Calitatea de părinte a profetului nostru

În toate împrejurările vieţii, Mesagerul lui Allah s-a aflat pe cele mai înalte culmi. Atunci când îl caută, oamenii nu trebuie să-l caute printre cei de nivelul lor sau printre oamenii mari ai secolului. Căutându-l, cercetătorii să se găndească la cele mai înalte culmi ale lumii şi imaginaţia lor să se oprească asupra acestora, încât despre Persoana a cărei valoare a prilejuit alcătuirea de epopei, să nu facă estimări, evaluări.

Da, dacă ei L-ar căuta pe Măritul Muhammed (sas), să-l caute neapărat în orizontul Lui; nu este posibil ca, prin imaginaţia oamenilor ca noi, care nu sunt în stare de o închipuire corectă, să te apropii de El. Deoarece Allah (cc) i-a destinat, ca un dar divin, superioritate în orice domeniu.

Tabloul de onoare al omenirii a trăit şi a plecat cu onoare. Oamenii nu au mai văzut şi nu vor mai vedea pe cineva asemănător. Aşa cum toată omenirea nu a văzut, tot aşa şi unii contemporani şi chiar cei din preajma lui nu au putut să vadă. Poate că mulţi dintre ei, precum florile care-şi leagă existenţa de soare, L-au putut înţelege, dar era prea târziu. Desigur că, în rândul comunităţii sale, numărul celor care l-au cunoscut, i-au arătat respect era mult mai mare.

Chiar dacă au trecut de atunci 14 secole, noi încă zicând "mama mea" lui Hatice, Aişe, Ümmü Selem, Hafsa, simţim în noi plăcere, bucurie când spunem "mamă" mamei noastre. Desigur că, acest sentiment era mai adânc în acea perioadă, era mai sincer. Toate acestea erau datorită Lui.

Măritul Ebu Bekir îi spunea fiicei sale "măicuţa mea". De altfel, şi versetul: "Profetul este mai aproape de credincioşi decât sunt ei unii de alţii: soţiile sale le sunt lor mame." (Ahzab [Alianţele], 33/ 6) nu spune acelaşi lucru? Şi iată că Măritul Ebu Bekir, din aceste considerente, îi zicea "mamă" fiicei sale Mărita Aişe, pe care o crescuse strângând-o la piept. Numai că, toate aceste manifestări de iubire, chiar şi capetele plecate la picioarele lor, considerarea lor ca fiind cele mai venerate fiinţe, nu erau suficiente pentru a înlătura tristeţea şi amărăciunea celor care le preţuiau. Da, chiar şi perioadele de fericire ce au urmat, nu au putut şterge această tristeţea de pe chipul lor. Până la sfârşitul vieţii s-au sculat triste, au gândit cu tristeţe şi au vorbit cu tristeţe.

Aşa cum El era un extraordinar cap de familie, în acelaşi timp era un tată desăvârşit. Desigur că era şi un bunic fără asemănare, Da, şi în această privinţă El nu avea egal.

El avea o atitudine extraordinar de duioasă faţă de copii şi nepoţi şi nu neglija să le îndrepte atenţia asupra lumii de apoi şi a universului. Îi îmbrăţişa, le zâmbea, îi dezmierda, îi venera, dar nu era de acord să fie neglijate problemele legate de lumea de apoi. În această privinţă era foarte deschis cu ei, dar când era vorba de protejarea relaţiilor sale cu Allah, era foarte serios. Pe de o parte le arăta căile de a trăi în libertate, omeneşte, iar pe de altă parte nu-i lăsa să fie dezordonaţi şi linguşitori. Dimpotrivă, ţinea piept defectelor lor cu toată delicateţea şi îi pregătea pentru lumea de azi şi de apoi. Prin semnificaţia unei asemenea educaţii, Mesagerul lui Allah reprezenta calea de mijloc, departe de exces şi cumpătare, adică calea cea dreaptă. Iată că, această stare constituia o dimensiune aparte a raţiunii sale.

1. Afecţiunea faţă de copiii şi nepoţii săi

Într-un hadis relatat de Müslim-i Şerif, cel care a atins cel mai înalt grad prin a fi slujitorul Mesagerului lui Allah şi vreme de zece ani neîntrerupţi şi-a continuat munca cu cel mai mare devotament, Enes b. Malik zice: "Nu am văzut până acum pe cineva atât de afectuos faţă de membrii familiei precum Măritul Muhammed (sas)."[1]

Da, era atât de afectuos, de tandru, se comporta deschis, încât nu era posibil să arăţi un al doilea cap de familie şi părinte precum El.

