Ambianţa rugilor Mesagerului lui Allah

Rugăciunea este un act ritual ce exprimă credinţa, este esenţa supunerii, este întoarcerea şi orientarea spre Stăpân. Acolo unde este vorba de supunere, nu se poate să nu fie vorba şi de rugăciune. De altfel, Allah (cc) nu ne porunceşte?: Nu se sinchiseşte de voi Domnul meu, dacă voi nu vă rugaţi Lui! (Furkan[Legea], 25/77). Tot El ne spune: Chemaţi-mă şi vă voi răspunde. (Ghafir[Iertătorul], 40/60).

Rugăciunea este o puternică legătură între Allah (cc) şi robul Său. Cu alte cuvinte, rugăciunea este oferirea de către rob a convingerilor sale, Stăpânului său. Tot ceea ce nu poate să realizeze şi nu are capacitatea de a avea ceea ce îşi doreşte, robul cere de la Cel Atotputernic. Iată, rugăciunea este această cerere. Ea este ca o melodie care se înalţă precum o spirală de la rob către Stăpânul său până-n al nouălea cer…

În zilele noastre, rugăciunea ce a fost înghesuită în cele cinci timpuri ale namaz-ului este cu adevărat cea mai mare necesitate a vieţii. Nu este posibil să percepi viaţa fără rugăciuni. Viaţa pe care o trăim este alcătuită din rugi de la început până la sfârşit. Rugăciunea este codul divinităţii şi cheia raiului; este semnul supunerii robului faţă de Stăpânul său şi simbolul îndurării Stăpânului faţă de robul său. Este focarul legăturii dintre Allah (cc) şi robul său. Este o sublimă înălţare care uneşte lumea cu divinitatea prin credinţă. Este o înălţare care-l duce pe om către Cel Drept.

Datorită rugăciunilor, mâna protectoare stă deasupra capului nostru. În acelaşi timp, rugăciunea este ca un paratrăsnet împotriva mâniei. Da, rugăciunea este o impresionantă supunere care cheamă îndurarea şi care alungă mânia şi furia. Ce multe ori, atunci când iau sfârşit toate posibilităţile, omul înţelege necesitatea rugăciunilor. În realitate, nu se poate stabili punctul de început sau cel de afârşit al rugăciunii. Deoarece omul nu are momente când se satură de rugăciuni. Robul, pentru care binefacerile Stăpânului nicio clipă nu încetează, nu trebuie să se oprească niciun moment din a rosti rugăciuni. Deoarece la poarta Stăpânului se merge cu rugi, acolo se vorbeşte prin rugăciuni.

Pentru noi rugăciunile reprezinţă cereri. De la Stăpânul nostru noi cerem necesităţile materiale şi spirituale. Numai că, de multe ori nu ştim nici să cerem şi nici ce cerem, fiind nehotărâţi faţă de Stăpân. Nevrând să vedem în lucrurile cerute semnificaţia voinţei divine, cerem conform dorinţei noastre. De aceea, gândindu-ne la îndeplinirea grabnică a dorinţelor noastre şi renunţând la cele neîndeplinite, suntem disperaţi. Explicând mai clar, noi percepem voinţa absolută ca un satelit al propriei noastre voinţe. Toate acestea contravin moralei şi terminologiei rugăciunii. Aceste rugi rostite cu această intenţie sunt departe de a fi o relaţie între rob şi Allah (cc). Respectul şi consideraţia faţă de morala şi măreţia rugăciunii sunt condiţiile cerute.

Uneori, rugăciunea vine din inimă ca o pretenţie şi o dorinţă, fiind numai o meditaţie. În această situaţie robul nu zice nimic. Poate că nici buzele nu i se mişcă. Dar el, ştiind că Atoatevăzătorul veghează asupra sa, se străduieşte să se lase în voia Lui, întocmai cum Măritul Avraam a fost aruncat în flăcări. În momentul în care dispăruseră toate posibilităţile, porunca divină îi venise în ajutor: Focule, fii lui Abraham răcoare şi tihnă! (Enbiyâ[Profeţii], 21/69).

