Prudenţa

Fii întotdeauna prudent, pentru că prudenţa te pune la adăpost de regrete şi de amărăciunea pierderii şi a eşecului. Sunt mulţi cei care lansează un proiect şi apoi regretă sau dau vina pe soartă, pentru simplul fapt că nu au judecat de la început cu prudenţă şi inteligenţă. Astfel de oameni greşesc de două ori: o dată pentru că nu au gândit şi a doua oară pentru că dau vina pe soartă.

A fi prudent nu înseamnă a fi temător sau a te sustrage. Tot aşa cum a acţiona fără un plan şi fără o pregătire iniţială nu înseamnă a fi curajos şi îndrăzneţ. Prudenţa excesivă poate şi ea aduce rău, dar un astfel de rău este uşor de reparat. Pe când felul nesocotit şi indiscret de a acţiona al acelora care cred că lipsa de prudenţă înseamnă eroism este riscant şi foarte periculos.

Eforturile de a atinge un obiectiv şi măsurile de prevedere luate în acest scop cheamă ajutorul Celui Atotputernic. Sunt două laturi ale aceleiaşi realităţi. Un pas greşit în pregătirea sau realizarea unui proiect te poate lipsi de acest ajutor. Şi, când se-ntâmplă aşa, nu vei cunoaşte succesul. Numai oamenii vigilenţi şi cu mintea trează pot înainta pe cale temeinic şi cu pasul neşovăitor. Fericiţi cei care o ştiu!

Începe orice lucrare după ce ai planificat totul temeinic şi ţi-ai luat toate măsurile de prevedere. Fereşte-te de acele acţiuni care nu aduc niciun beneficiu material sau spiritual şi care nu crează valoare. Orice proiect abordat fără precauţiile necesare este un nonsens şi un semn de prostie şi de lipsă de maturitate.

Indiferent de anvergura unui proiect, trebuie să-ţi iei întotdeauna măsurile de prevedere necesare pentru a-l duce la bun sfârşit. Dacă nu-ţi faci un plan de acţiune realist şi dacă nu cântăreşti cu atenţie posibilele avantaje şi dezavantaje, arăţi o lipsă fie de seriozitate, fie de inteligenţă. Acţiunile unor astfel de oameni sunt deseori mai dăunătoare decât lipsa lor de acţiune.

Nu este înţelept să ţii seama numai curajul unei armate vic­torioase şi să treci cu vederea importanţa strategiei. La fel de lipsit de înţelepciune este să pui succesul pe seama îndrăzne-lii, fără a ţine seama de importanţa esenţială a chibzuinţei şi a prevederii.

Ca multe alte obiceiuri rele, manipularea maselor prin diferite tehnici de control mincinoase este un „dar” ce ne-a veni de peste graniţe. Respingem astfel de practici care ne duc cu gândul la găina care trâmbiţează că tocmai a făcut un ou. Alegem în schimb calea înceată şi liniştită, fie şi dacă cere strădanii lungi şi grele.

Oamenii îşi arată virtutea şi valoarea prin dobândirea succesului în ciuda dificultăţilor şi a împrejurărilor vitrege. Succesul lor în condiţii de adversitate depinde înainte de toate de existenţa unui plan realist şi de voinţa de a-l pune în practică fără şovăire. Virtutea şi valoarea unui om sunt strâns legate de succes, iar acesta este la rândul său strâns legat de gradul de prudenţă arătat înainte de întreprinderea unei acţiuni.

Prudenţa şi măsurile de siguranţă sunt mjloace importante în atingerea obiectivului. Este o mare greşeală să neglijezi un detaliu care, mai târziu, îţi poate aduce eşecul sau oprobriul din partea celorlalţi. Oamenii înţelepţi analizează toate posibilele inconveniente şi probleme, apoi încearcă să-şi imagineze cum le-ar putea soluţiona. Aşa cum spune un vechi proverb de-al nostru: „Prinde hoţul înainte să-ţi intre în casă.”

A-ţi face datoria într-un mod constant şi echilibrat depinde de măsurile şi planurile iniţiale, precum şi de capacitatea de a nu se lăsa descumpănit de acţiunile potrivnice. O astfel de dăruire cere spirit de prevedere şi prudenţă. Mulţi se avântă cu mare zarvă şi sunt prinşi din urmă şi opriţi de rivali sau de duşmani chiar de la primul pas. Mulţi se trezesc năpădiţi de rele, de jigniri şi se arată surprinşi, deşi fuseseră preveniţi. Consecinţele sunt însă şi mai grave. Gândiţi-vă la efectele pe care le resimt cei care au crezut în ei şi i-au urmat: gustul eşecului, pierderea speranţei, încremenirea, apatia.

Valoare ta în ochii Creatorului se măsoară prin energia de care faci dovadă şi nobleţea obiectivelor tale. Semnul limpede al acestor două elemente este sacrificiul propriului bine pentru prosperitatea altora. Există oare un sacrificiu mai mare decât acela de a-ţi risca propria demnitate pentru binele social, de a-ţi stăpâni mânia când simţi că vrei să strigi sau de a-ţi domoli propriile dorinţe când prosperitatea îţi surâde?