Dacă această mărturie ne-ar aparţine doar nouă, poate că importanţa ei ar fi diminuată . Dar, milioanele de oameni cufundați în compasiune şi afecţiune cât să nu necăjească nici o furnică, declară şi mărturisesc că, Mesagerul lui Allah nu are egal în îmbrăţişarea cu afecţiune a întregului univers.

Da, şi El, ca şi toată lumea, a fost creat ca un om, dar Allah (cc), în vederea formării legăturii cu oamenii, i-a inoculat în inimă o profundă grijă faţă de toate vieţuitoarele. De aceea, Mesagerul lui Allah era plin de o atenţie nemaivăzută faţă de membrii familiei ca şi de alţi oameni.

Toţi fiii Lui se stinseseră prea devreme.[2] Cel din urmă fiu, născut de Mama noastră Mâriye, nu trăise nici el. Mesagerul lui Allah găsea timp printre importantele treburi ca să se ducă lângă copilul ce era în grija unei dădace, îl lua în braţe, îl săruta, îl mângâia, apoi se întorcea acasă.[3]

Înaintea morţii copilului, îl luase în braţe, iar ochii plini de lacrimi îi exprimau tristeţea. Celor care se uitau cu uimire la starea sa, le-a zis: "Sufletul devine trist, ochii plâng, dar să dea Domnul, nu putem spune altceva decât ceea ce zice Allah, spre mulţumirea lui Allah." După care, arătându-şi limba: "Allah ne mustră cu aceasta."[4] Încă o dată să ne reamintim că, El este cel mai milos, cel mai mărinimos dintre oameni.

Pe Măritul Hasan şi pe Măritul Hüseyin îi plimba luându-i în spinare. Un om de poziţia lui ar fi ieşit în lume să-şi plimbe copiii astfel? El ieşea şi îi plimba. Făcând acest lucru, prevestea onoarea pe care o vor câştiga ei în viitor.

Într-o zi, când Măritul Hasan şi Măritul Hüseyin erau în spinarea Lui, a venit Măritul Ömer. Văzându-i la loc de cinste, zise: "Ce frumos vă stă călare!" Imediat Mesagerul lui Allah a spus: "Dar ce frumoşi călăreţi sunt ei!.[5]

Ei nu înţelegeau semnificaţia acestei probleme. Dar, Mesagerul lui Allah îi onora astfel. Altă dată, celui care i-a spus Măritului Hasan: "Ce cal frumos ai!", i-a dat următorul răspuns: "Ce călăreţ frumos este el!"

Da, părintele tuturor sfinţilor ce vor exista până-n ziua de apoi, aflându-se într-o apropiere specială cu aceşti imami însemnaţi ai familiei, familie ce poartă în trăsăturile sale germenele onoarei, respectului, demnităţii ce revine tuturor sfinţilor, El îi purta pe umerii săi. De această legătură şi grijă arătată lor, aveau parte, fără nici o îndoială, familia pe care o reprezentau şi toţi oamenii cucernici. De aceea, Abdülkadir Geylanî, un membru important al acestei familii, în mod îndreptăţit, luând în considerare faptul că strămoşii săi au fost purtaţi pe umerii Mesagerului lui Allah, zicea: "Sfintele picioare ale Mesagerului lui Allah se află pe umerii mei; iar piciorul meu se află pe umerii tuturor sfinţilor." În orice caz, această situaţie va continua până la sfârşitul lumii.

Altă dată, ieşind cu nepoţii pe umerii săi, le va spune: "Calul de sub voi ce frumos este şi voi, poveri deasupra lui, ce poveri frumoase sunteţi!"[6]

El şi-a venerat copiii şi nepoţii, le-a cucerit inimile şi a fost onorat cu o iubire de care n-au avut parte alţi părinţi şi bunici.