O a doua formă a rugăciunii este transmiterea ei către Stăpân prin viu grai. Robul îşi arată starea, dar nu-şi exprimă cererea. Uneori arătându-şi starea, îşi exprimă şi cererea. Coranul a ales ca exemple pe amândouă din rugăciunile profeţilor. Pentru prima situaţie redă ruga Măritului Iov (as): Nenorocirea m-a lovit, însă Tu eşti Cel prea Milostiv dintre milostivi! (Enbiyâ[Profeţii], 21/83). Şi Măritul Iona (ra) se ruga astfel: Nu este Dumnezeu afară de Tine! Mărire Tie! Eu am fost dintre nedrepţi! (Enbiyâ[Profeţii], 21/87).

Pentru a doua situaţie se dă ca exemplu Măritul Zaharia (ra), care zice: Domnul meu! Dăruieşte-mi mie, de la Tine, o seminţie bună! Tu eşti Cel ce aude rugile. (Âl-i İmran[Neamul lui Imran], 3/38).

Insistenţa cu care se opreşte Sfântul Coran asupra subiectului rugăciune şi instruirea Domnului nostreu asupra rugilor ce trebuie rostite, sunt foarte însemnate în ceea ce priveşte importanţa acestei chestiuni. Dacă nu ar fi aşa, ar mai insista oare Sfântul Coran asupra rugăciunii prin sute de versete? În afară de acest lucru, şi sutele de hadis-uri ale Profetului nostru arată importanţa rugăciunilor şi, în acelaşi timp, instruiesc drept-credincioşii în efectuarea de rugăciuni.

În această situaţie, omul, atunci când îşi prezintă sentimentele şi gândurile sub forma unor cereri, doreşte să exprime acest lucru în cel mai bun mod, prin puţine cuvinte expunând multe înţelesuri, iar în această chestiune, cel mai mare ajutor vine din partea Sfântului Coran, în al doilea rând fiind rugăciunile învăţate din Onoratele Hadis-uri.

Aste adevărat, deoarece Persoana care ne-a dăruit dorinţa, ne învaţă şi cum să cerem prin rugăciuni. Fără îndoială că, Mesagerul lui Allah este cel care a învăţat cele mai frumoase şi impresionante rugăciuni. Deoarece El este cel care cunoaşte cel mai bine Persoana la poarta căreia se bate prin rugă.

El este un om supus. De altfel, a fi rob înseamnă a fi supus. Cel Drept indică acest adevăr zicând: Mie să vă închinaţi. Aceasta este o cale dreaptă. (Yâsin[Ya Sin], 36/61).

În toate acţiunile sale, Mesagerul lui Allah era măsurat şi echilibrat. Când îşi trimisese oştirile să cucerească lumea, păzise întotdeauna principiul de a nu se atinge nici de o furnică. Nu neglijase niciodată să se roage.

Cel care doreşte să vadă o viaţă petrecută în rugăciuni, să privească viaţa Mesagerului lui Allah! Să privească şi să vadă ce înseamnă rugăciunea şi ce câştiguri materiale şi spirituale are de pe urma rugăciunilor.

Mii de oameni au publicat rugăciunile Profetului nostru. Rugăciunile Profetului nostru au fost însumate într-un Compendiu de Hadis-uri. Cei care vor studia această mini- operă, vor vedea că nu-L pot egala pe Mesagerul lui Allah în privinţa rugăciunilor. Parcă El şi-ar fi petrecut ocire moment al vieţii în rugăciuni. Un om dacă n-ar face nimic, ci doar dacă s-ar ruga, ruga sa ar fi precum cele auzite de la Mesagerul lui Allah.

Mesagerul lui Allah şi-a dedicat viaţa rugăciunii, acestea nelipsind de pe buzele Lui. Niciodată nu a stat fără să se roage, mâna lui nedezlipindu-se de paharul plin cu apa sfântă "kevser". Era omul acţiunii, al raţionamentului, dar nu avea egal în rostirea rugăciunilor.

