Profetul nostru şi bătăliile sale: Zâtü'r-Rika şi Müreysî

Şi în anul cinci al hegirei au continuat manevrele de acest tip. În timpul acesta, clanurile Enmâr şi Sa'lebe au hotărât să atace Medina, iar Mesagerul lui Allah, aflând acest lucru, a adunat în jurul său patru sute de oameni şi a înaintat spre un loc numit Zâtü'r-Rikâ. Clanurile Enmâr şi Sa'lebe, auzind de venirea musulmanilor, au fugit şi s-au asacuns în vizuinile lor. Nu a avut loc o luptă cu adevărat.[1] Acest lucru a reprezentat una dintre luptele sfinte ale musulmanilor, luptă ce poate fi inclusă în categoria victoriilor. Imadiat după acest eveniment, a survenit lupta sfântă de la Müreysî împotriva clanului Müstalikoğlu.

Müreysî este numele unei localităţi la o distanţă de nouă locuri de popas. Idolatrii care locuiau aici, păcăliţi de idolatrii din Mecca, au luat hotărârea de a ataca Medina. Mesagerul lui Allah, împreună cu Zeyd b. Hasib, au cercetat adevărul despre această ştire. Zeyd a confirmat ştirea. Ca urmare, Profetul nostru a pregătit o campanie împotriva Mureysî. Aflând despre venirea musulmanilor, cei din clanul Müstalikoğul au fugit. Numai cei din Müreysî au ieşit în întâmpinarea Mesagerului lui Allah şi au fost învinşi în urma luptei ce a avut loc. În această confruntare, din rândul musulmanilor nu a fost nici o victimă, iar din partea adversă au murit zece oameni. La întoarcerea în Medina, învingătorii au luat cu ei şase sute de prizonieri, două mii de cămile şi cinci mii de capre. În felul acesta, Mesagerul lui Allah mai adăuga încă o verigă la lanţul biruinţelor.[2]

La întoarcerea din această sfântă luptă, unii ipocriţi, pentru a beneficia de prada de război şi a crea discordie în rândul musulmanilor, s-au infiltrat printre musulmani. Au încercat chiar o cale de a beneficia de o mică ceartă ivită între un companion şi un băştinaş, în legătură cu susţinerea dreptului unuia sau altuia la prioritatea de a-şi adăpa cămilele la o fântână. Tot aceşti ipocriţi, la întoarcerea de la această sfântă luptă, au aruncat cunoscuta calomnie împotriva Maicii Noastre Âişe (r. anha), cea castă şi cinstită precum huriile.[3]

Tot la întoarcere, căpetenia ipocriţilor, Abdullah b. Ubeyy b. Seluk, a zis: La întoarcerea în Medina, cei veneraţi îi vor expulza pe cei dispreţuiţi. Acesta se caracteriza pe sine ca onorat, iar pe Profetul nostru şi pe musulmai, ca dispreţuiţi. Dar, fiul acestui ipocrit, marele companion Abdullah (ra), în momentul intrării în Medina, i-a zis tatălui său că nu-i va permite să intre în oraş dacă nu declară că Mohamed (sas) este cel venerat, iar el este cel dispreţuit şi s-a ţinut de cuvânt până când tatăl său a recunoscut gloria Profetului nostru.[4]

[1] İbn Hişam, Sîre, 3.213
[2] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/178-179
[3] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/182-185
[4] Buhârî, Menâkıb, 8; Müslim, Birr, 63