Ca în orice altă problemă, Mesagerul lui Allah a urmărit calea de mijloc şi în educarea copiilor. Îşi iubea toţi copiii şi nepoţii precum viaţa şi ei simţeau acest lucru. Dar nici nu dădea ocazia ca această iubire să fie folosită rău. De altfel, printre copiii şi nepoţii săi nu exista vreunul care să întreprindă o asemenea încercare.Numai în faţa greşelilor inconştiente lua atitudine blândă, oprindu-i să păşească pe un teren nesigur. De exemplu, într-o zi, Măritul Hasan şi Hüseyin, la o vârstă foarte fragedă, au întins mâna după curmale. Atunci Mesagerul lui Allah, luându-le din mâini curmalele, zise: "Nouă nu ne este permis să primim de pomană."[7]

Faptul de a-i creşte, de la o vârstă fragedă, cu sensibilitate faţă de ceea ce nu este permis, este unul dintre exemplele frumoase de educaţie.

Ori de câte ori intra în oraşul Medina, putea fi văzut călărind împreună cu câţiva copii.[8] Prin urmare, Mesagerul lui Allah îi îmbrăţişa cu cea mai mare duioşie şi sinceritate şi le cucerea sufletele prin iubire, nu numai nepoţilor săi, ci şi tuturor copiilor care locuiau aproape de familia sa sau mai departe.

El îşi manifesta iubirea nu numai faţă de copiii şi nepoţii de parte bărbătească. Aşa cum îi iubea pe Măritul Hasan şi Hüseyin, tot aşa o iubea şi pe nepoata sa, Ümame în aşa măsură, încât putea fi văzut uneori purtând-o pe umerii săi. Chiar şi atunci când efectua rugăciunile facultative (nafile), o purta pe umeri. Când trebuia să se prosterneze, o lua de pe umeri, apoi o punea din nou pe umerii săi. [9]

Mesagerul lui Allah îşi manifesta în mod deschis iubirea sa faţă de nepoata Ümame, dovedind-o în faţa comunităţii, a oamenilor care până mai ieri îşi îngropau de vii copiii de sex feminin. Iată că, printre asemenea oameni, apropierea şi relaţiile Mesagerului lui Allah cu nepoata sa, era o manieră comportamentală foarte diferită şi nemaiîntâlnită până în acea zi.

2. Iubirea şi afecţiunea faţă de Mărita Fatıma

Islamul nu face deosebire între bărbat şi femeie. Mesagerul lui Allah personal a arătat acest lucru. Cum să se facă deosebire dacă unul este Măritul Muhammed, iar cealalta este Mărita Hatice, dacă unul este Adam, cealalta este Eva, dacă unul este Ali, cealalta este Fâtıma!.

Fatıma era fiica Mesagerului lui Allah. Ea este mama tuturor familiilor care vor mai exista până-n ziua de apoi. Ea este şi mama noastră!..

Atuni când delicata Fatıma venea la El, Mesagerul lui Allah se scula în picioare imediat, o lua de mână şi o ducea la loc de cinste. O întreba de sănătate, o mângâia şi o petrecea cu aceeaşi atenţie.[10]

La un moment dat, Măritul Ali a vrut să se însoare cu fiica lui Ebu Cehil. Această sfântă femeie intrase în İslam ca şi fratele său İkrime, alăturându-se convoiului nesfârşit de drept-credincioşi. Dar această căsătorie probabil că o va incomoda pe Fatıma. Poate că Măritul Ali nici nu se gândise că o asemenea căsătorie poate să o tulbure pe Mărita Fatıma. Atunci când Fatıma se duse la Mesagerul lui Allah şi îi relată situaţia, arătându-şi mâhnirea, Stăpânul Lumilor se necăji foarte mult şi, urcând în amvon, ţinu următoarea predică: "Am aflat că Ali doreşte să se căsătorească. Dacă Ali este hotărât să facă acest lucru, atunci trebuie să se despartă de Fatıma. Deoarece această situaţie o jigneşte şi o întristează pe Fatıma. Fatıma este o părticică din mine. Cine o întristează, mă întristează pe mine. Cine o bucură, înseamnă că mă bucură pe mine."[11]

Printre cei care ascultau aceste cuvinte se afla şi Măritul Ali, care imediat renunţă la idee şi se întoarse lângă Fatıma sa.[12]

De altfel, Măritul Ali o iubea pe fiica Mesagerului lui Allah ca pe ochii din cap, iar Fatıma, care ştia cât de legat este el de ea, fără îndoială că îl iubea din suflet. Cu adevărat această femeie parcă nu avea altă misiune decât de a fi esenţa sfinţeniei şi inocenţei, ochii ei fiind mereu aţintiţi asupra cauzei tatălui său. Nu există altă explicaţie pentru jalea ei, care a aprins toată lumea, atunci când Mesagerul lui Allah i-a transmis sfârşitul său cu ultimele răsuflări şi pentru bucuria ei, ca la o sărbătoare, la aflarea veştii că ea este cea care va muri prima după El şi astfel se vor revedea.[13]