Companionii alcătuiau o comunitate de credincioşi care şi ei se rugau mereu, dar nu puteau ţine pasul cu El. În schimb, El nu ştia ce-i oboseala. Deoarece Allah (cc) îl crease să păşească mereu înainte şi să fie mereu în frunte. În timpul înălţării, Arhanghelui Gavriil a mers împreună cu El, dar după un timp i-au slăbit puterile şi i-a zis: Mergi, o, Mesagerule! Mingea e a ta, bastonul e al tău. Da, El participa la maraton cu îngerii.

Mesagerul lui Allah era pe culmile credinţei şi bastionului rugăciunii. El privea la măreţia şi grandoarea lui Allah (cc) de pe cele mai înalte culmi. Măritul Ebu Bekir (ra) zicea: A înţelege că eşti incapabil să înţelegi, iată adevărata raţiune!

Un buchet din rugăciunile Lui

Nu ne propunem să analizăm toate rugăciunile Lui. De altfel, noi am abordat această tematică numai pentru a atrage atenţia asupra superiorităţii Mesagerului lui Allah în efectuarea rugăciunilor. Acum să luăm câteva dintre miile de rugăciuni şi să le expunem.

a. Înainte de culcare

Somnul este fratele mai mic al morţii. Atunci când omul începe să adoarmă, el ar trebui să fie conştient de acest lucru, căci închiderea ochilor ar putea fi sfârşitul lumii pentru el. De aceea, ar trebui să se culce cu atenţie şi nu nepăsător.

Mesagerul lui Allah citea următoarele înainte de culcare: Primul verset şi ultimele versete din sura "Vaca" (Bakara) Apoi citea versetul 255 din sura "Vaca" (Bakara), sura "Ya Sin" (Yasin), sura "Aruncarea cu faţa la pământ" (Secde), sura "Împărăţia" (Mülk), apoi de trei ori sura "Crezul" (İhlas) şi surele "Mijirea zorilor" (Felak) şi "Oamenii" (Nâs) şi o dată sura "Tăgăduitorii" (Kâfirun). După care, împreunându-şi palmele sufla şi îşi plimba palmele pe corp. Mai citea şi alte rugăciuni, dar nu le vom reda aici, lista lor fiin prea lungă.

b. La culcare

Când se culca, citea de treizeci şi trei de ori Sübhanallah (Laudă Stăpâ-nului Atotputernic), de treizeci şi trei de ori Elhamdülillah (Recunoştinţă lui Allah) şi de treizeci şi trei de ori Allahuekber (Allah este Cel mai Mare).^[1]

Una dintre aceste rugăciuni este următoarea: Allah al meu! Nădăjduind milostenia Ta, temându-mă de pedeapsa Ta, mă las în voia Ta, îmi întorc faţa către Tine, Ţie ţi-am încredinţat truda mea. Tu îmi eşti sprijin. Nu există alt refugiu şi reazem decât Tine. Am mărturisit credinţa în cartea pogorâtă şi în Profetul pe care l-ai trimis. Allah al meu! În ziua în care aduci la viaţă pe robii Tăi, fereşte-mă de dojana Ta. Eu mor cu numele Tău pe buze, învii cu numele Tău pe buze.^[2]

La culcare îşi punea mâna dreaptă sub cap, îşi îndoia puţin genunchii şi se culca pe partea dreaptă. Se culca pentru a se scula, căci El era nerăbdător să se scoale noaptea.

c. La namaz-ul de noapte

Când se scula pentru namaz-ul de noapte, spunea următoarea rugăciune: Allah al meu! Îţi mulţumim. Tu eşti Fiinţătorul cerurilor, al pământului şi a tot ceea ce există pe pământ. Îţi mulţumim. Tu eşti adevăratul Stăpân al cerurilor, al pământului şi al tuturor de pe pământ. Îţi mulţumim Ţie, căci Tu eşti Lumina cerurilor, a pământului şi a tuturor de pe pământ.^[3]

Este revelator să citeşti această rugăciune la miezul nopţii. Noaptea se poate zări cerul în toată splendoarea sa, în tot fastul său. Stelele sclipesc şi în inima omului atâtea se revarsă de acolo. Şi pământul este îndrăgostit de aceeaşi armonie. Şi iată că, trebuie să-İ mulţumim lui Allah, care susţine cu fast şi armonie cerul şi pământul.

