Închinarea, supunerea
Scopul trimiterii profetului are acelaşi punct de întâlnire cu scopul creării omului. Şi aceasta este trăsătura de a fi robul lui Allah.
Cel Drept semnalează acest lucru în Coran: "Eu nu i-am creat nici pe ginni şi nici pe oamenii decât ca să Mi se închine." (Zâriyât [Împrăştietoarele], 51/56).
Deci, scopul principal al creării noastre este de a-L şti pe Allah (c.c.) şi de a-L cunoaşte şi de a deveni robi pe potriva Lui. Însă acest lucru nu înseamnă a bea şi a mânca, a aduna averi sau de a deveni stăpânul unor lucruri cu existenţă lumească. Din păcate, toate acestea sunt necesităţi începând cu naşterea noastră, dar nu reprezintă scopul creării noastre. Iată că, profeţii au venit la noi pentru a ne arăta această tainică cale.
În versetul de mai jos, se atrage atenţia asupra acestui lucru: "Noi n-am trimis înaintea ta nici un trimis căruia să nu i-o fi dezvăluit: "Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închinaţi-vă!" (Enbiya [Profeţii], 21/25).
Într-un alt verset: "Noi am trimis la fiecare adunare un trimis: "Închinaţi-vă lui Dumnezeu! Feriţi-vă de Taghut!" Pe unii dintre ei Dumnezeu i-a călăuzit, iar alţii au fost sortiţi rătăcirii. Străbateţi pământul şi vedeţi cum a fost sfârşitul hulitorilor!" (Nahl [Albinele], 16/36) zicându-se, se relevează faptul că, scopul trimiterii profeţilor, evitând idolii, se leagă de înţelepciunea de a-i conduce pe oameni pe calea de a deveni robii lui Allah.
Domnul nostru este deosebit
Situaţia, postura Domnului nostru este diferită. Pe lângă faptul că a fost trimis întregii lumi ca ocrotitor, are şi misiunea de a-i conduce, de a îndruma oamenii şi djinii pe calea de a deveni robi ai lui Allah.
Abdullah b. Mes'ud relatează o întâmplare prin care a trecut:
"Împreună cu Domnul nostru ne-am dus într-un loc. Trasând în jurul meu o linie, mi-a spus: "tu să nu pleci de aici!", apoi s-a îndepărtat de mine. După puţin timp mi-au ajuns la urechi nişte zgomote şi o mare gălăgie. Eram foarte îngrijorat şi neliniştit la gândul că i s-a întâmplat ceva Mesagerului lui Allah. Dar, deoarece El îmi poruncise să nu mă mişc din locul meu, mi-era teamă să ies din cercul meu. După un timp s-a întors. Vrând să aflu cauza acelei gălăgii, l-am întrebat: "O, Mesagerul lui Allah! Ce-a fost cu acele zgomote ca de tunet?". Mi-a dat următorul răspuns: "Clanul djinilor mi-a jurat credinţă şi supunere. După care au început discuţiile şi disputele. Cei care credeau în mine s-au luat la harţă cu cei care nu credeau. Iată, asta era gălăgia pe care ai auzit-o. Şi, mai cu seamă, mi s-a dat vestea morţii mele."[1]
Prin ultimele sale explicaţii, Mesagerul lui Allah dădea această veste. Scopul trimiterii mele este de a deschide drum călăuzitor oamenilor şi djinilor. Din moment ce astăzi până şi djinii mi-au jurat credinţă şi mi s-au supus, nu mai are rost să mai rămân în lumea aceasta. Dacă este aşa, se cuvine să mă despart de lumea aceasta şi să plec…
Astfel gândea El şi printre explicaţiile sale erau şi confidenţe privitoare la scopul şi ţinta profeţiei. De fapt , El ne îndemna să rostim această rugăciune, care cuprinde un subiect valabil lumii noastre şi lumii de apoi:
"Allah al meu! Fă-mă să trăiesc atâta timp cât pentru mine viaţa este de bun augur. Atunci când moartea va fi pentru mine mai de folos, i-am sufletul şi trece-mă în lumea de apoi !"[2]
- Creat la .