Da, tatăl îşi iubea foarte mult fiica şi fiica îşi iubea foarte mult tatăl. Numai că, Mesagerul lui Allah ştia să păstreze măsura, arăta cumpătare în comportamentul său, pregătind-o potrivit mediului ce trebuia să înalţe spiritul omului. Deoarece numai acolo urma să fie unitatea veşnică. Mesagerul lui Allah şi fiica sa Fatıma au fost împreună doar 25 de ani. Da, Mărita Fatıma a murit după şase luni de la trecerea în nefiinţă a Mesagerului lui Allah şi atunci avea doar 25 de ani.[14]

3. Pregătirea copiilor pentru viaţa veşnică

Mesagerul lui Allah era predestinat veşniciei, adică la ceea ce sunt predestinaţi oamenii încă de la crearea lor. Da, omul a fost creat pentru veşnicie. Nu este posibil să fie satisfăcut de altceva decât de veşnicie, de faptul de a fi Persoană Veşnică. De aceea, nu-şi doreşte nimic altceva, în cunoştinţă de cauză sau nu, râvna lui este aceasta. Din aceste considerente, importanţa pe care o acordăm veşniciei omului nu ne va satisface niciodată.

Da, omul are nesfârşite aspiraţii şi dorinţe. Orice i-aţi da, nu-l veţi mulţumi. De altfel, fundamentul mesajului tuturor religiilor şi a profeţilor este această existenţă a lumii de apoi. Din aceste considerente, Mesagerul lui Allah, pe de o parte le acordă oamenilor binefaceri, iar pe de altă parte nu neglijează de a-i pregăti pentru fericirea veşnică. Unul dintre aceste exemple se poate vedea din această întâmplare: Mama noastră Fatıma vine lângă Mesagerul lui Allah cu un colier la gât. După unele surse (Neseî), Mesagerul lui Allah a luat colierul de la gâtul lui Fatıma, iar după alte surse, colierul se afla în mâinile Mamei noastre Fatıma şi Mesagerul lui Allah i-ar fi zis: "Vrei ca lumea să zică (aici, când este vorba despre lume, nu există nici o diferenţă între oameni şi spirite sau îngeri) că fiica Profetului poartă la gât un lanţ, un colier din infern?"

Pe de o parte îi adora, iar pe de altă parte le îndrepta atenţia către lumea de apoi, către Allah, către frumuseţile veşnice ale lumii de apoi. Aceste cuvinte au fost de ajuns pentru Mărita Fatıma. Deoarece aceste cuvinte veneau din partea unui om care-i stăpânea sufletul şi care o cucerise prin graţia sa. De aceea, Mărita Fatıma declara: "Imediat am vândut colierul…am cumpărat un rob…l-am eliberat pe rob, apoi m-am dus lângă Mesagerul lui Allah…şi, povestindu-i tot ceea ce am făcut, se arătă bucuros. Apoi, ridicându-şi braţele îi mulţumi lui Allah: "Îi mulţumesc lui Allah că a ocrotit-o pe Fatıma (fiica mea) de iad!"[15]

Desigur că, Mărita Fatıma, prin faptul că purtase un colier, nu săvârşise un lucru nepermis. Numai că, Mesagerul lui Allah se străduia s-o ţină în sfera celor apropiaţi Lui. Profetul nostru trebuia să-i atragă atenţia asupra apropierii şi temerii de Allah. Acest lucru, într-un sens, era indiferenţă faţă de lume, dar mai ales, din consideraţie pentru comunitatea pe care o reprezentau atunci şi până-n ziua de apoi, reprezenta meticulozitatea şi delicateţea de care trebuia să dea dovadă mama Familiei (Ehl-i Beyt). Da, nu era uşor să fii mama lui Hasan, a lui Hüseyin şi a altora ce înfrumuseţează credinţa.