După părerea multora, "Fiinţătorul" (Kayyum) este unul din numele frumoase ale lui Allah. Atunci când se ruga Celui Drept, de multe ori Profetul nostru lua drept protector acest nume.

Avuţia şi bogăţia sunt ale lui Allah (cc). El este singurul posesor şi stăpân.

Priviţi jurământul şi legământul Lui, devotamentul Lui, căci cu două-trei ore înainte înnoise acest jurământ şi adormise. Când se trezeşte, primul lucru pe care-l face este să reînnoiască jurământul şi legământul. Deoarece întorcându-se din lumea pe care o colindase în timpul somnului în lumea mărturiei, trebuia să-şi reînnoiască jurămintele. După care, rosteşte următoarea rugăciune: Îţi mulţumim, Tu eşti Adevărul. Cuvântul Tău este adevărat. Este dreaptă revederea cu Tine. Adevărată este vorba Ta. Adevărate sunt şi raiul, şi iadul. Sunt adevăraţi profeţii şi Măritul Mohamed (sas). Este adevărată ziua de apoi.

Allah, mă las în voia Ta, Ţie Ţi-am jurat credinţă, Ţie mă încredinţez, către Tine mă îndrept. Mă străduiesc pentru binefacerile Tale. Cred în judecate ta. Iartă-mi greşelile trecute şi viitoare. (Fereşte-mă de păcatele viitoare, închizând porţile păcatului pentru mine). Iartă-mi faptele tăinuite şi pe cele vădite. Iartă-mi şi păcatele pe care Tu le cunoşti mai bine decât mine. (Deoarece eu pot să ştiu ceea ce am în inimă; dar eu nu pot să ştiu cele tăinuite. Dacă există o ruptură în simţămintele mele fără ştirea mea, Te rog, iartă-mă!). Nu există altă divinitate în afară de Tine. Puterea şi forţa sunt numai ale lui Allah.^[4]

În această rugăciune, Mesagerul lui Allah relevă faptul că, tot ceea ce vine de la Allah (cc) este adevărat.

Înainte de culcare, Mesagerul lui Allah îşi arată supunerea faţă de Allah (cc) şi, imediat ce se scoală, îşi arată din nou supunerea şi credinţa, începând o nouă viaţă cu conştiinţa unei asemenea credinţe şi a unei asemenea adânci supuneri. El îşi încheie ruga prin cuvintele: Puterea şi forţa aparţin numai Celui Drept. Deoarece dacă omul nu s-ar pune sub protecţia puterii şi forţei Celui Drept, n-ar putea să se ridice sub greutatea marilor poveri de pe umerii săi. Credinţa, supunerea, încredinţarea au loc numai prin voia lui Allah (cc). Dacă El nu ar dori şi nu ar binevoi, cine Îl va găsi şi va ajunge la El? Toată lumea este nevoită să se pună sub protecţia puterii lui Allah (cc).

Profetul nostru, după ce intra în atmosfera spirituală, începea namaz-ul şi pletele negre ale nopţii erau umezite de lacrimile sale.

Atunci când efectua namaz facultativ, se ruga foarte mult, prelungind mult namaz-ul. Înainte de sura "Deschizătoarea" (Al-Fatiha), rostea următoarea rugăciune: Allah al meu! Nu există stavilă în calea binefacerilor Tale. Nu există cineva care să poată schimba hotărârea Ta.^[5]

După această rugăciune, zicea: Allah al meu! Să faci deosebire între rugăciunile mele, aşa cum faci deosebire între răsărit şi apus. Allah al meu! Înlătură-mi greşelile, aşa cum este înlăturată murdăria de pe o haină albă.^[6]

După toate acestea, rostea: Laudă Stăpânului Atotputernic. Apoi citea sura "Deschizătoarea".

d. Dimineaţa

Cum se iveau zorile, buzele Lui rosteau: Allah al meu! M-am sculat recunoscând următoarele: Te iau ca martor pe Tine, universul, îngerii şi toate creaturile că, în afară de Tine nu există altă divinitate, iar Măritul Mohamed este robul şi mesagerul Tău.^[7]

Iau martori şi îi pun să vorbească. Adaug mărturiei mele vuietul copacilor, foşnetul frunzelor, şopotul, susurul apelor şi toate acestea Ti le ofer Ţie ca o simfonie.

