Ce înseamnă fitra (natura primordială)?

Într-un hadith autentic, Profetul Muhammad spune că fiecare nou-născut se naște în fitra islamică, după care părinții sunt cei care decid dacă respectivul copil devine creștin, evreu sau membru al unei alte religii.

Acest hadith denotă că orice persoană prezintă potențialul înnăscut de a deveni musulman. Însemnând pace, salvare și ascultare, islamul este mai întâi de toate, religia naturală a tuturor creaturilor. Deoarece totul în natură a fost creat pentru a se supune lui Dumnezeu și funcționează conform legilor Lui, toate creaturile sunt musulmane. Din punct de vedere al structurii corpului, orice ființă umană și djinn, în ciuda faptului că au altă religie, sunt musulmani, pentru că toate corpurile acționează conform legilor destinate lor de către Dumnezeu. Dacă un nou-născut ar duce o viață complet izolată și nu ar fi afectat de mediul înconjurător, ar rămâne musulman.

Acest hadith mai are și un alt înțeles: mintea unui nou-născut este precum o foaie albă de hârtie pe care se poate scrie orice. Dacă ar fi protejat de orice efect extern care ar induce orice impuritate în creierul lor, acea persoană ar putea învăța orice lucru legat de islam și ar deveni un musulman perfect. Dar dacă mintea este mânjită cu elemente adverse sau dacă  sunt îndemnați spre dogme și tradiții non-islamice, oamenilor pot deveni parte a acelor religii sau întâmpină greutăți în a deveni un buni musulmani.

Orice nou-născut este precum o sămânță ce poate crește și deveni un bun musulman. Condițiile nefavorabile sunt cele care deformează această sămânță și în consecință o determină să fie parte a unei alte religii, sau în anumite condiții, să nu fie parte a niciunei religii. Dacă vrem să ajutăm la dezvoltarea unor buni musulmani, ar trebui să fim atenți la cum ne dezvoltăm familiile și la condițiile înconjurătoare. După ce un copil a ajuns la pubertate, păcatele sunt principalul factor în deformarea acestei semințe. Din acest motiv se spune că orice păcat reprezintă un potențial de a ghida păcătosul spre necredință. Trebuie să facem tot posibilul pentru a ne proteja împotriva păcatelor, iar familia, educația și mediul înconjurător sunt elemente importante ce ne pot ajuta să îndeplinim acest scop.

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2024 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.