Mesagerul lui Allah o pregătea să fie, în primul rând, mama Familiei, apoi a unor Şah-ı Geylanî, Muhammed Bahauddin Nakşibendî, Ahmed Rufaî, Ahmed Bedevî, Şâzelî şi a multora. Voia să-i spună: "Fiica mea, tu intri într-o asemenea familie a soţului tău, ca mireasă, încât din această familie vor apărea verigi de aur înlănţuite cât să cuprindă întreaga lume. Scoate acel colier de aur şi încearcă să fii mamă!" Veriga de aur a unora precum Nakşî, Rufaî, Şazelî şi a altor oameni mari ai credinţei…

Da, nu era uşor să fii mama sfinţilor, a inocenţilor, a evlavioşilor, a celor apropiaţi de divinitate. De aceea, în această problemă, Mesagerul lui Allah era mai sensibil şi mai aspru cu familia sa. Prin această atitudine, El, luând în considerare faptul de a atrage atenţia membrilor familiei asupra lumii de apoi, le amintea o latură deosebită a căii celei drepte şi, închizând ferestrele şi uşile în faţa relelor mari şi mici, le îndrepta atenţia numai asupra lumii de apoi şi zicea: "Voi aveţi nevoie de Allah!" Deoarece, în calea lor vor întâlni pe unii, care vor zice:

"Ce zic ei paradis c-ar fi,
Trei-cinci chioşcuri şi câteva hurii;
Să le dai cui le doreşte,
Eu de Tine am nevoie, de Tine!
"

Aceştia, toată viaţa lor vor arăta statornicie faţă de lumea de apoi, apropiere de Allah. Mesagerul lui Allah îi purifică de toată mizeria lumii pe cei mai iubiţi, nu permite ca poalele lor să fie atinse de praful lumesc, le schimbă existenţa în dimensiuni înalte şi îi pregăteşte să fie împreună. Căci "Omul este împreună cu cel pe care-l iubeşte."[16]

Dacă-l iubiţi pe Măritul Muhammed, urmaţi calea Lui, căci cei care-l vor urma, vor fi cu El şi dincolo. Iată că, pe calea pregătirii pentru a fi împreună, Mesagerul lui Allah, pe de o parte îi iubeşte, îi îmbrăţişează, iar pe de altă parte, dă o mare importanţă acestei apropieri. "Te-am iubit, te-am îmbrăţişat, te-am adorat. Allah a făcut ca tu să fii adorat de drept-credincioşi. Eşti în fruntea omenirii precum Mărita Maria." După o sursă slabă, Mesagerul lui Allah ar fi zis despre Mărita Maria: "Dacă ar fi existat un profet printre femei, aceea ar fi fost Mărita Maria. Şi tu eşti o femeie care atingi această culme… dacă este aşa, ar trebui să fii adorată de lume cel puţin tot atât ca el."

Să existe mărinimie, să fie compasiune, să fie îmbrăţişare cu inima şi cu sufletul, dar să nu fie nici o slăbiciune în numele zilei de apoi. Iată care este calea cea dreaptă! Este calea de mijloc şi cea mai adevărată. Este acea cale în fruntea căreia se află Mesagerul lui Allah…

4. Mărita Fatıma cere slujitoare

O latură a sistemului de educaţie folosit de Mesagerul lui Allah este redată de İmam Buharî şi Müslim. Întâmplarea este povestită de către Măritul Ali: "Nu aveam slujitoare în casă.Toate treburile le făcea Fatıma în persoană. Locuiam într-o singură odaie. Acolo Fatıma aprindea focul şi se străduia să gătească. De multe ori, atunci când se apleca să sufle în foc, flăcările îi ardeau îmbrăcămintea din loc în loc. De aceea veşmintele ei erau numai găuri-găuri. Treburile ei nu se limitau la atât. În sarcina ei cădeau şi preparatul pâinii, căratul apei. Făcuse bătături de la învârtitul pietrii de măcinat, de la cărat apă. În timpul acesta au fost aduşi în Medina prizonieri de război. Mesagerul lui Allah îi împărţea locuitorilor Medinei la solicitarea lor. I-am spus Fatımei să se ducă la tatăl ei şi să-i ceară o slujitoare care s-o ajute la treburile casnice. Ea s-a dus şi a cerut…"

Acum să ascultăm urmarea evenimentului de la Mărita Mama noastră Fatıma: "M-am dus la tatăl meu, dar nu era acasă. Mărita Aişe mi-a zis: "Îi voi spune că ai venit", iar eu m-am întors acasă.