Această ofertă a Profetului nostru este pe măsura vastităţii raţiunii şi inteligenţei şi în raport cu dreptatea. Dacă altcineva ar fi rostit aceleaşi fraze, nu ar fi atins aceeaşi profunzime.

Profetul nostru ia ca martori tot ceea ce există şi, în special, pe îngerii cei mai apropiaţi de Allah (cc) şi pe locuitorii cerului, care ţin sub observaţie toată existenţa şi mulţumirile aduse Celui Drept le adaugă suflului lor. Noi de aici înţelegem că, atunci când se bate la uşa celor mari, se caută o mână care să bată. De aceea, Măritul Ömer (ra), omul intuiţiei, atunci când era foamete la Medina, l-a luat de mână pe Măritul Abbas (ra), l-a dus pe o movilă şi, ridicându-i braţele, s-a rugat: Allah al meu! Aceste braţe înălţate spre Tine sunt braţele unchiului apropiatului Tău. Din consideraţie pentru aceste braţe, dă-ne ploaie! Şi, înainte ca acesta să-şi coboare braţele, începu să plouă. A fost o intuiţie a Măritului Ömer (ra) şi s-a inspirat din rugăciunile Profetului nostru şi a adăugat implorării răsuflarea îngerilor.

Marele Ascet al secolului nostru s-a rugat: Allah al meu! Păcatele m-au făcut să-mi piară graiul, prisosul inocenţei m-a ruşinat. Eu bat la uşa îndurării Tale prin glasul şi suflul Măritului Şeyh Abdülkâdir…^[8]

Printre rugăciunile pe care Mesagerul lui Allah le rostea dimineaţa se află şi următoarea: Allah al meu! Cel care ai creat cerul şi pământul, Cel care cunoaşte lumea tăinuită, Stăpânul grandorii şi ospitalităţii. Îţi mărturisesc devotamentul meu faţă de Tine în această lume şi Te iau ca martor.^[9]

În această rugăciune este semnificativă folosirea cuvântului "Creator" (Fatır). Folosirea acestui cuvânt are următoarea semnificaţie: Tu eşti Cel care ai creat cerurile şi pământul conform firii, conform legilor naturii. În cadrul acestor legi ale naturii există legi specifice medicinei, fizicii, chimiei, astrofizicii, astronomiei. De parcă aceste legi se înnoiesc în fiecare dimineaţă şi se dezvăluie vieţii. Tu eşti Cel care le orânduieşti şi le dai o înfăţişare curată!

e. La căderea serii

Mesagerul lui Allah, care înfrumuseţa primele clipe ale dimineţii cu asemenea rugăciuni, şi la apusul soarelui şi venirea întunericului rostea următoarea rugăciune: Allah al meu! Am întâmpinat venirea serii luând ca martori întregul univers, îngerii şi locuitorii cerului, că nu există altă divinitate în afară de Tine, că Tu eşti unic şi nu ai asociat, iar Măritul Mohamed este robul şi mesagerul Tău.^[10]

Toate plecăciunile din timpul namaz-ului sunt ca nişte scări luminoase ce urcă spre ceruri, iar treptele acestei scări sunt construite din rugăciuni.

Atmosfera luminoasă formată în momentele pregătirilor pentru namaz are o strânsă legătură cu luminozitatea cuprinsă în namaz.

Când intra la toaletă, Mesagerul lui Allah rostea o rugăciune, la ieşirea din toaletă iar rostea o rugăciune. Când începea abluţiunea rostea o rugăciune, în timpul abluţiunii rostea alte rugăciuni. La terminarea abluţiunii rostea rugăciuni diferite. După chemarea la rugăciune, rostea rugi specifice. Avea rugăciuni diferite pentru începerea namaz-ului, pentru momentul intrării în moschee, pentru ieşirea din moschee.

