe internet, iar de curând a fost lansată şi versiunea sa în limba engleză. La fel, purtătoare a acestei viziuni globale, Samanyolu TV emite în Europa, Asia Centrală şi în Caucaz. Cărţile lui Gülen în limbile engleză, turcă, rusă, albaneză şi alte limbi se vând în diferite ţări.

13. Această metodologie nouă şi contemporană de a citi şi interpreta Coranul poate fi urmărită în Saeed, Abdullah, Interpretarea Coranului: Spre o abordare contemporană, Routledge, Londra şi New York, 2006, mai ales capitolul 12, Epilog.149-154

14. Yavuz, M. Hakan şi Esposito, John L., op cit, 234

15. Almirzanah, Syafa'atun, op cit, l94

M. Amin Abdullah, Universitatea islamică de stat Yogyakarta Indonezia

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.