Stăteam întinşi, iar după puţin timp a venit Mesagerul lui Allah. Eu şi Ali am vrut să ne ridicăm, dar El s-a opus şi s-a aşezat între noi. Eu îi simţeam picioarele reci. Ne-a întrebat ce dorim, iar eu i-am relatat întocmai situaţia. Deodată Mesagerul lui Allah s-a încruntat şi a zis: "O, Fatıma! Teme-te de Allah şi nu-ţi neglija îndatoririle faţă de Allah! Îndeplineşte întocmai obligaţiile cu care ţi-a împovărat Allah umerii. Să fii supusă şi ascultătoare faţă de soţul tău! Să ai în vedere şi drepturile lui. (Adică: tu ai două îndatoriri: să fii roaba lui Allah şi supusă soţului tău.) Să-ţi mai spun ceva. Înainte de culcare rosteşte de treizeci şi trei de ori "Laudă Stăpânului Atotputernic!", de treizeci şi trei de ori "Recunoşinţă lui Allah!", şi de treizeci şi trei de ori " Allah este Mare!"[17] Iată ce este mai important decât slujitoarea ta!"

Semnificaţia acestor cuvinte este aceasta: Eu îţi îndrept existenţa spre lumea de apoi…şi acolo, pentru ca tu să ajungi lângă mine şi să fii cu mine, există două căi: Prima este să nu existe nici un cusur în îndatoririle pe care le ai faţă de Stăpân; A doua cale este să-ţi îndeplineşti îndatoririle şi sarcinile faţă de soţul tău. Dacă o slujitoare ţi-ar lua locul şi ar îndeplini ea îndatoririle pe care le ai faţă de soţul tău, acest lucru îţi poate pricinui, într-o oarecare măsură, o neplăcere. Pe când tu trebuie să fii un om care are cunoştinţe vaste despre lumea de azi şi lumea de apoi. Cum poate fi omul un desăvârşit rob şi cum îşi poate el îndeplini la perfecţie îndatoririle de supus? Cum poate fi cineva cel mai desăvârşit om şi cum poate el să îndeplinească fără cusur şi fără dificultăţi sarcinile care-i revin? Aceste lucruri trebuie cercetate.

Tu, în primul rând, să-ţi manifeşti supunerea de rob în cel mai desăvârşit mod şi să fii un desăvârşit rob! Apoi să-ţi îndeplineşti toate îndatoririle pe care le ai faţă de un om mare şi venerat şi să fii um om desăvârşit! Atunci vei putea ajunge în rai împreună cu mine şi alături de cei desăvârşiţi!

Aici, nu pot trece mai departe până nu voi relata o chestiune legată de Măritul Ali. Mesagerul lui Allah fusese de acord să-şi dea fiica de soţie lui Ali, fără ezitare. Deoarece el avea meritul de a deveni soţul Măritei Fatıma, fiică de profet, şi ginerele unui profet. Deoarece el era un sfânt şi fusese creat cu însuşiri care să-i permită de a deveni părintele unor sfinţi.

Într-o zi, Mesagerul lui Allah i-a zis: "O, Ali! Fiecare profet are o descendenţă proprie; descendenţa Mea va fi prin tine."[18]

Prin aceste cuvinte, Mesagerul lui Allah voia să spună: tu vei uda ramura seminţiei mele, o vei face să crească, o vei îngriji. Cei care vor culege roadele te vor pomeni şi pe tine împreună cu mine în cadrul Familiei, iar dacă problema este văzută prin această prismă, supunerea faţă de Măritul Ali este aceeaşi supunere faţă de Mesagerul lui Allah, iar supunerea faţă de Mesagerul lui Allah înseamnă supunere faţă de Allah.

De altfel, Mesagerul lui Allah a zis, în sens general, despre drepturile soţului: "Dacă s-ar pune problema prosternării în faţa cuiva, în afară de Allah, le-aş porunci femeilor să se prosterneze în faţa soţilor lor." Dacă aşa ceva ar fi fost permis, de mult Măritul Ali câştigase acest drept. Da, dacă se punea această problemă, primul ar fi fost Măritul Ali.

Pentru ca Mărita Fatıma să aibă două aripi, când era atât de important să-l slujească ea pe Măritul Ali, a se folosi de slujitoare însemna frângerea uneia dintre ele. Dar, cineva cu o singură aripă nu putea deveni mama Măritului Hasan, a Măritului Hüseyin, a lui Geylanî şi a tuturor sfinţilor ce vor apărea până la sfârşitul lumii, a întemeietorilor de şcoli religioase, a erudiţilor religiei.