Când începea namaz-ul, după formula de început "Allah este Cel mai Mare", rostea o rugăciune. Pentru toate poziţiile namaz-ului (în picioare, plecăciunea, prosternarea, aşezarea) avea rugăciuni separate şi Mesagerul lui Allah nu neglija niciuna dintre ele.

f. În timpul namaz-ului

După formula de început a namaz-ului, rostea următoarea rugăciune: Eu îmi întorc faţa către Creatorul cerurilor şi pământului, lăsându-mă în voia Lui şi îmi întorc faţa de la oricine altcineva. Eu nu sunt dintre idolatri. Fără îndoială că, namaz-ul pe care-l fac, rugăciunile pe care le rostesc, viaţa mea şi moartea mea, toate acestea sunt pentru Allah (cc), Stăpânul Lumilor. El nu are asociaţi. Eu sunt încredinţat de acest lucru. Eu fac parte dintre musulmani. Allah al meu! Tu eşti Stăpânul. În afară de Tine nu există altă divinitate. Tu eşti Stăpânul meu, iar eu sunt robul Tău. Îmi mărturisesc păcatele. Tu iartă-mi toate păcatele. Nu există cineva care să ierte păcatele în afară de Tine…^[11]

Iată una dintre rugăciunile rostite în timpul plecăciunilor: Allah al meu! Mă plec în faţa Ta. Cred în Tine, Ţie mă încredinţez. Urechile mele, ochii mei, oasele mele şi sistemul nervos şi tot ceea ce poartă picioarele mele se supun Stăpânului Allah.^[12]

La scularea din poziţia plecat, rostea următoarea rugăciune: Allah al meu! Ţie se cuvine să-Ţi aducem mulţumiri. Recunoştinţă Ţie cât să umple cerurile, pământul şi distanţa dintre ele. Recunoştinţă Ţie cât să umple tot ceea ce vei mai crea de-acum…^[13]

În timpul prosternării zicea: Allah al meu! Mă prosternez în faţa Ta, cred în Tine şi mă las în voia Ta. Mă plec în faţa celui care m-a creat, mi-a dat o formă, urechi şi ochi. Allah este Măreţ. Allah al meu! Iartă-mi toate păcatele, pe cele mici şi pe cele mari, pe cele de dinainte şi pe cele din urmă, pe cele tăinuite şi pe cele văzute…^[14]

Ce face un om atunci când nu se roagă? El mănâncă şi bea, se culcă şi se trezeşte, râde şi plânge, se necăjeşte şi se bucură, se căsătoreşte, are copii, îmbracă o nouă haină, pleacă în călătorie sau se întoarce din călătorie, participă la război, se luptă, se întoarce din război, primeşte veşti rele sau bune, se întâlneşte cu un prieten, se îmbolnăveşte, se vindecă de boală, doarme, visează frumos sau urât şi face alte sute de lucruri. Iată că, Mesagerul lui Allah rostea rugăciuni specifice fiecărei situaţii.

Există şi evenimente care se desfăşoară în jurul omului. Aceste evenimente îl interesează pe om în mod indirect. De exemplu, sărăcie, lipsuri şi scumpete, secetă, incendii, inundaţii, uragane. Chiar dacă aceste fenomene nu afectează direct individul, ele sunt nişte calamităţi. Rugăciunile rostite de Mesagerul lui Allah arată că El este alături de comunitate în astfel de momente.

Aşa cum am arătat mai sus, nu am abordat această temă cu scopul de a cerceta rugăciunile Mesagerului lui Allah, ci ţinta noastră a fost de a sublinia faptul că El nu are pereche în rostirea de rugăciuni şi toată viaţa şi-a petrecut-o rugându-se. Desigur că, fără a studia toate rugăciunile Lui nu este posibil să ajungi la un rezultat. Dar, în dorinţa de a vă da o idee, ne-am strădiut să vă redăm câteva dintre ele.