Mesagerul lui Allah, pentru a face din ea o mamă de asemenea dimensiuni, trebuia să-i taie toate legăturile cu lumea de azi şi să-i îndrepte atenţia numai către lumea de apoi. Deoarece şi Allah (cc) procedase la fel cu El şi îl educase în acest sens. Da, înainte de a se naşte îi luase tatăl…şi El, atunci când şi-a deschis ochii, nu găsise pe nimeni de care să se sprijine. La vârsta de şase ani l-a lipsit de un alt sprijin…şi când se afla de-abia la începutul vieţii, i-a deschis calea spre recunoaşterea unicităţii lui Allah, acea unicitate tainică. S-a întâmplat ca o perioadă să fie sub tutela lui Abdulmuttalib. În ceea ce priveşte tutela lui Ebu Talib, aceasta nu a depăşit protecţia de unchi şi era o binefacere trudnică dăruită pentru a deveni tatăl Măritului Ali. Datorită acestei apropieri, va veni o zi când îl va lua pe Ali lângă El şi-l va forma, aducându-l la starea unui om de mare bravură, de sfinţenie.[19]

Aşa a acţionat Allah(cc), toate simţămintele le-a direcţionat către El, i-a zis că El nu poate să rămână în lumea materială, că reprezintă adevărul în toate: "Aţi avut voi o pildă frumoasă în Avraam şi în aceia care au fost alături de el, atunci când ei au zis către neamul lor: "Noi ne lepădăm de voi şi de cele pe care voi le veneraţi în locul lui Allah. Ne lepădăm de voi. Duşmănia şi vrajba s-au ivit între noi pentru totdeauna, până când voi veţi crede numai în Allah. Dar [nu vă ţineţi] de cuvântul lui Avraam către tatăl său: "Mă voi ruga de iertare pentru tine cu toate că eu nu voi avea nici o putere pentru tine la Allah" Doamne, în Tine ne încredem, şi la Tine ne întoarcem cu căinţă şi la Tine este întoarcerea [în Ziua de Apoi]." (Mümtehine [Celei încercate], 60/ 4). Să ne încredem în Allah, în Allah să găsim reazem.

Fatıma era fiica Lui. Nu putea să-şi protejeze fiica de lucrurile ce i s-au oferit în numele educaţiei şi a binefacerilor. Ea era cea care urma să devină mama tuturor sfinţilor, începând cu Măritul Hasan până la ultimul sfânt. Ţinând cont de acest lucru, ea trebuia să fie formată pentru a deţine trăsăturile necesare de a deveni germenele acestor fructe sacre. De aceea, Profetul nostru, pe de o parte îi insufla în inimă compasiunea extraordinară, generozitatea, iubirea, iar pe de altă parte, direcţiona atenţia Fatımei către lumea de apoi.

5. Ansamblul atmosferei educative a Familiei Fericite

În fericita familie a Mesagerului lui Allah persista o permanentă atmosferă de teamă. În tot ce făceau se simţea teama. Cei care erau în stare să surprindă privirile Mesagerului lui Allah, puteau să vadă şi să simtă invidie pentru rai şi înfiorare pentru iad. Înfiorarea şi tremurul atunci când îşi făcea rugăciunile, legănatul când într-o parte, când în alta, cutremurarea şi neliniştea gândului la iad, înariparea precum o turturea de dorinţa raiului, toate acestea erau caracteristice acelei familii şi erau lucruri văzute şi ştiute în acea familie. Da, cine îl privea, îşi amintea de Allah.

İmam Nesaî relatează: "Atunci când Mesagerul lui Allah (sas) se ruga, se auzea un clocot."[20]

El îşi îndrepta chipul către Allah şi înălţa rugi fierbinţi şi clocotitoare. De multe ori, Mama noastră Aişe l-a găsit prosternat, rugându-se tremurând.[21]

Desigur că, această stare influenţa în mod pozitiv pe membrii familiei, aceştia având multe de învăţat de la Mesagerul lui Allah. Aşa cum îi era teamă de Allah acestui Sultan al Profeţilor, tot astfel insufla şi El teamă soţiilor şi copiilor săi. Deoarece Mesagerul lui Allah spunea cum trăia şi exemplifica prin modul de trai ceea ce spunea. Efectul acestui lucru îl putem vedea în modul cel mai clar numai în familia Lui. Dacă toţi pedagogii şi educatorii din lume şi-ar aduna toate cunoştinţele din domeniul educaţiei, în scopul formării omului, nu vor putea atinge eficacitatea educaţiei din acea familie.