Da, confirmăm, credem şi jurăm că El nu are pereche în nici un domeniu al virtuţii, aflându-se pe culmile tuturor calităţilor. De la începutul acestei scrieri noi ne-am străduit să demonstrăm această credinţă a noastră. Dacă există vreun neajuns, acest lucru se datorează capacităţii noatre de pătrundere. Dar El este departe de orice neajuns şi imperfecţiune, căci El este Măritul Mohamed Mustafa (sas).

În viaţa acestui om, care şi-a luminat fiecare clipă a vieţii sale prin supunerea faţă de Stăpân, nu există clipe întunecate. Viaţa Lui este închinată numai rugăciunii şi implorării. În ziua când s-a născut a zis "credincioşii mei, credincioşii mei" şi în ziua de apoi va spune acelaşi lucru. Da, toată grija Lui era pentru credincioşii săi.

Sufletul meu nu este deloc de acord să închei subiectul referitor la Profetul nostru, de parcă, atunci când relatez despre El, am impresia că mă aflu în preajma Lui. Nu mă pot consola să renunţ la această sfântă apropiere, dar ce pot să fac!? Am ajuns la capătul relatării…Doresc să-mi închei cuvântul prin exprimările pline de lumină şi semnificaţie ale Sultanului Cuvântului: Da, priveşte la spiritualitatea acestei dovezi: Pământul este o moschee, Mecca este un altar, Medina este un amvon…Profetul nostru, imamul tuturor drept-credincioşilor, cel care arată cine-i este Stăpân; El este predicatorul tuturor oamenilor, căpetenia tuturor profeţilor, domnul tuturor sfinţilor.

El este un copac atât de luminos, încât profeţii sunt rădăcinile acelui copac din care ţâşneşte viaţa, iar sfinţii sunt fructele fragede. Toţi profeţii care-şi sprijină cauza pe miracol şi toţi sfinţii care au încredere în miracole confirmă şi-şi depun semnătura. Deoarece El zice "Allah este Cel mai Mare" şi se roagă. Toţi inocenţii repetă aceeaşi propoziţie, zicând: Ai spus adevărul şi ai vorbit corect.

Dovada recunoaşterii unicităţii lui Allah se confirmă prin însumarea şi redarea celor două părţi. Astfel, sutele de indicii care apar în cărţile divine precum Tora şi Biblia, sunt confirmate şi atestate de lucrurile bune întâmplate înainte de profeţie, de îngerul vestitor al tainelor şi mărturiile prezicătorilor, de miile de miracole ce au avut loc .Pe lângă acestea, dreptatea exprimată de religie este un alt argument confirmat de El. În mod deosebit, ceea ce arată clar devotamentul faţă de cauză sunt: maturitatea morală, caracterul deosebit de frumos, credinţa profundă, încrederea trainică, extraordinara frică faţă de Allah, extraordinarul simţ al robiei faţă de Allah, extraordinara seriozitate, extraordinara rezistenţă.

Dacă vrei, să mergem în Epoca Fericirii, în Peninsula Arabă. Să ne închipuim că-L vizităm şi-L vedem în activitate. Iată, priveşte: Vedem o Persoană deosebită prin fizionomie, prin felul de trai, în mână cu o carte plină de miracole, pe limbă cu vorbe ce spun adevărul, o Persoană care ţine o predică întregii omeniri şi poate spiritelor şi îngerilor, poate întregii existenţe. Răspunde celor trei întrebări "Cine eşti?", "De unde vii?", "Unde te duci?", care reprezintă taina creaţiei lumii.

Iată, priveşte: Cât de repede a făcut ca, triburile sălbatice din această mare peninsulă, care se cramponau de credinţele lor, să renunţe la obiceiurile şi morala lor sălbatică, înzestrându-i cu cea mai frumoasă morală şi aducându-i în starea de învăţătorul întregii lumi.

O, Sultanul Sufletelor noastre! Tu ai devenit stăpânul sufletelor noastre, iar sufletele noastre jertfă să-Ţi fie! Te rugăm, primeşte…!