Da, Mesagerul lui Allah a reprezentat şi a exprimat prin fapte în plus tot ceea ce a dorit să facă şi să relateze, ca apoi să fie interpretul a ceea ce a rezultat din faptele sale. Mesagerul lui Allah a pus în practică acasă modul cum omul să se teamă de Allah, cum trebuie să fie modest, cum trebuie efectuate poziţiile din timpul namaz-ului (sejde, ruku, ka'de), cum trebuie să te rogi nopţile, apoi la întâlnirile cu prietenii le-a zis: "Aşa să facă oamenii. În felul acesta să-şi stăpânească copiii, aşa să interpreteze adevărul şi justeţea…". Tot ceea ce a declarat a fost primit foarte bine atât în familia sa, cât şi afară, găsind ecou în inimile oamenilor.

Înainte de toate, El era un părinte şi un bunic fără egal. Această chestiune de viaţă, care ni se pare foarte simplă, în realitate este de o mare dificultate, ce nu se poate rezolva atât de uşor, iar Mesagerul lui Allah este primul părinte şi bunic care a depăşit foarte uşor acest obstacol.

El a format şi a crescut asemenea copii şi nepoţi, încât câţi oameni ca verigă de aur ce descind din neamul lor există, toţi sunt, în orizontul omenirii, precum soarele, luna şi stelele răspândite de-alungul veacurilor. Această particularitate este un privilegiu propriu numai pentru Mesagerul lui Allah, încât Cel Drept l-a făcut fără pereche şi cu acest privilegiu. Singura generaţie care nu a adăpostit nici un om care să respingă islamul sau, cu o altă exprimare, singura generaţie din care nu a apărut nici un om care să respingă islamul, este generaţia Mesagerului lui Allah, numărul urmaşilor ajungând la milioane.

Există atâţia oameni pe lume, care, chiar dacă sunt mari şi bogaţi, sunt săraci în ceea ce priveşte creşterea şi formarea copiilor. Copiii lor sau copiii copiilor lor au apucat pe căi greşite şi au căzut în plasa diavolului. Chiar şi în zilele noastre se pot da sute de asemenea exemple. Numai copiii şi nepoţii Mesagerului lui Allah nu au trădat familia care i-a format şi crescut, nu şi-au trădat originea. Nu numai că nu au trădat, dar cu orice prilej au subliniat această legătură naturală şi au devenit exemple de devotament.

Da, şi acest lucru este o dovadă a profeţiei Mesagerului lui Allah încât, omul, chiar de ar fi un geniu, nu poate fi un educator de o asemenea dimensiune.

[1] Müslim, Fezâil, 63; Müsned, 3/112
[2] İbn Kesîr, el-Bidâve, 5/328
[3] Mecmau'd-Zevâîd, 9/161; Müslim, Fezâil, 62
[4] Buhârî, Cenâîz, 44; Müslim, Fezâîl, 62, 63; Cenâîz, 12; İbn Mâce, Cenâîz, 53; Müsned, 3/194; Ebu Dâvud, Cenâîz, 24
[5] Mecmau'z-Zevâîd, 9/ 181
[6] Mecmau'z-Zevâîd, 9/182; Kenzü'l-Ummâl, 13/663
[7] Müsned, 2/278; Müslim, Zekât, 161
[8] Hayâtü's-Sahâbe, 3/182
[9] Buharî, Edeb, 18; İbn Sa'd, Tabakat, 8/39
[10] Müslim, Fezâîlü's-Sahâbe, 98; Buhârî, Menâkıb, 25; Mecmau'z-Zevâîd, 9/203
[11] Müslim, Fezâîlü's-Sahâbe, 93-96
[12] vezi 26
[13] Müslim, Fezâîlü's-Sahâbe, 98, 99; Buhârî, Menâkıb, 25
[14] Mecmau'z-Zevâid, 9/211; İbn Sa'd, Tabakat, 8/29; İbn Hacer, el-İsâbe, 4/379
[15] Nesâî, Zînet, 39
[16] Müslim, Birr, 165
[17] Buhârî, Fezâîlü'l-Ashâb, 9; Müslim, Zikr, 80, 81; u Dâvud, Edeb, 100
[18] Bediüzzamân, Lem'alar, 4
[19] İbn Hişâm, Sîre, 1/162
[20] Nesâî, Sehv, 18
[21] Nesâî, İşretü'n-Nisâ, 4
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2022 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.